Intotdeauna am fost foarte bucuros sa aflu cand unii dintre voi au folosit informatiile care le-am publicat aici si au plecat intr-o calatorie mai departe sau mai aproape. Si de asemenea m-am bucurat enorm cand s-au intors, au scris un articol mai lung sau mai scurt despre locul vizitat. Ii multumesc lui Serban pentru articolul de azi in care povesteste despre calatoria sa in Filipine, o tara care mi-a placut mult de tot, dar din pacate nu am mai ajuns de ceva timp.

Am considerat mereu că a călători nu înseamnă doar a vizita obiective turistice ale unui oraș în care nu ai mai fost, cum ar fi un muzeu, o statuie faimoasă sau un parc deosebit. Am considerat mereu că a călători înseamnă mult mai mult decât atât. Pentru mine, călătoria înseamnă un câștig de experiență. Și, dacă vizitezi o lume îndepărtată, precum Asia, trăirea unor experiențe de neuitat, descoperirea de obiceiuri noi, oameni noi, lucruri care ne fac diferiți și trăirea de sentimente noi sunt garantate.

Această călătorie pot considera că a început aici, pe acest blog, când am citit experiența din Filipine a lui Imperator și, când tot el, a postat oferta celor de la Saudi Airlines, compania care m-a dus până în Manila, capitala Filipinelor. Și unde ar fi fost cel mai potrivit să închei această călătorie dacă nu tot aici, pe blog, cu această recenzie?!

Așadar, totul a început anul trecut în vară, când am achiziționat cele două bilete de avion către această destinație deosebită și despre care nu știam, încă, ce îmi pregătește. Au urmat câteva luni în care am întors pe toate părțile toate site-urile specializate în călătorii, atât din dorința de a fi cât mai pregătiți când vom ajunge acolo, cât și din nerăbdarea specifică ce precedă o astfel de vacanțe. Și a fost exact ca la examen. În ziua plecării am uitat tot, nu mai știam nimic din ce citisem și ne-am lăsat purtați de mirajul acestei călătorii, descoperind treptat, din experiență proprie de data aceasta, ce surprize ne pregătea această destinație.

Totul a început la Roma, când ne-am îmbarcat la bordul navei care urma să ne ducă, în următoarele 20 de ore, la Manila. Prima surpriză de care am avut parte a fost escala din Arabia Saudită, la Jeddah, unde urma să petrecem cinci ore. Primul lucru mai puțin obișnuit a fost că, înaintea decolării, în difuzoarele avionului s-a auzit o rugăciune pe care obișnuia să o spună profetul Mahomed înainte de călătoriile pe care le efectua. La sosire, am fost îndrumați spre zona de tranzit, unde trebuia să așteptăm conexiunea spre Manila. Cadrul în care ne aflam se asemăna cu cele din filmele americane despre Irak. E greu de descris senzația trăită în cea mai veritabilă atmosferă orientală pe care am simțit-o vreodată. De la cei care se așezau pe pământ și își spuneau rugăciunea, până la cei care mergeau în pelerinaj la Mecca și erau îmbrăcați doar în niște prosoape, toți au dat un farmec aparte escalei noastre. Tot în aeroport ne-am împrietenit cu un chinez, care locuia in Australia și care plecase singur într-o călătorie de un an în jurul lumii!

După un zbor de aproximativ 10 ore, am aterizat la Manila! La aeroport am fost așteptați de o mașină cu care aranjasem un transfer în prealabil. Prețul a fost aproximativ dublu față de cât ne-ar fi costat un taxi, dar, având în vedere că era seară deja și citisem tot felul de păreri negative despre taxiurile din Manila, eram hotărâți să nu riscăm. Hotelul la care am fost cazați se afla în interiorul Intramuros, vechiul oraș spaniol din capitala Filipinelor. Până la hotel, șoferul mașinii ne-a vândut deja câteva ponturi despre ce ar fi trebuit să facem a doua zi. Și, ușor-ușor, am început să intrăm un contact cu ospitalitatea filipinezilor. Niciodată nu am văzut oameni mai politicoși, mai zâmbitori, mai primitori și mai prietenoși decât filipinezii!

Urma ca a doua zi să fie una lungă, de plimbare, fiind și singura zi plină în Manila, așa că, după ce am făcut check-in-ul la hotel, am urcat pe terasă, la ultimul etaj, unde am luat masa, după care ne-am retras la odihnă. Imaginea pe care ne-o oferea terasa era a unui oraș modern, cu multe clădiri noi și foarte înalte, pe care așteptam cu nerăbdare să îl descoperim a doua zi. Ora Filipinelor este cu șase ore în fața orei României, așa că fusul orar ne-a dat un pic peste cap!

Așadar, a sosit ziua în care urma să descoperim cât se poate din capitala filipineză. Pe străzile din Intramuros am fost asaltați de localnici care se ofereau să ne facă un tur al Intramurosului cu un fel de biciclete cu ataș. Și decizia de a merge cu unul dintre ei a fost foarte bună. Cu aproximativ 8 euro de persoană (destul de mult față de prețurile practicate de ei, din ce ni s-a spus ulterior la hotel), am făcut un tur de două ore, în care băiatul simpatic care ne conducea a făcut și pe ghidul. Pe lângă străduțele cu aer spaniol, am vizitat și Fort Santiago. “Ghidul” nostru ne-a arătat și două clădiri mai deosebite, în sensul că una fusese înainte spital și s-a transformat în liceu, iar alta fusese biserică și se convertise în… bancă!

A urmat apoi un drum destul de lung cu taxiul până în zona lor centrală, modernă, Makati. Trebuie spus că traficul din Manila este îngrozitor. Străzile sunt foarte aglomerate și ei par să nu respecte cam nicio regulă de circulație. Și totuși, nu am avut niciun moment senzația că nu am fi în siguranță. Trebuie neapărat să faceți o plimbare și cu faimoasele Jeepney, care sunt pretutindeni, cât mai colorate și care sunt niște combinații între un Jeep și un autobuz.

Makati este o zonă cu totul altfel decât ce văzusem până atunci. Aici își fac loc clădirile moderne, zona fiind mult mai apropiată de un centru precum cele din Europa.  Zone destul de mari de verdeață, hoteluri de lux și un mall pe măsură, cu o grădină frumoasă, toate se găsesc în Makati. A doua parte a zilei am petrecut-o vizitând și un alt mall, unul dintre cele mai mari din lume. Magazine multe, aglomerație mare, atmosferă foarte apropiată de cea din mallurile de la noi. Sfârșitul zilei l-am rezervat, din nou, unei mese pe terasa hotelului, avertizați fiind și de la hotel că împrejurimile nu sunt foarte prietenoase pe întuneric.

Din Manila, excursia noastră urma să ne ducă în locul în care aveam să ne petrecem cel mai mult timp și, de fapt, scopul principal pentru care am ales Filipinele ca destinație, adică Insula Boracay! După un zbor de aproximativ o oră cu simpaticii de la Cebu Pacific (au obiceiul să organizeze concursuri destul de amuzante în timpul zborului), am aterizat la Caticlan, insulă de lângă Boracay. Aeroportul este, de fapt, o căsuță mai cochetă și cu o mică pistă în față, atât de mică încât ești restricționat la maximum 10 kg de bagaj, tocmai pentru a nu îngreuna foarte mult avionul. Pentru cei care doresc însă mai mult bagaj, există o soluție și pentru ei, aeroportul din Kalibo, ceva mai îndepărtat de Boracay, dar și mai mare. Pentru a ajunge de la aeroport la hotel trebuie să mai faci o mică excursie cu tricicleta până în port, de unde iei o barcă spre insulă, iar apoi încă o tricicletă sau o mașină până la hotel. Drumul nu prea te pregătește pentru ce înseamnă, de fapt, Boracay, străzile din spatele falezei fiind destul de sărăcăcioase și de aglomerate de triciclete. Marea nu se vede, pe margine fiind hoteluri aproape lipite unul de altul.

Dar, când în sfârșit ajungi la plajă, reacția nu poate fi decât WOW!! Parcă paradisul ți se întinde la picioare. Faimoasa White Beach e perfectă! Nisip foarte fin și de un alb impecabil, mărginită, pe o parte, de cocotieri și, pe cealaltă parte, de apa turcoaz. Cu siguranță, un peisaj care îți taie răsuflarea.

În Boracay, turismul nu se bazează pe resorturi imense și luxoase. Sunt destul de puține hoteluri de lux, majoritatea hotelurilor fiind micuțe, cochete, nu mai înalte decât palmierii. Însă curând se va pierde, probabil, și această mică urmă de sălbăticie pe care o mai are insula. Se construiește mult în Boracay, lume este foarte multă, este o destinație foarte turistică. Cei care vor să aibă parte de mai multă natură, de mai multă liniște și de mai puțină aglomerație nu vor fi, poate, foarte entuziasmați de Boracay. Pe o insulă așa de mică, găsești deja lanțuri cunoscute de fast-food, precum McDonald’s sau Subway, și cafenele cunoscute, cum ar fi Starbucks.

În timpul zilei sunt disponibile multe activități pe care le poți face, în afară de plajă (soarele arde îngrozitor, deși temperatura e pe la 28-29 de grade). Există la tot pasul filipinezi care te abordează pentru a-ți oferi snorkeling, scufundări, skijet și tot felul de alte activități nautice. Insula este recunoscută și ca fiind un loc excelent pentru practicarea de kitesurfing, existând și o plajă specială pentru așa ceva, Bulabog, pe partea cealaltă a insulei, unde vântul este mai puternic. Pentru cei care vor să mai guste din ce era Boracay odată, când nu erau așa mulți turiști, pot încerca Puka Beach, o plajă mai izolată, cu ape mai agitate și mai adânci, dar nu cu nisip atât de alb. De asemenea, aveți opțiunea de a vizita și insulele din jur, unele dintre ele ascunzând peșteri deosebite și plaje liniștite.

În Boracay există și o zonă de magazine, D’Mall, care, în ciuda numelui, se aseamănă mai mult cu un bazar decât cu un mall. Iubitorii de pește și de fructe de mare pot încerca piața D’Talipapa, plină de produse proaspete. Iar odată ce ai cumpărat ce îți place, restaurantele din jur se oferă să-ți prepare produsele în felul în care îți dorești. Mâncarea este foarte bună în Boracay și variată, existând o gamă largă de restaurante. Prețurile sunt mici, mult sub prețurile practicate în Europa. Un fapt destul de bizar este că apa minerală e de 2-3 ori mai scumpă decât apa plată. Din discuțiile avute cu un filipinez, am aflat că acolo își permit să bea apă minerală doar cei cu venituri peste medie!

Zona centrală ascunde pe timpul zilei o veritabilă zonă de distracție care apare odată cu lăsarea întunericului. Barurile și restaurantele își mută mesele, canapelele, pernele pe plajă, unde oferă narghilea, cocktailuri și multă muzică live! Cam la toate terasele se cântă și se cântă frumos. Filipinezii știu să facă atmosferă. Știu să te facă să te simți bine la ei.

Prețurile, atât în Manila, cât și în Boracay, sunt foarte accesibile, mult mai mici față de zonele turistice din Europa.

Unde să stai în Filipine?

În Manila, noi am ales să stăm la Bayleaf, în Intramuros. Hotelul este destul de elegant, cu camere frumoase și o terasă excelentă pe acoperiș. Zona nu este la fel de modernă ca Makati și e destul de departe de centru, dar este mai autentic filipineză și mai ieftină. Plus că Intramurosul oricum merită vizitat, deci tot va trebui să ajungeți în zonă. Prețul, când am stat noi, a fost de aproximativ 80 de euro/noapte/camera. Bineînțeles, există însă și variante mult mai ieftine.

În Boracay, am stat la Sur Beach Resort. Zona în care este hotelul este perfectă! Chiar pe plaja White Beach, unde se află porțiunea cea mai lată și nisipul cel mai fin. Este o zonă liniștită, dar la o plimbare scurtă pe jos, de aproximativ 10-15 minute, până în miezul distracției. Camerele sunt destul de modeste, însă serviciile sunt excelente, ca peste tot în Filipine! Prețul a fost tot în jur de 80 de euro/noapte/camera.

Cum să ajungi în Filipine?

