Stiu ca pare uimitor pentru multi, dar, desi fusesem in peste 90 de tari, nu calcasem niciodata prin Israel. Pana in 2007 era nevoie de viza si era complicat de obtinut – iti trebuia invitatie, nu aveam de la cine, mi se parea aberant de complicat. Dupa 2007 am vizitat cateva tari din zona gen Iran, Siria, Liban, iar daca ai vizele acestor state (dar si ale altora), nu poti intra in Israel. Ma rog, oficial este ca nu e nicio problema, Israelul e cica un stat foarte deschis turistilor, indiferent pe unde au mai bantuit, dar, de facto, daca ai urme de astfel de vize prin pasaport, poti sa stai sa dai declaratii ore in sir la aeroport sau sa fii expulzat fara explicatii. Iar dupa ce mi-am schimbat pasaportul, n-a fost sa fie.

A fost sa fie insa intr-un weekend de ianuarie. Am primit o invitatie de la Wizzair, care a inceput sa opereze cursele Bucuresti – Tel Aviv si Cluj-Napoca – Tel Aviv in ultimul an, care, impreuna cu Ministerul israelian al Turismului, a organizat un infotrip pentru bloggeri si ziaristi din Romania. Scopul a fost sa ne arate ca Israelul nu inseamna numai pelerinajele religioase la bisericile si locurile sfinte din Betleem, Ierusalim, Ierihon etc., ci mult mai mult, o tara care ofera multe turistului pentru care religia nu este scopul principal al unei calatorii… Targetul este turistul de “pune o lumanare, du-te mai departe” pentru ca numarul de pelerini este suficient… Asa ca am nimerit alaturi de bloggeri si ziaristi specializati pe mancare, avand parte de un infotrip in care zona gastronomica a fost importanta… si chiar ca Israelul e o Mecca pentru gurmanzi…

In fine, cert este ca vineri de dimineata, la o ora la care niste oameni normali se intorc de pe o parte pe alta, ajungeam cu ochii mici la aeroportul Otopeni. Ma rog, faci nazuri, dar, daca te duci intr-un city break, as zice ca orarul WizzAir este perfect – pleci la 6 dimineata din Bucuresti, dupa vreo 2 ore si un pic, esti deja la Tel Aviv, ai intreaga zi. Iar returul luni dimineata la 9 si ceva, esti pe la Bucuresti inainte de pranz… Un orar perfect pentru un city break in Ierusalim sau Tel Aviv! Niste destinatii de city break mai neobisnuite (cand auzim cuvantul city break, toti ne gandim la Paris, Londra, Barcelona sau Praga), dar iata ca acum e posibil sa faci un city break si in Orientul Apropiat… Aeroportul Tel Aviv Ben Gurion e mai aproape de Bucuresti decat Londra sau Luton! Iar aruncand o privire pe preturi prin martie, am vazut Bucuresti – Tel Aviv la vreo 140 de euro (si retur) si Cluj – Tel Aviv la 93 de euro! E drept, preturile in Israel sunt foarte mari, dar te mai poti strecura.

Te poti strecura printre preturi, dar, in mod cert, nu te poti strecura prin vama care te va freca in fel si chip. Noi am avut noroc, fiind invitati de Ministerul Turismului, ne-a asteptat cineva inainte de punctul de trecere a frontierei si controlul pasapoartelor a fost, evident, mult mai rapid… Pregatiti-va insa rabdarea si nu incercati sa faceti bancuri, ca israelienii nu glumesc. Relativ la urme de vizite in tari arabe in pasaport, eu aveam stampile de Emirate si viza de Iordania. Cu Iordania, granita e deschisa, deci nu e nicio problema, si nici cu Emiratele nu pare sa fie o problema majora… Ma rog, depinde de la om la om, de ce chef are ala de la vama. Cert este ca am trecut rapid si ne-am imbarcat spre Tel Aviv.

