Quantcast
Channel: Impresii călătorii – ImperatorTravel
Viewing all articles
Browse latest Browse all 106

In mijlocul Caraibelor – insula Grand Cayman

$
0
0
In mijlocul Caraibelor - insula Grand Cayman

L-am cunoscut pe Lorenzo acum vreo luna in Delta. Din pacate, nu am avut prea mult timp de povesti, dar am aflat ca a calatorit prin multe colturi ale lumii, inclusiv in multe insule de care putini au auzit din Caraibe sau Pacific. Asa ca nu am ratat ocazia sa-l rog sa poveasteasca cate ceva pe blog :)

Am ajuns în Cayman pentru prima dată prin 2002 și de atunci am tot vizitat insula, fără să-mi treacă prin cap că voi fi cândva un supus al Reginei cu domiciliul în South Sound, Grand Cayman. La fel ca majoritatea românilor care au pus piciorul pe micul teritoriu britanic din vestul Mării Caraibelor, am ajuns acolo ca angajat pe un vas de croazieră. Altfel, Caraibele nu sunt Grecia sau Antalya, așa că nu ai mari șanse să auzi vorbindu-se românește în resorturile din Barbados, St. Lucia sau Aruba. Lucrurile se schimbă în zilele în care ajung în port vasele de croazieră. Atunci mai poți vedea câte un casino dealer sau fotograf brașovean în căutare de internet gratis sau de mâncare mai de soi decât ce se servește în staff mess.

Grand Cayman e, din păcate, puțin cunoscut la noi și aproape deloc promovat ca destinație turistică de către agențiile de profil. Și e păcat.

De ce? Păi să vedem:

În Cayman nu veți găsi sărăcia extremă și lipsa unor facilități minime (în afara resorturilor all inclusive) din țări precum Republica Dominicană, nici criminalitatea foarte mare din Jamaica sau spiritul comercial extrem și agasant al mexicanilor. Cayman este țara cu cel mai ridicat nivel de trai din Caraibe, al 5-lea centru financiar din lume, cu mai multe societăți comerciale înregistrate decât oameni și peste 500 de bănci la mai puțin de 50 000 de locuitori. Chiar glumeam la un moment dat că sunt vecin cu “celebrul” SOV și firma sa slash căsuță poștală. Tot vecin eram și cu Paul Allen, partenerul lui Bill Gates la Microsoft, eu stăteam într-un banal apartament la 10 minute de Georgetown, iar el la 2 mile în larg, pe iahtul personal de câteva ori mai mare decât clădirea cu 8 apartamente în care locuiam.

Veți găsi totuși în Cayman toate motivele pentru care ați vrea să vizitați Caraibele: apa, plajele, coralii. Pasionații de scufundări nu au nici n motiv să caute în altă parte, și nici cei care vor să-și petreacă întreaga vacanță pe plajă. 7 Mile Beach e pe bună dreptate faimoasă și are avantajul de a fi proprietate publică, la fel ca toate plajele din Cayman. Dacă vrei să îți începi ziua cu o plimbare pe plajă, poți foarte bine să mergi de la un capăt la altul al 7 Mile Beach, trecând pe lângă hoteluri gen Marriott, Westin sau Ritz Carlton sau complexuri de apartamente de toată frumusețea.

Pe de altă parte, Cayman reprezintă o destinație scumpă. Nu la fel de scumpă precum Bermuda sau Polinezia Franceză, dar pe undeva la nivelul Londrei, cu siguranță. Aproape totul este importat în Cayman, localnicii au un nivel de trai foarte ridicat, și toate astea se simt în prețurile destul de mari. Paradoxal, produsele de lux sunt cu mult mai ieftine în Cayman decât în București. Decât să luați un Cartier sau Patek Phillipe de pe Calea Dorobanților sau Magheru, mai bine mergeți până în George Town și, chiar și luând în calcul prețul biletului de avion, nu cred că veți ieși în pagubă. Nu mai vorbesc de fantastica ofertă de acolo, în Cayman există zeci de magazine cu produse de lux pe care nu le veți găsi niciodată în România.

Si, pentru că veni vorba de biletul de avion, ăsta e un alt motiv pentru care românii nu prea ajung în Cayman. Există un singur zbor direct, din Londra, cu BA. Toate celelalte sunt cu escală prin US, în special Florida, aflată la 50 de minute cu avionul de Cayman. Pentru tranzit e nevoie de viză, iar vizele de SUA nu se obțin, din păcate, atât de ușor de către români. Se pare că apropierea de Florida reprezintă un dezavantaj pentru Cayman din acest punct de vedere. Dacă tot treci prin furcile caudine la Consulatul SUA, de ce să nu faci o vacanță în Miami sau Orlando?