După cum spuneam mai sus, noi am zburat pe ruta București – Roma – Manila – Milano – București. Pentru Boracay, am zburat cu cei de la Cebu Pacific, un drum de mai puțin de o oră. Ruta este destul de obositoare, la întoarcere am călătorit aproape 40 de ore, dar zboruri directe spre Manila din Europa nu sunt foarte multe sau, de multe ori, sunt la prețuri prohibitive.

 Imagini Filipine

In drum spre Filipine, tranzit prin Jeddah, Arabia Saudita

Intramuros, cartierul vechi din Manila

Hai in tricicleta

Makati, cartierul modern al capitalei filipineze

Jeepney sau cel mai popular mijloc de transport din Manila

Zidurile vechi ale orasului vazute din hotel

Micul aeroport care deserveste Boracay

Faimosul White Beach

 Si minunatele apusuri de soare din Boracay

Sursa: Filipine – o experiență de neuitat de Serban Iogu | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Mai acum cativa ani am fost in safari, vreo doua saptamani, prin Africa de Est, mai precis in Kenya si in Tanzania. Daca stau sa numar, am fost in sapte parcuri nationale (patru in Kenya, trei in Tanzania) si am vazut mii si mii de animale – din masina, de pe bicicleta si din balon. La un moment dat, am si scris un mic ghid al acestor parcuri nationale est-africane ca sa va ajute pe cei care doriti sa va planificati un safari prin aceste tari pentru ca, dupa cum ziceam, sunt destul de multe si e greu sa alegi ce si cum si unde… Evident, foarte multi m-au intrebat unde sa se duca – in Kenya sau in Tanzania. Evident, cel mai bine este sa mergeti in ambele tari, dar daca este sa fiu obligat cu pistolul la tampla sa aleg o tara, as zice fara a clipi – Tanzania. De ce? E mult mai sigura decat Kenya, are sosele mult mai bune, are Kilimanjaro si Zanzibar, iar Ngorongoro ofera cea mai mare concentratie de animale salbatice din zona… Dar sa trecem la lista de “neratabile”.

1. Parcul National Ngorongoro – in orice secunda trebuie sa intorci capul si vei vedea o alta jivina – un elefant, vreo ceata de lei, niste zebrite, orice. Ngorongoro este, de fapt, un crater vulcanic (nu va speriati, e stins de cateva milioane de ani) cu pantele destul de abrupte, asa ca foarte multe animale nu se pot catara si sa iasa spre campii mai vaste… De aceea, in acest crater, vei descoperi cea mai densa populatie de fauna salbatica din Africa. Aici am asistat la o spectaculoasa vanatoare de lei, dar am vazut cam tot ce poti vedea in Africa (mai putin leoparzi) in doar cateva ore.
2. Muntele Kilimanjaro – cand il vezi pentru prima oara, nu realizezi ca este cel mai inalt munte din Africa si ca varful ajunge undeva la aproape 6.000 de metri! Este de asemenea un vulcan care rasare stingher din mijlocul unei campii inalte (baza e pe la 2.000 de metri). Mai are inca (cat o mai avea) ceva zapada pe crestet si este anual luat cu asalt de mii de alpinisti. Chiar daca nu urci in varf, privelistea lui Kili este de neuitat.
3. Insula Zanzibar – cand sultanul omanez Sayyid Said bin Sultan al-Busaid a debarcat in Zanzibar a crezut ca a murit si ca era deja in rai. Nu murise, era viu, asa ca a decis sa mute capitala tarii din patria-muma, Oman, in colonia Zanzibar (e un caz aproape singular, celalalt caz de mutare a capitalei din tara de origine in colonii este cel al Portugaliei a carei capitala a fost Rio de Janeiro pentru circa doua decenii). Pentru un arab crescut in pustiul Arabiei si care isi imagineaza Paradisul ca un loc verde, plin de ape curgatoare, nu e de mirare ca a considerat Zanzibarul ca fiind paradisul… Cam asta considera si sute de mii de turisti care vin aici anual – verde, plin de palmieri, plaje incredibile, mirodenii crescand peste tot.
4. Parcul National Serengeti – daca Ngorongoro detine recordul densitatii faunei, Serengeti este arhetipul de parc national pe care il vezi pe National Geographic! Suprafete vaste, baobabi stingheri si multe, multe vietuitoare… Cu cat intri mai in adancul parcului, cu atat vei avea mai multe sanse sa fii in unica masina care bate aceste colturi de lume.
5. Blue Safari – daca te duci in Zanzibar, ia excursia de o zi numita Safari Blue . Culoarea apei iti va ramane muuuult timp pe retina!
6. Spice Tours – un alt tur foarte popular in Zanzibar. Vrei sa vezi cum arata cacaua din care se face ciocolata? Piperul verde? Nu costa foarte mult si poti descoperi multe, multe colturi superbe din aceasta insula a Paradisului.
7. Stonetown – este capitala Zanzibarului, iar numele dat orasului releva fascinatia africanilor la vazul unui oras construit din piatra! Veniti de pe un continent unde chirpiciul, trestia si lemnul sunt materialele folosite pentru constructia de locuinte, africanii au ramas socati sa vada case din piatra! Nu veti fi chiar socati, dar in mod cert veti fi fascinati de cartierele vechi, de portile ornamentate, de pietele traditionale si palatele traditionale arabe in frunte cu palatul sultanului numit si Casa Minunilor pentru ca avea curent electric si lift!
8. Manyara National Park – aflat mult mai aproape de Arusha, cel mai mare oras din zona de safari, aici poti sa vezi o specie unica de lei – leii cataratori care se urca in copaci. Trebuie sa ai ceva noroc sa-i vezi, eu nu am avut acest noroc, dar cine stie, poate intr-o zi… Sa nu uit, leii se relaxeaza in copaci, nu vaneaza pasari :).
9. Parcul National Tarangire – iti plac pasarile, atunci aici este locul perfect pentru tine. Tarangire adaposteste nu mai putin de 550 de specii de pasari, pe langa “obisnuitii” elefanti.
10. Viziteaza un sat de masai. Masaii sunt triburile care locuiesc in zona de safari si majoritatea lor si-au pastrat obiceiurile. Desi vizitele ti se vor parea mult prea turistice, daca treci de minibazar si dans si vei intra in colibele satenilor, vei descoperi adevarata viata africana.

Cam astea sunt cele mai faine 10 experiente pe care le-am trait sau vazut in Tanzania. Nu neg ca or fi si altele, asa ca, daca ati mers in Tanzania, astept la comentarii propunerile si amintirile voastre.

Si daca vreti sa vedeti niste oferte bune, aruncati o privire si la informatiile suplimentare, ca si la ofertele Eximtur, oferte care includ safari (cu balon inclus :)), precum  si oferte de cazare in Zanzibar.

 Imagini Tanzania

Pe drumurile prafuite din marele crater Ngorongoro

Safari in Ngorongoro

Hipopotami la baie !

Traversati doar pe zebra

Leu la vanatoare de antilope gnu

Maretul Kilimanjaro, ridicandu-se deasupra campiei inalte

Welcome to Zanzibar

O imagine clasica a marelui Parc National Serengeti

Imbarcarea in Safari Blue

Asta da culoare a marii

Dhow-ul traditional arabesc este si barca traditionala a Zanzibarului, veche colonie omaneza

Din fructul asta se face ciocolata adevarata !

Au venit turistii, sa vina si masaii !

Sursa: Top 10 experiente Tanzania – powered by Eximtur | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Ma intorsesem eu din Iordania si urma un weekend in Bucuresti (da, in ciuda aparentelor, petrec destule weekenduri in Bucuresti :)), dar vremea se anunta destul de mohorata. Asa ca nici nu mi-a venit sa cred ce bine a picat o invitatie de la cei de la J’Info Tours la o degustare de vinuri la Comana. Auzisem destul de multe lucruri despre Comana, dar, desi am bantuit destul de mult prin zona de la sud de Bucuresti, nu ajunsesem niciodata la Comana. Din pacate, vremea mi-a fost potrivnica, asa ca nu am ajuns la delta, dar, oricum, mi-a deschis apetitul si musai sa vin aici la vara intr-un weekend.

In schimb, am descoperit Casa Comana un loc de poveste, asa cum sunt de altfel foarte multe in Romania, dar nu sunt cunoscute de toata lumea… Si, sincer, merita cu varf si indesat.

Casa Comana este, hai sa-i zicem, un resort, desi nu se afla la mare, ci pe malul Neajlovului. Nu are doar hotel, are si iesire la rau, unde vara mai faci o baie, te mai dai cu caiacul, are o crama bine garnisita cu vinuri, sala (mare) de conferinte, locuri de joaca, in fine, cate si mai cate.

Ceea ce mi-a placut insa din capul locului este ca proprietarul, Gelu Palamaru, a plecat de la istoria bogata a locului si a creat o simbioza interesanta dintre confortul lumii moderne si istoria multiseculara a Valahiei de pe Neajlov. Dormitoarele au mobila in stil traditional romanesc, fiecare camera poarta numele unui personaj istoric (domnite, voievozi, mari boieri), iar la intrare, magazinul poarta denumirea de “Dugheana”, unde poti cumpara carti despre trecutul zonei, dar si destule obiecte de artizanat. Ma rog, in acest film istoric romanesc intervine si un personaj exotic, papagalul Fane, care este dintr-un alt film, dar ce mai conteaza… ajunge in centrul atentiei din momentul in care ajungi la receptie.

Sa te plimbi pe aleile de-a lungul parcului cred ca e o placere vara, dar, cum a inceput vijelia, ne-am adapostit in crama voievodala, numita si Pivnita Marelui Paharnic (conceptul istoric al Casei Comana continua si dincolo de hotelul propriu-zis). Am intrat printr-un culoar impodobit cu imaginile pictate ale faunei variate a Deltei Neajlovului (de la vulpi la iepuri, trecand printr-o gama intreaga de inaripate) unde am avut parte de una dintre cele mai distractive degustari de vin. Iulian Bogdan, somelierul de la Tohani, a fost genial… nu numai ca ne-a trecut prin toti pasii de degustare, dar am ras cum n-am mai facut-o de mult. Nu a fost o degustare serioasa, oficiala, ci una cu zambetul pe buze.

Nu sunt un mare bautor de vinuri (desi, de un an incoace, tot nimeresc la degustari de vinuri), nu pot sa spun decat ca am facut cateva descoperiri interesante – domeniul de la Tohani a apartinut principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, care a preferat sa iasa din familia regala pentru a se putea casatori cu Ioana Doletti, iar vinurile exclusive de la Tohani ii poarta numele – Nicolae Cuvée. O alta descoperire este ca, iata, si in Romania se produce soiul Shiraz, un soi de origine iraniana (Shiraz este unul dintre marile orase ale Iranului), dar care si-a gasit consacrarea internationala tocmai in Australia. Am gustat Shiraz ici si colo si chiar imi place si ma intrebam cand va fi plantat si in Romania… ei bine, am descoperit Shirazul la Budureasca!

Dar, de departe, vinul no. 1 pe care l-am degustat a fost Nomibo Badinesti – Vin Capodopera, recolta 2011. Nu au fost produse decat 1.000 si ceva de sticle, dar gustul este cu adevarat incredibil. Este un Ice Wine (adica strugurii sunt culesi tarziu, cam cand da frigul) si este incredibil de dulce… Am gustat si in Ungaria si in Basarabia si e genial. Iar somelierul ne-a spus ca bate “Lacrima lui Ovidiu” de departe. Nu pot sa-l contrazic, desi am facut trafic cu “Lacrima lui Ovidiu” pentru o prietena de departe, nu pot sa zic ca imi aduc aminte gustul… doar ca e dulce :).

Un alt plus – mi-am dat seama cat de mult schimba gustul daca alternezi cascaval / sunca de Parma cu vinul. La sugestia somelierului, am gustat acelasi vin inainte de cascaval, iar dupa ce am ingurgitat vreo 2 bucati, intr-adevar se simte clar o diferenta… in bine!

Pana la urma, ne-am ridicat cu greu. Nu, nu pentru ca ne imbatasem, ci pentru ca fusese prea fain si nu voiam sa plecam. Dar, in mod cert, mi-am promis ca o sa ma intorc in vara asta la Comana. E la doi pasi de Bucuresti, trebuie doar sa iasa putin iarba si sa se intoarca miile de pasari. Pentru ca, iaca, avem si noi o minidelta la doi pasi si un resort foarte foarte fain langa Delta.