De obicei, nu studiez filme si poze inainte de a ma duce intr-un loc. Citesc despre el, ma documentez, dar vreau sa am inca bucuria aceea a descoperirii, bucurie care s-a estompat dupa explozia internetului care iti da milioane de ore de filme sau milioane de poze despre orice loc din lume. Continui sa savurez descoperirea, sa ma las surprins de ceea ce vad. Personal, ma asteptam ca Tel Avivul sa fie mai modern, un pic de Dubai evreiesc (evident, nu ma asteptam sa vad enormitatile din Dubai, evreii totusi construiesc ceva cu profitul in minte), dar am descoperit cu totul altceva. Zona “moderna” de pe malul marii a fost construita probabil prin anii ’70-’80, iar restul este destul de uman… de altfel, se vede ca ne aflam in Orientul Apropiat… am vazut mai multe locuri care mi-au adus aminte de Amman, Damasc sau Teheran decat de Paris sau New York… si, in ultima instanta, nu e rau de loc.

Prima oprire in Jaffa, orasul vechi de langa Tel Aviv. Tel Avivul nu e vechi, de abia a facut 100 de ani, a fost fondat, in 1909, de evreii carora chiriile cerute de arabii din Jaffa li s-a parut prea mare si au hotarat sa fondeze o noua localitate langa multimilenara Jaffa (orasul exista de pe vremea faraonilor!). Jacobus Kann, un cetatean olandez, a cumparat o parcela de pamant la nord de Jaffa (pentru a pacali autoritatile otomane care interziceau vanzarea de pamant evreilor), iar aceasta a fost parcelata intre 66 de familii. Parcelele erau egale si fiecare a intrat in posesia parcelei lor prin tragere la sorti cu ajutorul unor scoici. Orasul a fost construit avand in minte progresul contemporaneitatii – a fost primul oras palestinian cu curent electric, a existat o planificare a orasului, s-a stiut de la bun inceput unde vor fi principalele bulevarde. Nu a avut un succes imediat, in 1920, Tel Aviv avea doar 2.000 de locuitori, dar ascutirea conflictului arabo-evreu dupa ce britanicii au preluat administrarea Palestinei ex-otomane a facut c, in 1925, Tel Avivul sa aiba 34.000 de locuitori! Hitler a mai dat o mana de ajutor Tel Avivului, asa ca, in 1937, orasul ava deja 67.000 de locuitori (o parte refugiati din Germania nazista), devenind in doar 30 de ani mai populat decat Jaffa multimilenara, locuita de palestinienii arabi.

Astazi, Jaffa joaca rolul de “oras vechi” al Tel Avivului. Dupa independenta Israelului, Jaffa a fost purificata etnic exemplar, desi mai exista cativa rezidenti locali arabi. Astazi, locul este linistit, e un loc de plimbare, iar casele arabe au fost rechizitionate si multe transformate in galerii de arta. Ne-am plimbat pe micul delusor ale carui ulite sunt botezate cu numele de zodii (ma rog, nu stiu de ce) si am admirat celebra panorama a Tel Avivului de pe dealul Jaffa. Tot aici se afla si o catedrala catolica ce joaca si rol de ambasada a Vaticanului in Israel. Si pentru ca vorbeam de ambasade, Israelul a autodeclarat Ierusalimul drept capitala, dar acest lucru nu a fost recunoscut de mai nimeni, nici macar de Marele Sponsor. Asa ca toate ambasadele se afla in Tel Aviv, oras recunoscut la nivel international drept capitala a Israelului, in timp ce la Ierusalim unde se afla toate autoritatile centrale israeliene se afla doar consulate. Asa ca Israelul are doua capitale… iar diferenta nu poate fi mai mare – Ierusalimul este Holly City, orasul sfant pentru nu mai putin de trei religii monoteiste ale lumii, iar Tel Avivul este Sin City, orasul liberal, unde pana si Sabatul nu e chiar Sabat, iar cluburile sunt faimoase in toata lumea.

