In centru, Buenos Aires arata ca o vaduva plina de viata, dar scapatata dupa moartea sotului. La sfarsitul secolului 19 si in prima jumatate a secolului 20, Argentina a fost una dintre cele mai de succes economii ale lumii. O forta de munca educata, resurse naturale scumpe si, mai ales, excedentele comerciale obtinute in cele doua razboaie mondiale cand omenirea se razboia, dar Argentina, ba, au facut din Buenos Aires unul dintre cele mai spectaculoase orase ale lumii. A vrut sa fie Paris si s-au construit palate si vile in artisticul stil parizian. A vrut sa fie New York, asa ca s-a intins pe verticala. Orice ar fi vrut, se realiza. Dar “la belle époque” s-a dus sub loviturile peronismului populist, dictaturilor militare inepte si neoliberalismului care au pus tara in genunchi la inceputul secolului 21. Astazi, Buenos Aires, cel putin in centru, arata o arhitectura de prim rang, dar scapatata. Ceea ce il salveaza sunt spiritul latin si atmosfera latino-americana. Poate acesta ii este sarmul lui. Daca vrei sa vezi Parisul, te duci la Paris, daca vrei sa vezi New Yorkul, te duci la New York, dar daca te duci la Buenos Aires, te duci sa vezi orasul asa cum este el… Bienvenidos a Buenos Aires!

In timpul calatoriei mele prin sudul Americii Latine m-am oprit o zi in Buenos Aires. Nu, nu este destul, e doar o picatura intr-un ocean, dar era, practic, gandita ca ziua de recuperare dupa marele salt transatlantic din Romania. A doua zi trebuia sa plec spre Tara de Foc, urmand sa descopar Buenos Aires la intoarcerea din sudul extrem al continentului. Asa ca, pentru prima zi, ma gandisem doar la o luare de contact cu Buenos, sa ma plimb pe strazi, sa-i iau pulsul, sa-i gust atmosfera si sa-mi fac o prima impresie. Insa planurile mi-au fost date peste cap de caldura care facea ravagii – temperatura a batut spre 35 de grade, iar meteorologii declarasera cod rosu de canicula… asa ca a trebuit ca, din cand in cand, sa ma refugiez si in interioare. Sa nu credeti ca acolo e mai racoare… daca in Emirate sau Asia de Sud-Est, cand intri intr-o cladire oarecare, simti ca te criogenezi instantaneu, ei bine, la Buenos Aires am avut senzatia ca nu s-a inventat inca aerul conditionat :). Dar asta e, am transpirat din greu, am baut o tona de apa si a fost OK… si parca nici alea 35 de grade n-au fost 35 de grade.

Am dormit doua nopti intr-un hostel din cartierul San Telmo, considerat un centru istorico-colonial al orasului. Aici, pana prin secolul 19, statea lumea buna si poti vedea urmele acelei perioada – vile somptuoase, fatade ornate, din pacate, multe lasate in paragina, si unele cladiri noi (inclusiv blocuri), stricand peisajul. La un moment dat, San Telmo a fost lovit de o epidemie si lumea buna s-a refugiat la nord, acolo unde locuieste si acum. Aici, au venit saracii care s-au inghesuit cu zecile intr-un apartament, iar cartierul a decazut. Acum, cunoaste un come back, deoarece a devenit brusc cool – artistii si expatii se muta aici, s-au deschis si ceva galerii de arta, este unul dintre acele cartiere istorice pe care le mai gasesti pe ici, pe acolo, care s-au reincarnate in niste locuri boeme, artistice, evident, luate cu asalt de turisti. Ma rog, San Telmo e departe de a ajunge la nivelul acestor tipuri de cartiere, s-o dori el sa fie un Soho al Buenosului, dar nu e. Sau nu e inca. Cel putin, asa am simtit eu intr-o joi de dimineata cand strazile erau cam pustii… poate s-or insufleti mai pe seara.

Asa ca am luat-o per pedes spre centrul orasului si, dupa un stop la o biserica pe drum, am ajuns in celebra Plaza de Mayo, denumita asa in memoria lunii mai din 1810 cand Argentina si-a declarat independenta… momentul este evident comemorat printr-un obelisc aflat in mijlocul pietii.

Dar cea mai importanta cladire din jurul pietei este Casa Rosada, centrul puterii din intreaga Argentina – aici se afla sediul Presedintiei de mai bine de 100 de ani, si, dupa cum va dati seama, aici se reunesc toti contestatarii (e un soi de trotuarul din fata Muzeului Antipa). De altfel, intr-un colt al Pietei, se afla corturi si bannere ale veteranilor Razboiului Malvinelor. Dupa cateva poze, m-am gandit sa pornesc mai departe si nu am putut sa nu intru in Catedrala din Buenos Aires, locul unde, pana anul trecut, slujea papa Francisc, devenit unul dintre marii idoli ai Argentinei, evident, alaturi de Messi. Catedrala este mare, inzorzonata, ca orice catedrala catolica, cu statui impresionante, dar probabil cel mai important colt este cel in care se afla mormantul-mausoleu al generalui Juan de San Martín, varianta sudica a lui Bolívar, eliberatorul Argentinei, al statelor Chile, Peru si, partial, al Ecuadorului… ceea ce Bolívar a facut la nord, San Martín a facut la sud… de altfel, cei doi s-au intalnit in Ecuador, dupa eliberare, iar San Martín s-a retras din politica, intrand in legenda.