Si sa nu uit o ultima informatie. Nu ca ar fi momentul sponsorului, dar chiar cred ca merita anuntata. Cei de la J’Info Tours vor lansa o aplicatie, numita “J’Info Bonus”, si acesta va fi singurul loc de unde se vor putea obtine reduceri la sejururi si circuite de pana la 70%. Am inteles ca nu de la agentie, nu de pe net, doar de pe aplicatie. Aplicatia este deja disponibila zilele acestea (cautati in Google Market – J’Info Tours Bonus sau da click direct aici), iar ofertele astea de 70% trebuie vanate care cica sunt acuma de targ…

Imagini Comana

Cam asa arata fatada domeniului

Salut, bai Fane !

Fiecare camera e dedicata vreunei domnite, domn sau boier

Camera de inspiratie valaha

Pe hol o lada de zestre autentica

Ce linisteee, ce frumooos

Casute pentru pasari cand se vor intoarce

si un brat de Neajlov

Daca vrei sa ti se indeplineasca o dorinta

te duci la podul care este o replica a unui pod parizian

atarni un lacat si arunci cheile in apa

Dar gata, tot e urat afara, hai inauntru in crama, adica in pivnita marelui paharnic

Nu, nu ajungem in hruba lui Dracula, ci in crama cu vinuri de soi

Daca n-avem timp de natura, vedem cum arata rezidentii Deltei

si cele inaripate

Toata blogarimea gata de degustare

Dar inainte sa aflam cate ceva despre sponsor

O aplicatie care merita urmarita … poate dam si peste vreo oferta buna

Gata de degustare… Z-ul asta din sunca o veni de la Zorro ?

Si au venit si vedetele !

Simpaticul nostru somelier

Prima degustare

dedicata dragostei dintre printul Nicolae si Ioana Doletti

Sa incepem, dara !

Uuuuu ! Se produce Shiraz in Romania ! Ce bine !

Si marea vedeta a dupa amiezii – Nomibo !

Mai multe despre un vin cu adevarat special

Traiasca vinul !

Mai urmeaza un “greu”

Si poza de final cu maestrul somelier

Sursa: Casa Comana, la doi pasi de Bucuresti | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Cursa de Cuzco pleaca dis-de-dimineata de la Lima. Mai precis, inainte sa iasa soarele. Ma rog, sa iasa soarele e mult spus. In iulie, Lima este in general acoperita de un strat gros de nori care nu vrea sa se miste oricate incantatii ai face. Sus, in Altiplano, la 4.000 de metri nu mai sunt nori.  E soare, asa ne-a promis patronul olandez al pensiunii din Lima in care am stat. Am fost in Peru demult, in 2001. A fost o excursie intr-un taram fascinant, o excursie plina cu peripetii haioase, dar si cu locuri minunate de vazut si de explorat. Eram noua, dar era important sa fim multi. Peru e o tara periculoasa, desi atunci, in 2001, dupa regimul de mana forte al presedintelui Alberto Fujimori (japonez la prima generatie peruviana), tara ajunsese la un nivel de siguranta nemaintalnit in ultimele decenii – japonezul distrusese cele doua armate de gherila de stanga – Miscarea Tupac Amaru si Sendero Luminoso – si, pentru prima oara, puteai vizita Peru cat de cat in siguranta. E drept, intre timp, situatia infractionala s-a mai agravat, nu mai era asa de simplu ca in 2001, dar, daca iti iei niste masuri de precautie mai drastice, poti sa eviti, eventual, problemele. Voi povesti despre excursia mea ca un jurnal de bord… nu voi da informatii si preturi pentru ca sunt depasite, dar sper ca va voi inspira sa vizitati aceasta tara superba si sa aflati mai multe despre ce se poate vizita.

Am aterizat la Cuzco la primele ore ale diminetii. DIntr-un motiv care imi scapa, toate avioanele aterizeaza dis-de-dimineata in vechea capitala a Imperiului Incas. Or fi niste curenti de aer, nu se stie niciodata. Am iesit din avion, tragand aer in piept cu multa curiozitate. Cuzco e cam la 3.300–3.400 de metri si era pentru prima oara pentru mine asa de sus. Cel mai sus ajunsesem la vreo 2.500 si ceva de metri, pe varfurile Romaniei! Ma asteptam sa duc lipsa de aer. Nu, nu simteam nicio lipsa de aer, doar ca era foarte sarat cumva. In fine, poate n-o fi dracu’ asa de negru.

Ne-am imbarcat in microbuzul trimis de cei de la hotel si am plecat spre zona veche a orasului. Cuzco este cel mai mare oras din Altiplanoul peruvian. Aici a fost capitala imperiului incas ocupat de conquistadorii lui Francisco Pizzaro si partial distrus. Dupa ce razboinicii inca au fost ingenuncheati de armele si bolile infectioase ale spaniolilor, acestia au purces la demolarea partiala a orasului, construind biserici si palate pe ruinele templelor si caselor inca. De altfel, plimbandu-te pe ingustele ulite ale orasului vechi, poti sa vezi fascinanta imbinare inca-spaniola. Fundatia este inca, cu bolovani mari (nu se stie de unde adusi), incastrati unii in altii (incasii nu au cunoscut cimentul sau mistria), iar deasupra, vopsite cu alb, cladirile in stil colonial-spaniol. Zona este seismica si, din cand in cand, este lovita de cutremure de mare intensitate, in urma carora constructiile spaniole sunt cele mai afectate, in timp ce urmele incase raman la locul lor! In 1950, biserica San Domingo s-a prabusit, dar fundatiile Templului Soarelui au ramas neatinse… de altfel, imediat dupa cutremur, mii de incasi au venit in piata centrala deoarece o profetie spunea ca atunci cand se vor prabusi bisericile colonistilor, atunci se va sfarsi dominatia lor. Profetia nu s-a indeplinit si, pana in ziua de azi, bogatiile sunt detinute de urmasii europenilor (sau de cei cu sange mixt, dar mai mult european), iar incasii sunt la periferia societatii.

Desi fericit ca nu am rau de inaltime, dupa cateva ore, parca nu mai eram acelasi… simteam ca, brusc, energia m-a parasit ca o masina lasata cu farurile aprinse, si, desi era caldut si soare, a inceput sa mi se faca frig. Nu eram singurul afectat, din cei 9 prieteni, vreo 5 pareau loviti de altitudine.

Odata am ajuns in Plaza de Armas, piata centrala a orasului, o oaza verde inconjurata de numeroase cladiri in stil colonial, plina de cladiri cu balcoane de unde pe vremuri protipendada orasului urmarea mersul prin oras, acum, pline cu turisti. M-am asezat pe o banca. Mi-era un frig de nu credeam ca l-am mai simtit vreodata. Imi pusesem toate tricourile, puloverele si gecile posibile. La nivelul epidermei, ardeam. Imediat sub, gheata. Capul imi vajaia, toate articulatiile ma dureau. Incepusem sa intru la idei negre – se spune ca daca intri in Acute Mountain Sickness poti sa si mori daca nu cobori urgent 500–1.000 de metri. Dar unde sa cobori in zona Cuzco asa de mult? Doar cu avionul si urmatorul era a doua zi. Si cum stateam asa ca o leguma rebegita in Plaza de Armas, apare un tip la mine, un localnic. “Ai venit azi?”. De abia raspund cu “Si”. “Se vede, ai rau de inaltime. Ia de aici frunze de coca si mesteca-le. Nu ceaiul te rezolva, doar frunzele de coca.” Imi intinse un pumn de frunze. Nu pareau nimic special. Ii multumesc si incep sa mestec. Ma uit la lama tinuta de sfoara de o tanti imbracata traditional. Si eu, si lama mestecam la fel… Gustul e cam amarui, dar asta e… Nu imi faceam prea multe sperante, dar, dupa jumatate de ora, miracolul s-a intamplat… am simtit sangele in vine, caldura pe “restore” si m-am ridicat in picioare. M-am simtit ca Atlas dupa ce tinusem muntele in spate. Frunzele de coca sunt magice!

Si tocmai se facu ca aparura si cativa din restul trupei, asa ca am impartit restul de frunze de coca si m-am dus si printr-o mica piata sa imi refac stocul din miraculoasele frunze.

Si, intr-adevar, totul a parut o magie. Am luat-o pe ulitele inguste pentru a admira impresionantele fundatii ale Templului Soarelui peste care s-au construit o manastire si o biserica catolica. Pietre masive, conectate una intr-alta prin niste putulici de piatra, fara mistrie, capabile sa reziste la cutremure. Se spune ca tot acest templu al Soarelui (singura cladire rotunda din oras era Qorikancha, Templul Soarelui) era complet tapetat cu aur, asa ca, atunci cand batea soarele pe el, stralucea de departe… si in peisajul desertic dezolant din jur, in mod sigur ca soca orice privitor. Tot aici, astronomii incasi urmareau mersul astrelor (adevarul este ca, atunci cand este senin, aici la peste 3.000 de metri altitudine, la cateva grade sud de Ecuator, spectacolul boltii ceresti este cu adevarat incredibil!)

Am luat-o apoi pe Gringo Alley printre baruri de backpackeri in cartierul San Blas, un cartier plin de poezia istoriei, dar care, fiind catarat pe un deal, era al naibii de greu de urcat. Poate frunzele de coca iti iau durerea de cap, frigul si raul, dar energia nu ti-o poate reda… ca sa te simti la fel de in putere ca la nivelul marii iti trebuie zile, poate saptamani, de aclimatizare si cred ca nici atunci nu esti la nivelul de 100%. Dar poti supravietui.

Deasupra Cuzco, din vremuri stravechi, capitala inca este pazita de fortareata Saqsaiwaman (nu trebuie sa fii prea hatru sa nu-I spui imediat “Sexy Woman”). Ca sa ajungi aici, poti sa urci niste scari si alei in panta… nu e cine stie ce, sunt circa 2–3 kilometri din centrul orasului, dar pentru noi, cei de abia picati la 3.000 de metri, era o provocare greu de invins… asa ca ne-am suit frumos intr-un autobuz care ne-a dus sus, la Saqsaiwaman… Desi pare mare (si este mare), a supravietuit doar o mica parte din aceasta incredibila cetate care incorona capitala Cuzco. A fost demolata in timpul celei mai mari batalii dintre incasi si spanioli, in 1536. Saqsaiwaman, evident, nu inseamna o femeie sexy, ci, in limba quechua, lingua franca a Imperiului Inca, inseamna “Vulturul satul”… Denumirea a avut parca o premonitie… mii si mii de corpuri de incasi ucisi au fost abandonate in fata cetatii de catre conchistadori, iar mii si mii de condori s-au infruptat luni de zile… de atunci, opt dintre acesti condori au ajuns si pe stema orasului.

Am vizitat cu mare interes cetatea. Aceleasi pietre gigantice, bine finisate, aduse parca de vreun zeu necunoscut. M-am trantit in fata primului val de ziduri pe o mare de fan uscat. Arata incredibil! Trei randuri de ziduri faceau din Saqsaiwaman o citadela de-a dreptul inexpugnabila. Nu inteleg cum de a fost cucerita de spanioli…. Probabil incasii s-au speriat si au fugit, altfel nu pot sa-mi dau seama. Din spatele citadelei insa, am avut parte de o priveliste de zile mari… intotdeauna mi-a placut sa ma urc undeva pentru panorama, dar cea de la Saqsaiwaman este cu adevarat speciala… catarat pe niste dealuri, cu case mici, dar frumoase, Cuzco se asterne privirii… pe fundal, scris mare “Viva Perú”, stau sa ma gandesc ca, tot aici, cel de al optulea imparat inca (numit si Pachacutec) a decis ca de sus, de la fortareata, orasul sa aiba forma unei pume… Orasul de azi s-a extins mult, nu mai poti observa forma de puma, dar poti doar s-o ghicesti…

Am mai vizitat inca doua obiective ramase de la incasi – Q’enqo (inseamna “zigzag”), practic, o stanca enorma care a fost sculptata pentru ca ceva lichid sa curga… In mod cert, pentru sacrificii – cei mai sadici sustin ca e vorba de sange (desi nu la fel de sangerosi ca maya, nici inca nu se sfiau sa faca sacrificii umane, in general de copii si adolescenti, cand era vorba de un eveniment de genul moartea unui imparat), cei mai milosi, ca ar fi vorba de chicha, o bautura alcoolica facuta din porumb. S, nu in ultimul rand, Puka Pukara, un soi de vila suburbana incasa…

Timp de secole, inca au considerat Cuzco drept buricul lumii… iar acum este buricul turismului. Daca ajungi direct cu avionul in Cuzco, trebuie s-o iei si spre sud, spre lacul Titicaca, dar si spre nord, spre incredibilul Machu Picchu. Asa ca trebuie sa faci doua bucle prin Cuzco. Urma sa o luam spre sud catre Titicaca, pentru a ne acomoda in continuare, fiindca aveam in plan sa mergem pe Inca Trail, celebra ruta turistica pe care marsaluiesti 3 zile la altitudini de aproape 4.000 de metri pentru a prinde rasaritul de soare la celebra Poarta a Soarelui de la Machu Picchu in ziua a patra a calatoriei. Dar, pentru asta, trebuia sa ne acomodam, asa ca am luat-o spre sud catre Puno, principalul oras peruvian de pe malurile lacului Titicaca.