Si ca vorbeam de Sabat, stiam ca totul e paralizat de vineri dupa-amiaza pana sambata cand apar trei stele. Dar am aflat si niste detalii picante – exista niste resouri (din cate am inteles) care sunt puse in prize inainte de a incepe Sabatul si sa tina mancarea cat de cat calda (altfel, credinciosii ar fi toti bolnavi de ulcer), dar cel mai tare mi s-a parut “liftul de Sabbath” din hoteluri… pentru ca sa nu faci nimic in ziua lasata de Dumnezeu pentru odihna, nici macar sa faci supremul si pacatosul efort de a apasa butonul de la lift, in marile hoteluri unul dintre lifturi merge non-stop, oprindu-se la fiecare etaj. Astfel ca evlaviosul iudaic poate urca in lift si ajunge intr-un final glorios la etajul la care vrea, dupa ce acesta s-a oprit automat din etaj in etaj. Credinta cere martiri intotdeauna.

Dupa plimbarea prin Jaffa, a urmat, evident, pasul spre marele oras, spre Tel Aviv. Fiind prima zi de weekend (weekendul in Israel este ca in Emirate, adica vineri-sambata) si exact inaintea Sabatului, circulatia era furibunda, toata lumea fiind disperata sa isi faca provizii pentru ca magazinele se inchid. E drept, exista acum magazine non-stop, mai ales in Tel Avivul cel liberal, dar nu cele mari. Pietele se inchid brusc, marile magazine de asemenea, dar daca esti prins de Sabat cu frigiderul gol, nu mai e nevoie sa suni la Salvare sa vina sa-ti faca perfuzii, mai exista magazine de unde poti sa-ti cumperi una, alta. Sa nu va fie frica de Sabat J. Evident, o mare intrebare este cu privire la transportul in comun. Da, transportul in comun detinut de stat moare vineri dupa-amiaza, dar exista numeroase minibuzuri numite sherut, care functioneaza bine mersi intre marile orase, inclusiv intre Tel Aviv si Ierusalim. Consiliul local al Tel Avivului a votat mai acum vreo doi ani o hotarare care introducea transport public in oras de Sabat, dar, la interventia vehementa a fundamentalistilor evrei, ministerul transporturilor nu a aprobat hotararea consiliului local. E drept, controversa continua la nivelul intreg Israelului – in ultima instanta, pentru marea majoritate a israelienilor, ziua de sambata este o zi normala de week-end, in care ies si se recreeaza si taman atunci nu merge transportul in comun. “Daca vreun bunic cu o pensie mica vrea sa-si vada nepotul intr-o zi libera e musai sa arunce o caruta de bani pe taxi, ca altfel nu poate sa-l vada” se plangea un politician liberal, si cred ca are dreptate… Dar practicile fundamentaliste mor greu in Orientul Apropiat…

Oprirea urmatoare a fost in piata Carmel, principala piata a capitalei israeliene. Dupa un control efectuat la intrarea in piata, am intrat in mijlocul unui bazar oriental, exact ca oricare bazar din lumea araba si nu numai… e drept, pare un pic mai organizat, dar, in rest, la fel de colorat, aglomerat si haotic. Mi-am cumparat niste capsuni (15 shekeli/kg, adica vreo 14 lei) si am pozat fructele frumos aliniate si stralucitoare. Am inceput sa gust din capsuni, erau mixate… unele aveau gust de plastic à la supermarketurile din Europa, altele pareau chiar bune, cu savoarea tipica acestor fructe.
La capatul bazarului, am dat peste textile, si dupa ce am trecut prin imperiul tricourilor echipelor de fotbal si al slapilor, am ajuns in afara nebuniei… Aici, un negru cu voce destul de frumoasa impartea piateta cu niste evrei ortodocsi (asa sunt numiti fundamentalistii evrei) care promovau rugaciunea… aparent, trebuie sa-ti pui o bandana pe cap cu un cub de plastic si ceva similar la mana pentru a te ruga… iar oamenii acestia imparteau toate aceste instrumente de rugaciune tinerilor care se pare ca au cam luat-o pe calea pierzaniei – discoteci, baruri, jogging, malluri si alte pacatosenii…

M-am uitat la ceas. Era mijlocul zilei, mai erau cateva ore pana la Sabat, era timpul sa ne grabim pentru ca mai aveam o piata de vizitat. Dar despre Tel Avivul intrat in Sabat in episodul de maine ;).