E fain sa te plimbi si sa descoperi lucruri noi, dar, la un moment dat, foamea iti da ghes si pentru asta iti trebuie si bani. De obicei, scot bani din ATM-uri, dar in Argentina ar fi bine sa schimbi in “piata albastra”… In acest moment exista imense restrictii in ceea ce priveste transferurile de valuta spre exterior, iar performantele economice (gen rata inflatiei) sunt anuntate distorsionat de regimul de la putere (oficial, inflatia ar fi cam 7%, calculele economistilor independenti indica faptul ca, in realitate, ea bate spre 25-30%, ceea ce e mai aproape de adevar). In plus, guvernul controleaza rata de schimb oficiala, pe care o tine foarte joasa in mod artificial… Rezultatul? Previzibil… a aparut o piata paralela, unde ratele de schimb sunt peste cele oficiale. Cam cum era la noi pe vremea cuplului sinistru Iliescu-Vacaroiu si cand rata oficiala era de 240 de lei la dolar, dar, de fapt, dolarul se schimba si la 1.000 de lei. Cam asa e in Argentina… daca scoti bani din ATM sau schimbi la banca sau la casa de schimb valutar, vei obtine cam 6,3 peso per dolar. Te duci pe calle Florida din centru si schimbi in vreun bar, cofetarie sau chiosc de ziare, rata este de 9,5 peso per dolar. Va aduceti aminte de smenarii din centru care bodoganeau ca niste gramofoane stricate “ceingi, ceingi, ceingi”? Daca te plimbi pe strazile comerciale din centru, unu din doi oameni repeta la nesfarsit “cambio, cambio, cambio”. Am intrat si eu in vorba cu unul dintre acestia, un tip mai in varsta, avand o fata respectabila. L-am intrebat de rata, mi-a zis ca e 9,3 peso/dolar si a mai crescut putin spre 9,5 peso cand i-am spus ca ii dau doar bancnote de 100 de dolari, editia 2006 si ca vreau sa schimb 400 de dolari. Daca sunt bancnote de 100 de dolari si sunt din 2006 sau mai recente (dar nu cele mai recente, alea colorate), poti obtine o rata mai buna. Am intrat intr-un chiosc de ziare, in interiorul lui, unde am descoperit o casa de schimb high-tech… Aveau de toate – si euro, si dolari, si reali brazilieni, si peso din toate tarile Americii de Sud, calculator si, mai ales, un mare neon cu care sa verifici ca banii sunt autentici. Argentina nu se confrunta numai cu restrictii valutare, ci si cu un mare numar de bancnote locale false, mai ales cele de 50 de peso… asa ca, orice bancnota primesti, trebuie sa verifici daca are banda de siguranta… asa ca am trecut in revista toate bancnotele… erau OK.

Acum cu peso argentinieni la tescherea, am putut sa iau o friptura de vita (ce altceva poti sa mananci in Argentina?) si, cu stomacul plin, sa merg mai departe. Intr-o tara care devoreaza carnea de vita (iar connaisseurii sunt cu milioanele), ei bine, McDonald’s se pare ca are un succes imens, altfel nu-mi explic de ce am vazut cate unu la aproape fiecare colt de strada in centru. Am intrat si eu sa vad ce poate oferi intr-o tara a fripturii de vita? Ei bine, exista niste hamburgeri speciali, cica facuti din carne Angus (hmmm, la cat sunt de procesati, cine naiba sa mai detecteze angusul din hamburger?) si mai ales o bomba calorica numita Triple Mac!!! Si, ca tot vorbim de otravuri, sa mentionez ca am vazut si o versiune de Coca-Cola numita destul de parsiv – Coca-Cola light – eticheta are culoare verde si sustine ca se foloseste nu stiu ce indulcitor natural… Sanatate pura!

Cum soarele batea zdravan (amicul Zoltan a fost acum vreo luna-doua pe aici si se tot plangea pe Facebook cat de tare e soarele in Buenos Aires. Dupa o zi in capitala Argentinei, ii dau dreptate, soarele este neasteptat de tare… sa fie vreo gaura de ozon pe deasupra? Si, in aceste conditii, in mod surprinzator, eu eram unicul pe strada cu o sapca pe cap!), am decis sa mai intru sa vizitez ceva. Si cum sa ratez Teatrul Colón, un adevarat simbol al metropolei. Evident, turistii straini sunt putred de bogati, asa ca biletul pentru un strain este de 110 peso (11 dolari la rata pietei, 17 dolari daca ar fi sa schimb la banca), iar pentru localnici, 30 de peso. Cam exagerat, madam Cristina, cam exagerat, dar asta e… doar am venit sa vizitez. Asa ca m-am scarpinat de 110 peso (am scapat si de un 10 peso pe care il suspectam ca e fals) si am intrat. Sincer, a meritat… este poate una dintre cele mai spectaculoase sali de spectacol pe care le-am vazut. Evident, dupa ce am vizitat diverse coridoare pline de marmura si aur, am fost invitati de ghidul nostru (un tip super-cool de altfel) intr-o loja. Atunci a fost WOW! Imensitatea amfiteatrului, luminile, grenaul nobiliar, scena, un impact incredibil. Pe scena, o balerina se relaxa in spagat, de o flexibilitate rara, asa ca nu am ratat sa imi folosesc zoomul din dotare :).

Turul a tinut fix 50 de minute cat a fost promis, asa ca am revenit in oras, plimbandu-ma pe strazile comerciale ale orasului. S-a intamplat ca aceasta zi sa fie joi, asa ca nu am putut sa nu merg in Plaza de Mayo la ora 15:30 pentru a asista la un pelerinaj cutremurator, al celebrelor mame din Plaza de Mayo. Dar despre mamele din Plaza de Mayo si povestea lor, va invit sa cititi articolul de maine.