Dar despre aceasta zona, in articolul de maine…

Pana atunci, in caz ca va ganditi sa dati o tura prin Peru si va doriti sa fiti parte a unui tur organizat, aruncati o privire pe oferta celor de la Paralela 45. M-am uitat pe traseu si este chiar OK – nu e de tipul “5 orase in 2 zile”, este bine gandit, cu timp la dispozitie in fiecare loc… inclusiv la Cuzco.

Rasarit de soare pe aripa de avion… in zbor de la 0 la 3300 metri

Pe aleile din vechiul Cuzco… fundatia si jumatate din parter sunt de la incasi, restul de la spanioli

Catedrala din Plaza de Armas

Balcoanele tipice zonei

Templul Soarelui la parter, catedrala spaniola deasupra

O panorama a orasului de la Templul Soarelui

Plaza de Armas, piata centrala din Cuzco

Procesiune catolica prin centru

Poarta de intrare in fortareata de la Saqsaiwuaman

Impresionanta citadela… cum o fi aratat in secolul al XVI-lea ?

Aceste pietre nu sunt “legate” cu mortar

Panorama orasului Cuzco de pe deal, de la Saqsaiwuaman

Hola, lamo !

Q’enqo, loc de sacrificiu

Sa fi curs sange pe aici ?

S

 Puka Pukara

Sursa: Peru, file de poveste (ep. 1) – Cuzco, buricul Pamantului | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Stateam pe un deal care domina lacul Titicaca, unde se afla urmele unei civilizatii de dinainte de faimosii incasi. Ghidul se uita si el in departare spre lacul de o culoare albastra tulburatoare. “Acesta este lacul Titicaca, cel mai inalt lac din lume se afla la o altitudine de 4.000 de metri. Lacul este impartit intre doua tari – Peru si Bolivia. Titi e la noi, restul la bolivieni.” M-a bufnit rasul… Cu toate ca si unii, si altii sunt urmasii celor doua mari popoare amerindiene, quechua si aymara, granitele i-au separate… peruvienii sunt ceva mai bogati, asa ca ii privesc de sus pe mai amaratii bolivieni.

Am plecat din Cuzco spre Puno, principalul oras peruvian la lacul Titicaca, cu o cursa de autobuz. Mergea si trenul care era laudat de Lonely Planet ca fiind “cea mai frumoasa cale ferata din emisfera vestica”, dar am decis sa mergem cu autobuzul si sa ne intoarcem cu trenul… Trenul era mult mai scump. Si bine am facut, pentru ca soseaua merge aproape paralel cu trenul. La un moment dat, am oprit in locul unde se afla un semn care anunta ca ne aflam in zona Abra la Raya, la 4.338 de metri. Va fi cel mai inalt punct pe care il voi atinge in excursia peruviana si cel mai inalt punct atins pana voi fi ajuns in Tibet, la Everest Base Camp (5.200 m). Evident, este locul favorit de oprire a autobuzelor turistice si unde toti turistii vor sa se pozeze… si unde e locul sa-ti mai cumperi vreo caciulita sau pulover din lana de alpaca (un soi de lama, dar a carei lana poate fi toarsa).

Am ajuns pe seara la Puno, un oras cu totul si cu totul anonim daca nu ar fi fost pe malul lacului Titicaca. Centrul orasului este o alee pietonala plina cu baruri si restaurante pentru gringo in care ne-am tras cu totii sa ne incalzim. Daca stai in hoteluri ieftine, nu ai parte de caldura si noaptea temperatura scade spre zero grade. De altfel, aici , la peste 4.000 de metri altitudine (aveam parte de inca un salt de la Cuzco unde sunt 3.300 de metri), simti cu adevarat ce inseamna Soarele pentru planeta noastra. Daca in timpul zilei este relativ cald, poti sa stai inclusiv in camasa (iar cei mai caldurosi, chiar in tricou), odata ce soarele cade brusc sub linia orizontului, simti cum esti lovit de valuri, valuri de frig si temperatura scade brusc cu aproape 10 grade in 10 minute… si era momentul sa ne inghesuim intr-un bar si sa ne incalzim cu niste Pisco Sour.

Cum am spus, principalul magnet pentru turisti in Puno este sa se duca cu barca pe insulele de pe lacul Titicaca. Exista doua tipuri de excursii – excursii de o zi in care vizitezi insulele artificiale facute din trestie ale populatiei Uros si cele doua mari insule peruviene – Taquile si Amantani, dar si excursii de doua zile in care o iei mult mai catinel pe insule, vezi mai mult si, mai ales, petreci o seara de pomina la caminul cultural din satul de pe Taquile, iar apoi dormi la un taran acasa pe insula care nu are curent electric. Evident, nici prin gand nu mi-a trecut sa ma duc doar pentru o zi, toti noua cati eram ne-am planificat doua zile pe lacul de la 4.000 de metri!

Asa ca dis-de-dimineata, de la un debarcader pe langa care as fi trecut fara sa-mi dau seama, am pornit-o cu un harb de vaporas la drum in aventura pe lacul Titicaca. Prima oprire avea sa aiba loc pe unele dintre cele mai stranii insule din lume… nu sunt insule din pamant sau piatra ca toate insulele, ci sunt niste insule artificiale, “crosetate” de mana omului, din trestie!

Istoricii spun ca pe malul lacului Titicaca salasuiau la un moment dat niste triburi numite uros. La un moment dat, peste ei au navalit alte triburi, vorbitoare de aymara, care i-au coplesit. Dar urosii erau foarte buni navigatori, stiau sa faca barci, asa ca au fugit pe lac. Si, pentru a trai mai confortabil decat pe barci, s-au apucat sa faca insule artificiale din trestie, dand cu tifla invadatorilor care nu stiau nici sa navigheze, nici sa inoate ca lumea… Asa ca uros au ramas pe lac, pe aceste insule… cum stratul de jos care avea contact cu apa mucegaia, mai tranteau un strat de stufaris. Te certai cu vecinul? Nicio problema, iti luai insula cu tine si te mutai mai sus pe lac.

In momentul in care am coborat pe insula, am avut un sentiment straniu. “Pamantul” de sub picioare era si tare, si moale in acelasi timp. Eram pe o insula “de protocol” pentru turisti, unde localnicii vindeau suvenire, te puteai urca intr-un punct de observatie pentru cativa banuti sau sa vizitezi un soi de muzeu… Ma rog, totul era turistic, dar sentimentul de a calca pe o insula de stuf era unic… iar localnicii, atat de fotogenici. Din nou, pentru cativa bani, niste tanti te pot plimba cu o barca (evident, facuta din stuf) cu un soi de cap de dragon in frunte. N-am ratat ocazia sa ma plimb pe o luntre, desigur tot din trestie, prin jurul insulelor artificiale.

Inapoi pe vas… parca e ciudat acum sa simt ceva dur sub bocanci, ceva solid, dupa ce mai bine de o ora am calcat pe moale, dar era si vremea pentru un pranz… Croaziera pe Titicaca, soare superb, un lac ca de cerneala, ce poate fi mai frumos? Pacat ca sunt inca departe de forma fizica, desi sunt de cateva zile sus, “saltul” de la 3.300 la 4.000 de metri si-a pus insa amprenta. In fine, in larg, apare o insula “adevarata” – cu dealuri, cu case, cu terase etajate pe care localnicii cultiva ce pot si ei pe acest pamant nefertil. Este insula Taquile si aici ne vom petrece noaptea.

Coboram pe plaja, unde ne asteapta gazdele noastre. Nu prea stiu nici spaniola, aici se vorbeste numai aymara, dar lipsa de comunicare se compenseaza prin zambete. Ce am remarcat in Altiplano, pe vechile pamanturi inca este lipsa zambetului. Am mai vazut tari sarace, foarte sarace, dar, in ciuda saraciei, oamenii zambeau. Aici, zambetul nu exista, oamenii par oprimati, tristi, marcati de secole de inrobire… probabil nici clima nu ajuta. In mod cert, altitudinea, nu.

Ajungem la casa gazdei noastre. Om gospodar, ditamai casoiul, primim o camera curata, marisoara, tone de cergi din lana de alpaca. Acum e cald, soare si bine, la noapte va fi din nou frig. Apare si fiul gazdei, mai mintos, o rupe ceva pe spaniola si putem sa stabilim cel putin micul dejun pentru a doua zi… nu era nici greu – paine, ceai, orez, cartofi, oua.

Iesim la plimbare printre terasele etajate unde cresc cartofii. E greu sa urci chiar si cativa pasi la altitudinea asta. Intre timp, toti gringo de pe insula sunt stransi pentru a urca pe unul din dealuri sa admire apusul de soare si panorama spre insula Amantani, cea de a doua insula din zona. Dar cum bateriile erau la minimum posibil, am hotarat sa imi pastrez fortele pentru noapte.

Iar noaptea a fost wild! Clubbing in sat! Sa nu credeti ca era vreun laser ceva. Da de unde, doua formatii care cantau “El condor pasa” si alte megahituri asemanatoare, bere ieftina si o atmosfera de-a dreptul haioasa… cam tot satul, cu mic, cu mare, a venit la dans, cantat si voie buna. Amantani se transforma incet-incet intr-o Ibiza pe Titicaca, deoarece fiesta asta se desfasoara seara de seara, mai ales in sezonul turistic, asa ca tot satul vine seara de seara sa petreaca. Inca Cola (o bautura racoritoare cu o culoare galben ciudata si gust de guma de mestecat) si berea curg, iar lumea se pune pe o hora ca la Frumusica. Pana la urma, caminul cultural devine aglomerat, lumea iese afara, se face un foc si se danseaza si se chiuieste de se aude pana departe, poate pana pe Taquile.

Fiesta se termina relativ repede si o luam spre casele noastre. Noi, impleticindu-ne din cauza altitudinii, folosind lanternele la greu, depasiti in viteaza de localnici care nu au nevoie de nicio lumina, fie bezna cat de mare. Pe Amantani nu exista curent electric. Folosindu-ne instinctul de orientare la maximum, ajungem cu greu acasa. Uff… ce greu a fost. Ma uit spre cer si raman uimit – este cea mai frumoasa bolta pe care am vazut-o vreodata. Atmosfera e rarefiata, nu exista lumini sa ne deranjeze, Steaua Sudului, Calea Lactee si alte cateva milioane! Incredibil.

A doua zi dimineata, odata cu rasaritul soarelui si cantatul cocosilor, ne trezim pentru desayuno si plecare. Ne luam la revedere de la simpaticele noastre gazde si ne stangem din nou la debarcader. Urcam in barca si o taiem spre cealalta insula, Taquile. Acolo, nu vom fi gazduiti de nimeni, ne vom plimba pe insula.