Nu pot să spun că am văzut Grand Cayman prin ochii unui turist, înainte de a mă muta acolo vizitele mele erau de câteva ore și însemnau o plimbare prin Georgetown, un meniu la Burger King sau un sandvici de la Subway sau câteva ore de plajă.

Ca rezident, viața era frumoasă. La muncă mergeam cu bicicleta sau cu colegii posesori de mașină, programul era de 42 de ore pe săptămână cu ore suplimentare plătite pentru orice oră lucrată peste cele din contract, precum și sâmbăta sau duminica. Dar cum acesta este un blog de turism, să revenim oile noastre.

Recomand Cayman celor care nu vor să-și petreacă vacanța într-o țară subdezvoltată, închiși într-un all inclusive cu ziduri de 2 metri. De asemenea, celor pentru care sentimentul de siguranță contează – în Cayman poți merge oriunde și oricând fără probleme. Celor pentru care shoppingul e o plăcere – Grand Cayman este una dintre cele mai bune destinații pentru Duty Free shopping.

Să nu mergeți în Cayman pentru petreceri – în acest caz vă recomand cu căldură Cancún. Religia este foarte importantă în Cayman, iar sâmbăta la miezul nopții se opresc muzica si serviciul la bar, indiferent cât de grozavă este atmosfera la petrecerea sau clubul în care te afli. Marea majoritate a localnicilor își petrec cea mai mare parte din duminică la biserică sau activități organizate de biserică.

Sunt sigur că aș mai putea găsi câteva motive, dar pentru asta există comentariile, nu-i așa?

 

Când să mergi: High season ar fi din decembrie până în aprilie. Vremea e mai răcoroasă decât în toiul verii și plouă mai puțin decât în septembrie sau octombrie. Pe de altă parte, prețurile la cazare sunt mai mari. Anotimpul ploios e din mai până în noiembrie, dar nu plouă în fiecare zi și nici pentru mult timp.

Cum să ajungi: Sunt foarte multe zboruri directe din State (NY, Miami, Ft. Lauderdale), pentru că majoritatea turiștilor din Cayman sunt americani. Mulți americani dețin proprietăți în Cayman, nu există nicio restricție pentru străinii care vor să cumpere case sau apartamente, iar taxele sunt ori foarte mici, ori inexistente. Eu nu am plătit nici impozit pe salariu și nici vreo taxă pe valoare adăugată sau ceva asemănător.

Populația: aproape jumătate din populație este formată din rezidenți sau expats. Mulți filipinezi, ceva est-europeni, sud-africani, dar mai ales canadieni sau englezi atrași de soare și de salariile excelente din sistemul financiar–bancar. Apropo, dacă știți vreun contabil cu experiență și calificări, întrebați-l cum îi sună un salariu de 70 000 pe an.

Localnicii sunt un amestec de albi și negri (sau albi cu negri de cele mai multe ori), majoritatea jamaicani. Mulți jamaicani vin la muncă în Cayman, unde salariile sunt cu mult mai mari decât acasă la ei. De fapt, insulele Cayman sunt o destinație atât de atractivă, încât Guvernul a instituit un roll-over policy pentru deținătorii de permise de muncă. Poți locui în Cayman 7 ani, după care ești obligat să pleci pentru cel puțin un an. Asta pentru că erau foarte mulți cei care nu mai doreau să plece nicăieri, inclusiv americani sau canadieni.

Moneda: Dolarul Cayman este legat de dolarul american la o rată fixă: CI$1.00=US$1.25.

 Imagini Grand Cayman

 

Bodden Town
Lorenzo Radu in Grand Cayman
Grand Cayman
Grand Cayman
In mijlocul Caraibelor - insula Grand Cayman
In mijlocul Caraibelor - insula Grand Cayman
In mijlocul Caraibelor - insula Grand Cayman
In mijlocul Caraibelor - insula Grand Cayman
In mijlocul Caraibelor - insula Grand Cayman
Savannah Cayman
In mijlocul Caraibelor - insula Grand Cayman

 

Sursa: In mijlocul Caraibelor – insula Grand Cayman | vezi mai multe pe ImperatorTravel


Viewing all articles
Browse latest Browse all 106

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48