Taquile este ceva mai inalta decat Amantani, dar parca m-am acomodat mai bine. Urcatul dealurilor nu mai pare asa o povara, asa ca in curand ne plimbam printre culturi pe terase supraetajate, pentru a ajunge in cele din urma in sat. Satenii din Taquile sunt faimosi pentru tesaturile lor si pentru faptul ca cei care croseteaza sunt… barbatii! Da, sunt deosebit de haiosi, cu caciulite pe cap, plimbandu-se de colo colo in timp ce croseteaza. Stau pe bancute la umbra, mai spun un banc, mai o barfa…

Am petrecut mai multe ore pe Taquile. Nu exista vreun monument deosebit, e vorba doar de viata rurala pe o insula uitata de lume la 4.000 demetri altitudine, unde barbatii croseteaza si femeile se ocupa, ca peste tot, de-alea casei. Am trecut pe sub diverse porti si, desi exista si un soi de biserica in sat, iar localnicii sunt nominal catolici, cea mai importanta sfanta este Pachamama, zeita Pamantului, cea care da viata tuturor… chiar si pe un pamant sterp si batut de soare.

Am revenit in Puno spre sfarsitul zilei dupa o lunga plimbare pe lac. Am trecut din nou pe langa Amantani si pe langa insulele Uros. Indienii uros isi strangeau produsele si plecau pe insulele lor, proprietate personala. Probabil, ramane cineva si pe insula turistica, si asta ca nu care cumva sa fuga cineva cu insula intr-o noapte. La Puno ne astepta o duzina de taxiuri – ricse cu bicicleta. Desi Puno este un oras mici si linistit, dupa zilele petrecute pe lac, ni se parea aglomerat si zgomotos. Doar asa iti dai seama cat de stresanta e viata la oras…

Cum va ziceam si ieri, pentru a vizita Peru, puteti sa mergeti si individual, dar si sa va alturati unui tur organizat. Din pacate, am vazut cateva tururi in care vizita pe lacul Titicaca se desfasoara intr-o singura zi. Cum ziceam, e mare pacat sa ratezi noaptea de pomina de pe Amantani. Iar in turul celor de la Paralela 45.  este inclusa excursia de doua zile cu o noapte petrecuta pe Amantani. Vamos a bailar la 4.000 de metri sub Crucea Sudului…

Imagini lacul Titicaca

Am ajuns in cel mai inalt punct din viata !

Unde evident, poti sa-ti cumperi tot ce vrei din lana de Alpaca

Puno, capitala peruviana a lacului Titicaca

Cea mai solida cladire din oras – biserica !

Prin piata

In schimb, lacul Titicaca are o culoare extraordinara

Am plecat in tur pe lac… adios, Puno !

Cea mai interesanta comunitate de pe Titicaca – insulele plutitoare locuite de indienii Uros

Calcand pe moale

Barcile traditionale ale Uros

Cam asa arata vasele de croaziera de pe lacul Titicaca

La plimbare pe insula turistica

Fetita asta e atat de dulce !

La Uros, nu prea sunt luntrasi, ci mai degraba luntrase

In fine, o insula adevarata, solida, serioasa… insula Amantani

Pe Amantani, aruncand o privire spre Titicaca

Seara, la caminul cultural

Nu conteaza varsta, dorinta de dans e aceasi

Si o hora sub stele

A doua insula de pe Titicaca – insula Taquile, Same, same, but different

Peste tot, porti de intampinare

Bine ati venit in sat… peste tot barbatii cu caciulitele lor haioase

care croseteaza

E timpul sa coboram spre Titicaca

Adios, Taquile !

La Puno, cred ca ne asteapta intreaga flotila de taxiuri din oras !

Sursa: Peru, file de poveste (ep. 2) – Pe lacul Titicaca | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Cuzco a fost capitala, centrul politic, religios si cultural al incasilor, dar, evident, nu a fost unica metropola incasa. Pe o vale, la vreo 30 km de Cuzco, se afla ceea ce acum se numeste “Valea Sacra a Incasilor”. Nu stiu cat de sacra a fost valea, dar, in mod cert, a fost locuita, cultivata si mai multe centre urbane de prim ordin s-au dezvoltat in umbra marelui Cuzco. Daca ajungi la Cuzco, ar fi pacat sa nu vezi aceasta vale acolo unde incasii inca mai traiesc, iar cei din sate urmeaza aceleasi cutume si traditii precum cele ale stramosilor.

Am plecat cu autobuzul intr-un tur de o zi a Vaii Sacre. Langa mine, in autobuz, o fetita europeana, mult prea frageda. O intreb de unde e si cati ani are. Are 17 ani si e din Israel. 17 ani? Wow? Si calatoresti singura in America de Sud? Da, e in vacanta de vara si a plecat prin America de Sud. Anul urmator, dupa ce termina liceul, trebuie sa plece in armata si acolo o sa piarda 2 ani din viata, asa ca vrea sa vada lumea intre timp. Stiu ca exista o traditie adanc inradacinata in Israel ca dupa serviciul militar (2 ani la fete, 3 ani la baieti) sa pleci teleleu in lume (uneori si inainte de armata, dar atunci vacanta este mult mai scurta), dar chiar la 17 ani pe un continent nu tocmai sigur, unde jafurile, rapirile si violurile sunt destul de frecvente. Aflu ca are si radacini romanesti, ca bunica-sa e din Brasov (ar trebui sa fiu surprins? Nu cred) si ca stie doar cateva cuvinte in romaneste, dar crede ca n-ar fi rau sa stie mai multe.

Prima oprire la Pisac, unde inca de pe vremea marilor imparati incasi se tinea cel mai important targ de pe vale. Odata ce cobor din autocar, am un sentiment de bine. Pentru prima oara de o saptamana incoace, ma aflu la o altitudine de sub 3.000 de metri si asta se simte. Bateriile par incarcate la maximum, este cald (in fine, pot sa umblu in tricou), este bineeee. Pisac este la 2.700 de metri, deci e foarte jos. Minunat.

Asa ca iau la picior piata, plin de inflacarare. Evident, caciulile, puloverele, cergile de alpaca sunt la loc de cinste, ceva produse de olarit, evident si kitsch-uri made in China, cartofi, porumb, d-ale gurii. Dar atmosfera e faina si oamenii par mai zambareti decat cei de sus din zona Cuzco – Puno, insa Pisac are mult mai mult de oferit decat piata de suvenire. Daca iti ridici putin nasul dintre caciuli si pulover, vei descoperi o citadela construita Pachamama stie cum catarata pe o culme muntoasa. Pisac a fost una dintre cele mai puternice citadele ale Imperiului Incas. Nu stiu cat de repede s-a predat conchistadorilor spanioli, dar astazi se preda destul de repede conchistadorilor din toata lumea… desi sunt 4 km de urcat, faptul ca suntem deja la o altitudine mai mica ajuta moralul si motoarele fiecaruia, asa ca incepem sa ne cataram.

Prima oprire in cartierul nobiliar. Case maiestuoase din aceleasi pietre masive atent slefuite. “Este un mic Machu-Picchu”, ne spune ghidul si ne face mai grea asteptarea pentru enigmatica citadela incasa pe care am lasat-o pentru sfarsitul turului. Ne plimbam printre vile si temple si apoi ne urcam mai sus, in zona pentru tarani. Privelistea vaii Urubamba, asa-zisa vale sacra iti ia ochii… simti cumva ca zbori ca un condor…

Odata ajuns sus, e timpul pentru tras sufletul si savurat. Stau sa imi imaginez ce o fi fost in mintea incasilor cand au vazut caravana cu trupe spaniole in drum spre Cuzco, orasul sfant si capitala a Imperiului. Si cum o fi fost cucerit un astfel de stat de o mana de oameni. Da, sigur, cu o tehnologie militara superioara, insa doar o mana de oameni… doar prin siretlic si inselaciune.

As fi stat mai mult, dar mai avem de vizitat. Ne oprim la un restaurant din satul Urubamba si descopar ca in imprejurimi mai sunt inca doua locuri care merita vizitate – Salinas, niste bazine unde se decanteaza apa sarata a unui parau din zona, unde, de secole, incasii “recolteaza” sarea (e un loc incredibil, foarte similar cu Pamukkale), si Moray, un amfiteatru unde terasele circulare iti dau senzatia ca este un loc de aterizare a navelor cosmice extraterestre, dar care in realitate a fost un institut de cercetari agricole a Imperiului Incas… aici, agricultorii incasi testau diverse culturi agricole pentru a hrani o populatie in crestere, in conditii de pamant infertil.

Daca Pisac a fost fascinant, atunci Ollantaytambo este incredibil. Orasul incas a fost locuit in ultimii 700 de ani si daca te plimbi pe ulitele lui iti dai seama ca nu multe s-au schimbat din punct de vedere architectural de pe vremea lui Pachacutec. Nu am ajuns in varf de munte, soarele apune repede in Altiplano, dar plimbarea pe ulitele vechiului oras este cu adevarat o calatorie in timp. Si cum la Pisac m-am intrebat cum a putut fi acea citadela cucerita, ei bine, aici, la Ollantaytambo, a avut loc una dintre cele mai rasunatoare infrangeri ale conchistadorilor, unde Manco Inca a inundat valea pentru a-i ineca pe spanioli. Pe unii a reusit, pe altii, nu.

Peste tot, pe teritoriul Imperiului Incas poti vedea ca scopul spaniolilor a fost sa oblitereze cultura locala. Imperiul Incas a fost un stat foarte bine organizat, iar inginerii lor, adevarate genii… din pacate pentru ei, militarii lor nu au fost la fel de inovatori, asa ca tehnologia superioara a spaniolilor i-a invins. Ca si in cazul zonelor maya si aztece, primul lucru pe care l-au facut spaniolii a fost sa ucida intelighentia pentru a rade cultura – daca taranii si artizanii au fost crutati deoarece aveau nevoie de forta lor de munca, liderii, preotii si inginerii au fost vanati si ucisi. Convertirea la catolicism s-a facut cu sabia la gat, iar marile temple si palate au fost rase si ele de pe fata pamantului. Orice altar incas avea o Intihuatana, un instrument astronomic sculptat din piatra, cu ajutorul caruia sacerdotii masurau trecerea anotimpurilor… Cum Inti, soarele, era una dintre principalele zeitati din panteonul incas, iar solstitiul de vara, Inti Raymi, este principala sarbatoare incasa, instrumentul astronomic care folosea de asemenea soarele era un obiect sacru si marea majoritate au fost distruse de spanioli care voiau sa distruga credintele autohtone si sa le inlocuiasca cu colonistii virtuali Isus, Maria, Petru, Pavel & co. N-au prea reusit pentru ca, in ziua de azi, Pachamama continua sa fie adorata si Inti Raymi este sarbatorit cu fast… Ceea ce este de subliniat inca o data este ca in contextul in care spaniolii au dorit sa distruga o cultura si o arhitectura, cu atat mai importanta mi se pare descoperirea lui Bingham de la Machu-Picchu unde a supravietuit un oras intact incas, neatins de mana distructiva a spaniolilor.

Desi noaptea cazuse, mai aveam de atins un punct. Era piata de la Chinchero, o alta piata traditionala incasa care se desfasoara si noaptea. Am ajuns pe un mic camp plin de standuri cu aceleasi suvenire ca peste tot, dar parca totul era mai relaxat si chill decat la Pisac. E drept, nici atatia turisti nu erau, asa ca m-am putut plimba in liniste printre vanzatori… Si, intr-adevar, mi-am cumparat doua pulovere cu cativa dolari… atat de bune incat la folosesc chiar si astazi, la 13 ani de cand am fost in Peru!

Ne-am intors in Cuzco, unde ne astepta frenezia gringa din jurul Plaza de Armas, dar si frigul de noapte de la 3.300 de metri. Nu mai eram afectat de altitudine, eram deja aclimatizat, dar cu frigul mai greu… si asa, insa imbracat in lana de alpaca, m-am simtit dintr-odata mai bine…

Ca sa ajungi in Valea Sacra a Incasilor, poti sa mergi cu autobuzul din Cuzco, dar cursele nu sunt prea dese. Cei mai multi iau tururi de o zi cu ghid care te duce in aceste locuri, fix un tur din acesta am luat si noi, cei noua care veniseram sa “cucerim” Peru. Daca insa sunteti veniti in Peru cu un tur organizat de acasa, uitati-va sa contina si o excursie de o zi in Valea Sacra. Iti va da o idee despre dimensiunea Imperiului Incas, care nu s-a limitat la capitala Cuzco si la orasul-secret Machu-Picchu… vei simti ca, intr-adevar, Inca a fost unul din marile imperii ale lumii si inca o data iti vei da seama cat a pierdut cultura umanitatii in urma distrugerii acestuia. Va povesteam in episoadele trecute despre tururile Paralelei 45 in Peru. Se vede ca cei de la Paralela au fost pe aici pentru ca programul lor contine si o tura de o zi prin Valea Sacra, care uneori este “uitata” pentru a ajunge cat mai repede la Machu-Picchu. Si cum ziceam, Pisac si Ollantaytambo te pregatesc pentru acel moment unic in care vei descoperi Machu- Picchu… si indiferent cum si la ce ora vei ajunge acolo, vei avea acelasi sentiment unic ca ai descoperit unul dintre marile monumente ale omenirii.

Imagini Valea Sacra a Incasilor

Sursa: Peru, file de poveste (ep. 3) – Valea Sacra a incasilor | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Nu este foarte cunoscuta in Romania, dar este locul favorit pentru luna de miere a sud-africanilor si a multor vest-europeni, este in Africa, dar este civilizat, curat si nu exista risc de boli tropicale, este locuita majoritar de indieni care vorbesc… franceza, desi limba oficiala este engleza, in schimb are niste plaje legendare, o mare verde, resorturi de bun-gust si multe alte atractii si experiente… Ladies and gentlemen, welcome to Mauritius!

Mauritius este o tara insulara aflata undeva in Oceanul Indian in largul coastelor Africii, oficial facand parte din continentul negru, desi marea majoritate a locuitorilor sunt de fapt indieni, urmasi ai muncitorilor adusi aici de colonistii englezi. Este o tara dezvoltata, de aceea, alaturi de Seychelles, este unica tara din Africa ai carei cetateni pot calatori fara viza in Europa. Am avut posibilitatea sa vizitez aceasta tara in toamna trecuta, iar in urma vizitei am scris, evident, un jurnal de bord, pe care il puteti citi aici. Este o combinatie perfecta de plaje superbe, de dealuri pitoresti, de locuri unde poti sa intalnesti exemplare ale faunei africane, dar si fenomene geologice rare. In articolul de azi voi incerca sa va prezint 10 experiente deosebite de care poti avea parte in Mauritius!

1. Mangaie o zebra la Casela Park – este un miniparc de safari aflat destul de aproape de statiunea Flic en Flac. Poti sa urci intr-un camion sau poate pe Segway si sa circuli printre zebre, struti, pauni, porcusori si alte oratanii. Exista si posibilitatea de a te plimba cu un leu, sa faci tiroliana si cate si mai cate. Dar amintirea mea de neuitat din Casela Park ramane faptul ca am mangaiat o zebrita J.
2. Mananca o friptura de crocodil la Vanilla Park – din nou, un parc cu vietuitoare… este locul unde poti mangaia testoase-gigant centenare, sa mangai pui de crocodili, sa te distrezi cu niste maimute cam zbanghii si, nu in ultimul rand, sa gusti o friptura de crocodil. Ma rog, pentru cei cu bani, gasesti un magazin cu produse din piele de crocodil! Aici poti fi sigur ca pielea e autentica pentru ca fostii ei proprietari au vietuit la doi pasi.
3. Fa baie la Ile aux Cerfs – desi numele ii spune ca aici vei gasi cerbi, ei bine, nu mai e nici picior de asa ceva. In schimb, este o insula paradiziaca inconjurata de o apa de o culoare incredibila – variind de la verde la albastru si inapoi. Plaja cu nisip fin, posibilitatea de a manca gratar de peste prins la fata locului si o minicascada. Desi este o insula megaturistica, daca faci vreo 500 de metri de la locul de debarcare, poti fi aproape singur pe plaja… Si, ca veni vorba, poti juca si un pic de golf :).
4. Plimba-te pe fundul marii la Undersea Walk – vrei sa vezi lumea subterana fara sa fii un scufundator? Nicio problema, in Mauritius poti sa faci asta fara sa te uzi la par! Exista o experienta care se numeste Undersea Walk… Cobori in apa, ti se pune un soi de clopot in cap, legat cu un fir de suprafata de unde primesti oxigen si te poti plimba printre pesti colorati pe fundul marii. Poti sa hranesti pestii care se vor napusti la tine, iar amintirile sunt memorabile. Din pacate, nu am avut timp sa experimentez Undersea Walk in Mauritius, am experimentat-o in Mexic si va pot asigura ca este o experienta cu adevarat memorabila!
5. Afla povestea zaharului din Mauritius la L’Aventure du Sucre – Daca faci cativa kilometri pe soselele din Mauritius, este imposibil sa nu vezi lanuri, lanuri de trestie de zahar. De-a lungul secolelor, trestia de zahar a fost principalul produs al insulei, chiar si astazi o buna parte din PIB-ul insulei este datorat industriei zaharului. Poti sa descoperi istoria industriei, sa descoperi tehnologia istorica de fabricare, dar si sa gusti si sa constati cat de diferite pot fi sortimentele de zahar la un adevarat muzeu al zaharului numit “L’Aventure du Sucre”.
6. Fotografiaza pamanturile colorate de la Chamarel – nu foarte departe de coasta sudica, dar in interior, urci niste dealuri si, dupa ce admiri o cascada spectaculoasa, ajungi intr-un loc in care pamantul ti-a demonstrat ca are un suflet de artist – vei descoperi o zona stancoasa in care geologia combina zeci si zeci de nuante de culori. Evident, vei putea vedea si niste testoase, dar principala atractie sunt pamanturile colorate. Nu uita insa sa opresti la doi pasi de satul apropiat, pentru o panorama extraordinara a coastei insulei Mauritius.
7. Descalta-te la Templul hindus Ganga Talao – pare ciudat, dar aici, destul de aproape de Africa, majoritatea populatiei este formata din indieni – unii hindusi, altii musulmani, dar majoritatea sunt hindusi. Peste tot prin insula gasesti temple hinduse, dar TEMPLUL principal se numeste Ganga Talao, unde poti gasi si cea mai mare statuie a lui Shiva din lume (sau, cel putin, asa sustin unii). Cu ocazia sarbatorii Maha Shivaratri, cam toata populatia hindusa a Mauritiusului (circa 500.000 de oameni) vin aici sa se roage!
8. Inchiriaza o masina si viziteaza insula – sunt mii de panorame absolut superbe! Aproape la fiecare colt de drum vei gasi ceva de care sa te bucuri… De ce sa nu inchiriezi o masina (se poate si cu sofer, intreaba orice taximetrist) si ia-o teleleu printre dealuri si plantatii de trestie de zahar.
9. Du-te la o cursa de cai in St. Louis, capitala insulei – hipodromul din St. Louis este cel mai vechi din emisfera sudica, iar cursele de cai reprezinta cel mai important eveniment sportiv din Mauritius. Se vede ca, aici, ultimii colonisti au fost englezii pentru ca au insuflat localnicilor pasiunea pentru curse (dar si pentru pariuri!). Cand au loc curse, o buna parte din St. Louis este prezent acolo! Daca ai ocazia, nu rata!
10. Skydive Mauritius – am vazut Mauritius de sus, din avion, si arata intr-un mare fel – o lacrima verde inconjurata de o mare verzui-albastruie… Cred ca daca te arunci din avion in tandem, nu vei uita asta pe viata!

Cam astea sunt cele mai faine 10 experiente pe care le-am trait sau vazut in Mauritius. Nu neg ca or fi si altele, asa ca, daca ati mers in Mauritius, astept la comentarii propunerile si amintirile voastre.

Si daca vreti sa vedeti niste oferte bune, aruncati o privire la informatiile suplimentare, ca si la ofertele Eximtur. Dupa cum spuneam, Mauritius este o destinatie extrem de populara pentru luna de miere si pe buna dreptate, asa ca sa nu fiti surprinsi ca printre ofertele Eximtur veti gasi si oferte de petrecere a lunii de miere (in hotelul Constance am stat si eu si merita… de fapt, ma gandesc ca la un moment dat sa scriu si despre el in seria de recomandari pentru luna de miere).

 Imagini Mauritius

Cu camionul prin Casela Park

Sa mangaiem o zebrita

Sau un crocodil

O tanti aproape centenara

Nu iti dai seama din prima, dar asta este o friptura de crocodil !

Plajele din Mauritius atrag mii de turisti… pe buna dreptate

Apa din jurul Ile aux Cerfs

Mauritienii sunt specialisti in zahar

Pamanturile colorate de la Chamarel

O puja la cel mai mare templu din Mauritius – Ganga Talao

Si imensa statuie

Ce poti vedea daca te plimbi aiurea pe insula

Sau asta (e pe langa Chamarel)

Sursa: Top 10 experiente Mauritius – powered by EXIMTUR | vezi mai multe pe ImperatorTravel

De cativa ani incoace, vad un interes major pentru Portugalia. Nu stiu, deodata, mi se pare ca romanii au descoperit tara latina de la extremitatea vestica a Europei (noi, fiind extremitatea estica a latinitatii :)) si au gasit o tara minunata, cu peisaje de basm, cu orase pline de sarm si monumente memorabile. In plus, au descoperit o tara destul de ieftina pentru Europa Occidentala. E drept, este si cea mai saraca tara din Occident, dar asta nu-i umbreste savoarea, dimpotriva…. Mi se pare ca oamenii continua sa fie la fel de calzi si gata sa iti sara in ajutor.

Portugalia este tara marilor descoperitori, a lui Magellan si Vasco da Gama, cei care au deschis poarta marina spre Oceanele Indian si Pacific… Portugalia nu inseamna doar Portugalia continentala… Madeira cea impadurita, Porto Santo cu nisip fin sau Azorele aruncate in mijlocul Atlanticului sunt de asemenea parte a unei tari fascinante, o tara vesela si petrecareata, dar in care gasesti si tanguirea muzicii fado cantata pe aleile sucite si rasucite ale Alfamei. Ca si Romania, Portugalia este o tara plina de experiente extraordinar de diverse… Si in consecinta, este foarte greu sa aleg 10 – dar hai sa vedem care sunt acestea.

1. Palatul National Pena din Sintra. De cele mai multe ori, nebunii creeaza lucruri memorabile. Opera unui rege portughez pe care unii l-au considerat a nu fi in toate mintile, dar si a unui arhitect amator din Germania, palatul Pena, cocotat pe o culme de deal ce domina campia de langa Lisabona este o nebunie de culori si de forme, fiecare avand o anumita semnificatie. Daca ajungeti insa la Sintra, nu ratati nici palatele din oras – Palatul National Sintra sau Quinta da Regailera.
2. Zona Belem din Lisabona. Intra in curtea interioara a manastirii ieronimilor si vei ramane cu gura cascata. Portugalia a creat un stil arhitectonic numit manuelin, dupa numele regelui Manuel, este stilul portughez somptuos, compozit din ornamente arhitecturale din primele decenii ale secolului al 16-lea, care incorporeaza elemente maritime si reprezentari ale descoperirilor aduse din calatoriile lui Vasco da Gama si Pedro Alvares Cabral. Din pacate, numeroase opera ale acestei arhitecturi unice au fost distruse in timpul cutremurului devastator din 1755, ce a mai ramas fiind Manastirea Ieronimilor si turnul Belem, construite in afara Lisabonei, astazi, un cartier al capitalei portugheze datorita expansiunii orasului.
3. Centrul istoric din Porto – Portughezii spun ca “Lisabona cheltuieste, Braga se roaga, Coimbra invata, iar Porto munceste”. Porto, capitala nordului portughez, este orasul harnic al tarii, dar nu pentru asta va recomand sa-l vizitati, ci pentru centrul boem, cu cladiri nerenovate, dar cu o atmosfera megaboema. Sa va spun ca, daca treceti podul de peste fluviul Douro, dati peste depozitele firmelor care produc faimosul vin de Porto!
4. Obidos – orasul istoric. Este un soi de Sighisoara a Portugaliei, unde poti fi usor incantat de casele vopsite intr-un alb imaculat, azulejos, celebrele faiante de culoare albastra ale Portugaliei (sunt precum cele din Spania J), sau sa te plimbi pe zidul orasului pentru o perspectiva superba. Doar imagineaza-ti un oras de case albe de vis, cu dungi de albastru și galben pe pereti, cu strazi pavate cu piatra si invaluit in flori.
5. Da-te cu sania in Funchal – cred ca una dintre cele mai nebune si inedite experiente din toata Europa este sa te urci pe unul din dealurile orasului Funchal, capitala insulei Madeira, de unde niste tipi imbracati asemenea gondolierilor din Venetia te trag de o sanie pe strazile abrupte ale orasului, printre masini cu o viteza care atinge si 40 km/h… Adrenalina pura (sa va mai zic ca in Funchal nu ninge niciodata?)
6. Plimba-te de-a lungul levadas in Madeira. Frumoasa insula impadurita din dreptul Africii este impanzita de canale de irigatii – un sistem incredibil care se intinde pe zeci si zeci de kilometri, reglementat de un cod stravechi respectat cu sfintenie pana in ziua de azi. Astazi, levadas pe langa contributia lor la agricultura Madeirei, contribuie si la turism… de-a lungul lor au fost amenajate trasee printr-un peisaj de basm. Daca este sa ajung in Madeira, nu trebuie ratata o plimbarea de-a lungul levadas!
7. Manastirea Ordinului lui Cristos din Tomar – Construita initial de templieri, manastirea a trecut in posesiunea unui misterios “ordin al lui Cristos” care se presupune ca ar fi fost tot templierii, ascunsi in spatele fatadei acestui ordin in timpul persecutiei. Evident, odata cu faimosul “Cod al lui Da Vinci”, manastirea de la Tomar a revenit in centrul atentiei, dar, chiar si fara carte, merita vizitat… e una dintre cele mai spectaculoase cladiri religioase din Portugalia!
8. Oceanario de Lisboa – chiar daca nu sunteti mega atrasi de viata marina, sa stiti ca oceanariul din Lisabona se lauda a fi cel mai mare din Europa si unul dintre cele mai mari din lume. Am fost acolo intr-o zi cu multa ploaie si vant si pot sa va spun ca este extrem de interesant, am stat cateva ore in sir, descoperind pinguini, castori si diversi pesti! Iar daca esti si cu copilul in vacanta in Lisabona, o vizita aici este obligatorie!
9. Valea raului Douro – serpuind printre dealuri pe care se revarsa hectare intregi de vita-de-vie (care, la un moment dat, se metamorfozeaza in vin de Porto :)), este o zona extrem de pitoreasca a Portugaliei continentale.
10. Alfama – vechiul cartier arab al Lisabonei. Este singurul cartier care a rezistat tsunamiului nimicitor care a ras Lisabona in 1755 si aduce cu medinele nord-africane – strazi inguste, labiritice, case mici (in ultimele decenii, au fost lipite mai multe case pentru a crea un apartament cat de cat), dar si celebrul fado, contributia portugheza la tezaurul mondial al muzicii. Pana mai acum un deceniu, era destul de periculos sa te avanti pe aici (uneori chiar si ziua), dar, dupa ce Alfama a fost “cucerita” de turism, nivelul de siguranta a crescut… asa ca va puteti plimba pe stradute in sus si in jos (cel putin ziua :)).

Sincer, as fi adaugat undeva si Azore. Din pacate, nu am ajuns in aceste insule despre care am auzit numai lucruri faine, dar neducandu-ma acolo si, sincer, nici nestiind prea multe, nu le pot adauga in top 10…

Daca aveti de gand sa vizitati Portugalia anul acesta (acolo e vreme buna si insorita cam tot timpul anului, deci e o destinatie pentru 12 luni!), aruncati o privire si pe ofertele de la Eximtur.

Puteti gasi acolo numeroase de oferte de hoteluri cam prin toata Portugalia! Iar pentru mai multe informatii, gasiti aici numeroase povesti si informatii despre sora noastra latina de la capatul celalalt al continentului!

Imagini Portugalia

Palacio Nacional – Pena

Si panorama asupra zonei dintre Sintra si Lisabona !

Curtea manastirii Ieronimilor din Belem, Lisabona

Minunatul stil manuelin

Turnul Belem a stat de veacuri straja Lisabonei

Azulejos pot crea uneori o feerie cum este pe aceasta biserica din Porto

Sau chiar in gara din Porto

Centrul vechi al orasului Porto

Cu sania pe sosea in Funchal, Madeira

Gondolieri din Venetia ? Da de unde, tragatorii de sanie din Funchal !

Levadas, faimoasele canale de irigatii din Madeira

O cascada la capatul unui sistem de levadas

Oceanariul din Lisabona

cu pisici de mare

si pinguini

Panorama Alfamei si a estuarului fluviului Tejo

Si strazile amintind de medinele nord-africane

Tanti vinde visinata de la fereastra casei sale. 1 euro paharul !

Sursa: Top 10 experiente Portugalia – powered by Eximtur | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Cladiri impresionante sau mai delicate, dar de o frumusete aparte, o bucatarie faimoasa pe toate meridianele, dansuri temperamentale, plaje de aur, orase incarcate de istorie… as putea scrie volume intregi despre ce este Spania si ce poti vedea si face in aceasta tara… dar, cum timpul este limtat, ma voi limita la 10 top experiente pe care le-am incercat in Spania, tara in care am fost de sapte ori si sper sa revin a opta oara in aceasta vara.

Prima data am fost in Spania in 1995, intr-un tur cu trenul, folosind biletul Inter-Rail. Dupa ce am intrat prin nord-est, pe langa Barcelona, m-am dus direct la Madrid unde am stat la un prieten si de unde am vizitat salba de orase istorice din jurul capitalei spaniole. Am plecat apoi in Andaluzia, unde am stat in Jérez de Frontera, orasul faimos pentru cai si pentru sherry, dar care arata mai sarac decat multe din orasele romanesti ale timpului – lucru care m-a facut increzator ca intrarea noastra in Uniunea Europeana nu era chiar asa de departe. De aici, am fost la Cádiz, dar si la Sevilla sau Córdoba de unde am luat un tren de noapte spre Barcelona unde am petrecut cateva zile pentru a descoperi superba Barcelona. De atunci, m-am intors de mai multe ori – fie pentru a descoperi locuri noi (cum ar fi Granada), fie pentru a revedea orasul pe care multi dintre voi il considera ca fiind cel mai frumos din Europa – Barcelona. Asa ca sa trec la clasament.

1. E greu sa iti imaginezi o cladire mai impresionanta si mai spectaculoasa decat Sagrada Familia, minunea gandita de Gaudí, arhitectul care si-a lasat amprenta geniului sau in numeroase locuri din capitala catalana. Inceputa in anii ’20 ai secolului trecut, constructia a fost intrerupta pentru circa 60 de ani ca urmare a mortii arhitectului, apoi din cauza Razboiului civil si, in fine, din cauza dictaturii lui Franco, cel care a pedepsit Catalunya pentru ca a luptat pana in ultimul moment de partea socialistilor. Am vazut Sagrada pentru prima oara in 1995, cand doar o fatada (cea initiala) era construita si cam atat. Intre timp, lucrarile au progresat, dar, din cate stiu, mai e mult pana va fi terminata. Dar si asa este o capodopera a geniului uman care nu poate fi ratata.
2. Alhambra, palatul emirilor de Granada. Suna ciudat, dar probabil cele mai frumoase exemple de arhitectura musulmana nu se afla in tari musulmane. Unul este Taj Mahalul, in Agra, India, o tara predominant hindusa, iar celalalt este Palatul Alhambra din Granada, Spania, o tara prea-catolica pana de curand. In ciuda palatului construit ca bata-n balta de un monarh spaniol in mijlocul complexului, Alhambra este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am vizitat in Europa!
3. Du-te la o seara de flamenco. Toata pasiunea, energia si caldura Andaluziei, un loc unde cultura musulmana s-a amestecat cu cea crestina si iudaica, un loc unde temperamentul tiganilor s-a impreunat cu sangele latin, au creat acest dans. Daca prinzi niste artisti realmente buni, vei avea in mod cert o amintire de neuitat.
4. Bucataria spaniola este o lista nesfarsita de delicatese… fructe de mare pe malul Mediteranei in Barcelona, un gazpacho rece la 40 de grade in Plaza Mayor din Madrid, o paella “cu de toate” la Cádiz sau o sangría plina de savoare intr-o seara rece de decembrie la Granada imi vor ramane pentru totdeauna in memorie.
5. Mezquita-Catedral din Córdoba. Daca Alhambra este probabil cel mai frumos palat islamic din lume, moscheea-transformata-in-catedrala din Córdoba se bate de la egal la egal pentru titlul de cea mai frumoasa moschee din lume. Intra in interiorul ei si seria nesfarsita de arcade te vor transpune intr-una din povestile Seherezadei. Ca si in cazul Alhambrei, monarhii spanioli nu s-au sfiit sa dea cu bata in balta si aici, inserand un altar gotic in mijlocul moscheii, dar daca te intorci cu spatele la ei, vei uita de blasfemia arhitectonica.
6. Du-te la un meci de fotbal. Poate cele mai aureolate echipe din Europa ultimelor decenii sunt Real Madrid si FC Barcelona, echipele care domina campionatul spaniol de un secol si mai bine. Nu degeaba nationala Spaniei a castigat dubla “Cupa Mondiala–Campionat European” in ultimii ani si, desi a avut parte de un parcurs catastrofal la Campionatul Mondial din Brazilia, continua sa fie o forta. Du-te la un meci de campionat, de preferinta El Clásico, sau oricare altul pe stadioanele iconice ale Spaniei – Nou Camp Barcelona sau Santiago Bernabeu Madrid. Am fost doar pe stadionul din Barcelona la un meci Barcelona–Getafe cu Ronaldinho vs Contra, un meci nu cine stie ce la prima vedere, dar care a fost un spectacol. Oricum, pentru mine, stadionul fundamental care nu trebuie ratat este Estadio Ramón Sánchez Pizjuan din Sevilla unde, intr-o seara de 7 mai 1986, Steaua a castigat cel mai important trofeu de fotbal intercluburi din lume – Cupa Campionilor Europeni (actuala Champions League). In 1995, cand am calcat prima oara in Sevilla, a fost primul loc unde m-am dus, iar ani mai tarziu, chiar am asistat la un meci al Stelei pe sacrul stadion. Din pacate, Steaua din 2007 era o palida replica a celei din 1986.
7. Toledo – capitala de emirat si de regat. Construita pe un deal impunator nu foarte departe de Madrid, acest oras si-a pastrat atmosfera si farmecul medieval in ciuda trecerii vremii. Aici, comunitatile crestina, musulmana si ebraica au atins un apogeu al stiintei si artei, distrus insa de fundamentalistul catolic al regilor Spaniei de dupa Reconquista. Toledo a fost salvat de faptul ca, la un moment dat, capitala Spaniei a fost mutata mai la nord, la Madrid, si astfel a fost scutit de modernizarea inerenta unei capitale.
8. Se zice ca Disney s-a inspirat din palatul de la Segovia cand a creat Palatul Cenusaresei, mai intai in desene animate, apoi in parcurile de distractie Disneyland. E drept, am auzit aceasta teorie si cand am vizitat palatele regelui nebun din Bavaria sau palatul de la Pena din Sintra, Portugalia, dar, in momentul cand am stat la picioarele turnurilor castelului din acest oras care provine din vremea romanilor, mi s-a parut ca cei care sustin ca Segovia este principala sursa de inspiratie disneyana au mare dreptate.
9. Muzeul Prado din Madrid este nu numai un muzeu cu o colectie de capodopere unice, ci si un muzeu care se poate vedea… Daca, in Luvru sau Ermitaj, trebuie sa te muti cu totul pentru a putea descoperi doar o parte din colectii, Prado este un muzeu “omenesc”, care poate fi vazut in doar cateva ore, avand o concentratie unica de capodopera de clasa mondiala pe metru patrat. Aproape fiecare pictura este una din acelea pe care le-ai vazut vreodata la Teleenciclopedia.
10. Plajele din Spania… nu am stat prea mult la plaja, nu sunt un “fiu al plajelor”, dar, vazand zeci si sute de kilometri de plaja fina pe coasta andaluza de la Gibraltar pana la Málaga, chiar m-au facut sa inteleg de ce milioane de turisti vin aici an de an :).

Daca aveti de gand sa vizitati Spania anul acesta (acolo e vreme buna si insorita cam tot timpul anului, deci e o destinatie pentru 12 luni!), aruncati o privire si pe ofertele de la Eximtur. Sunt de toate pentru toate bugetele si destinatiile – de la campinguri la hoteluri de 5 stele si de prin muuuulte locuri din Spania (inclusiv de prin insule)

Puteti gasi acolo numeroase oferte de hoteluri cam prin toata peninsula! Iar pentru mai multe informatii, gasiti aici numeroase povesti si informatii despre sora noastra latina de la capatul celalalt al continentului.

 Imagini Spania

Alhambra din Granada, o bijuterie a arhitecturii islamice

Curtea leilor

Sagrada Familia – cladirea simbol al Barcelonei si Cataloniei

Daca te duci in Spania, mai ales in Andaluzia, nu rata un spectacol de flamenco !

Mezquita – Catedral din Cordoba, o alta capodopera islamica pe pamant spaniol

Cand spaniolii construiesc catedrale, nu se joaca Aceasta este catedrala din Toledo

Si o altfel de catedrala, de data asta al fotbalului romanesc – stadionul Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla

Sursa: Top 10 experiente Spania – powered by Eximtur | vezi mai multe pe ImperatorTravel

L-am cunoscut pe Lorenzo acum vreo luna in Delta. Din pacate, nu am avut prea mult timp de povesti, dar am aflat ca a calatorit prin multe colturi ale lumii, inclusiv in multe insule de care putini au auzit din Caraibe sau Pacific. Asa ca nu am ratat ocazia sa-l rog sa poveasteasca cate ceva pe blog

Am ajuns în Cayman pentru prima dată prin 2002 și de atunci am tot vizitat insula, fără să-mi treacă prin cap că voi fi cândva un supus al Reginei cu domiciliul în South Sound, Grand Cayman. La fel ca majoritatea românilor care au pus piciorul pe micul teritoriu britanic din vestul Mării Caraibelor, am ajuns acolo ca angajat pe un vas de croazieră. Altfel, Caraibele nu sunt Grecia sau Antalya, așa că nu ai mari șanse să auzi vorbindu-se românește în resorturile din Barbados, St. Lucia sau Aruba. Lucrurile se schimbă în zilele în care ajung în port vasele de croazieră. Atunci mai poți vedea câte un casino dealer sau fotograf brașovean în căutare de internet gratis sau de mâncare mai de soi decât ce se servește în staff mess.

Grand Cayman e, din păcate, puțin cunoscut la noi și aproape deloc promovat ca destinație turistică de către agențiile de profil. Și e păcat.

De ce? Păi să vedem:

În Cayman nu veți găsi sărăcia extremă și lipsa unor facilități minime (în afara resorturilor all inclusive) din țări precum Republica Dominicană, nici criminalitatea foarte mare din Jamaica sau spiritul comercial extrem și agasant al mexicanilor. Cayman este țara cu cel mai ridicat nivel de trai din Caraibe, al 5-lea centru financiar din lume, cu mai multe societăți comerciale înregistrate decât oameni și peste 500 de bănci la mai puțin de 50 000 de locuitori. Chiar glumeam la un moment dat că sunt vecin cu “celebrul” SOV și firma sa slash căsuță poștală. Tot vecin eram și cu Paul Allen, partenerul lui Bill Gates la Microsoft, eu stăteam într-un banal apartament la 10 minute de Georgetown, iar el la 2 mile în larg, pe iahtul personal de câteva ori mai mare decât clădirea cu 8 apartamente în care locuiam.

Veți găsi totuși în Cayman toate motivele pentru care ați vrea să vizitați Caraibele: apa, plajele, coralii. Pasionații de scufundări nu au nici n motiv să caute în altă parte, și nici cei care vor să-și petreacă întreaga vacanță pe plajă. 7 Mile Beach e pe bună dreptate faimoasă și are avantajul de a fi proprietate publică, la fel ca toate plajele din Cayman. Dacă vrei să îți începi ziua cu o plimbare pe plajă, poți foarte bine să mergi de la un capăt la altul al 7 Mile Beach, trecând pe lângă hoteluri gen Marriott, Westin sau Ritz Carlton sau complexuri de apartamente de toată frumusețea.

Pe de altă parte, Cayman reprezintă o destinație scumpă. Nu la fel de scumpă precum Bermuda sau Polinezia Franceză, dar pe undeva la nivelul Londrei, cu siguranță. Aproape totul este importat în Cayman, localnicii au un nivel de trai foarte ridicat, și toate astea se simt în prețurile destul de mari. Paradoxal, produsele de lux sunt cu mult mai ieftine în Cayman decât în București. Decât să luați un Cartier sau Patek Phillipe de pe Calea Dorobanților sau Magheru, mai bine mergeți până în George Town și, chiar și luând în calcul prețul biletului de avion, nu cred că veți ieși în pagubă. Nu mai vorbesc de fantastica ofertă de acolo, în Cayman există zeci de magazine cu produse de lux pe care nu le veți găsi niciodată în România.

Si, pentru că veni vorba de biletul de avion, ăsta e un alt motiv pentru care românii nu prea ajung în Cayman. Există un singur zbor direct, din Londra, cu BA. Toate celelalte sunt cu escală prin US, în special Florida, aflată la 50 de minute cu avionul de Cayman. Pentru tranzit e nevoie de viză, iar vizele de SUA nu se obțin, din păcate, atât de ușor de către români. Se pare că apropierea de Florida reprezintă un dezavantaj pentru Cayman din acest punct de vedere. Dacă tot treci prin furcile caudine la Consulatul SUA, de ce să nu faci o vacanță în Miami sau Orlando?

Nu pot să spun că am văzut Grand Cayman prin ochii unui turist, înainte de a mă muta acolo vizitele mele erau de câteva ore și însemnau o plimbare prin Georgetown, un meniu la Burger King sau un sandvici de la Subway sau câteva ore de plajă.

Ca rezident, viața era frumoasă. La muncă mergeam cu bicicleta sau cu colegii posesori de mașină, programul era de 42 de ore pe săptămână cu ore suplimentare plătite pentru orice oră lucrată peste cele din contract, precum și sâmbăta sau duminica. Dar cum acesta este un blog de turism, să revenim oile noastre.

Recomand Cayman celor care nu vor să-și petreacă vacanța într-o țară subdezvoltată, închiși într-un all inclusive cu ziduri de 2 metri. De asemenea, celor pentru care sentimentul de siguranță contează – în Cayman poți merge oriunde și oricând fără probleme. Celor pentru care shoppingul e o plăcere – Grand Cayman este una dintre cele mai bune destinații pentru Duty Free shopping.

Să nu mergeți în Cayman pentru petreceri – în acest caz vă recomand cu căldură Cancún. Religia este foarte importantă în Cayman, iar sâmbăta la miezul nopții se opresc muzica si serviciul la bar, indiferent cât de grozavă este atmosfera la petrecerea sau clubul în care te afli. Marea majoritate a localnicilor își petrec cea mai mare parte din duminică la biserică sau activități organizate de biserică.

Sunt sigur că aș mai putea găsi câteva motive, dar pentru asta există comentariile, nu-i așa?

Când să mergi: High season ar fi din decembrie până în aprilie. Vremea e mai răcoroasă decât în toiul verii și plouă mai puțin decât în septembrie sau octombrie. Pe de altă parte, prețurile la cazare sunt mai mari. Anotimpul ploios e din mai până în noiembrie, dar nu plouă în fiecare zi și nici pentru mult timp.

Cum să ajungi: Sunt foarte multe zboruri directe din State (NY, Miami, Ft. Lauderdale), pentru că majoritatea turiștilor din Cayman sunt americani. Mulți americani dețin proprietăți în Cayman, nu există nicio restricție pentru străinii care vor să cumpere case sau apartamente, iar taxele sunt ori foarte mici, ori inexistente. Eu nu am plătit nici impozit pe salariu și nici vreo taxă pe valoare adăugată sau ceva asemănător.

Populația: aproape jumătate din populație este formată din rezidenți sau expats. Mulți filipinezi, ceva est-europeni, sud-africani, dar mai ales canadieni sau englezi atrași de soare și de salariile excelente din sistemul financiar–bancar. Apropo, dacă știți vreun contabil cu experiență și calificări, întrebați-l cum îi sună un salariu de 70 000 pe an.

Localnicii sunt un amestec de albi și negri (sau albi cu negri de cele mai multe ori), majoritatea jamaicani. Mulți jamaicani vin la muncă în Cayman, unde salariile sunt cu mult mai mari decât acasă la ei. De fapt, insulele Cayman sunt o destinație atât de atractivă, încât Guvernul a instituit un roll-over policy pentru deținătorii de permise de muncă. Poți locui în Cayman 7 ani, după care ești obligat să pleci pentru cel puțin un an. Asta pentru că erau foarte mulți cei care nu mai doreau să plece nicăieri, inclusiv americani sau canadieni.

Moneda: Dolarul Cayman este legat de dolarul american la o rată fixă: CI$1.00=US$1.25.

 Imagini Grand Cayman

Sursa: In mijlocul Caraibelor – insula Grand Cayman | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Prima oara am ajuns in Croatia intr-o zi de primavara. Veneam cu autocarul din Bosnia, de la Mostar, si mergeam spre Dubrovnik. Pe vremea aceea, jobul ma tot aducea in Bosnia, la Sarajevo, la Mostar, chiar si la Banja Luka sau Pale, in Republika Srpska, dar, intr-o buna primavara, mi-am mai luat vreo doua zile libere, le-am cuplat cu un weekend si mi-am luat returul din Zagreb. Ce naiba, era musai sa vad Coasta Dalmata. Mi-aduc aminte ca, dupa ce am depasit dealurile din zona Mostar, a aparut de departe Marea Adriatica. Autobuzul Centrotrans a carmit-o la stanga, de-a lungul coastei, si dupa zece minute m-am lipit de geam ca tantarul de o fereastra luminata noaptea. Era incredibil! Coasta Dalmatiei  era nimicitor de frumoasa. Si am stat lipit de geam cu gura deschisa pana hat la Dubrovnik. De atunci, am iubit Coasta Dalmatiei!

Dar hai sa trec la clasamentul experientelor croate.

1. Dubrovnik, orasul istoric – prima dragoste nu se uita niciodata. Mai ales cand locul acesta este ocupat de unul dintre cele mai frumoase orase istorice din Europa, o republica marinara (se numea Ragusa) construita in Evul Mediu si ramasa practic neschimbata. Plimba-te pe stradutele care urca, ia zidul de aparare a orasului la picior (ultima oara, a fost folosit in scop de aparare in 1992) si nu uita sa iei telecabina pana pe dealul care domina orasul pentru o privire de ansamblu. Merita.
2. Coasta Dalmatiei – ia o masina si pur si simplu condu de sus in jos, de la nord la sud si inapoi. Muntele se prabuseste in mare, creand un peisaj de basm.
3. Parcul National Plitvice – stiu, n-am ajuns inca aici, dar, din toate povestile celor care au fost, mi s-a spus ca e un taram de basm.
4. Mormantul imparatului Diocletian in Split – Diocletian si-a construit o rezidenta superba pe malul Marii Adriatice, langa orasul Solin. Aceasta resedinta a fost transformata intr-un mausoleu impunator, pana cand locuitorii din Solin au trebuit sa se refugieze in spatele meterezelor mausoleului din cauza atacurilor avarilor si slavilor. Astfel, centrul orasului Split este construit in jurul unui mausoleu… Nu doar in Cairo exista City of Dead.
5. Korcula – nu gasesti orase vechi numai pe continent, ci si pe insula. Iar Korcula, insula de bastina al lui Marco Polo, adaposteste un oras vechi cu totul si cu totul deosebit.
6. Nudism in Croatia – intr-o buna dimineata, Tito se trezeste si se pune pe citit ziare. Ii pica in mana un ziar francez (sau poate revista Paris Match) si citeste despre aventurile turistilor care vor sa faca nudism pe Coasta de Azur, fugariti de jandarmi (filmele lui Louis de Funès sunt inspirate din realitate). Il cheama pe ministrul turismului si il intreaba cate insule are Iugoslavia in Adriatica. “Pai, vreo 1.200, tovarase secretar general!”. “Bine, ia vreo 10 sau 20, mai ferite, dar aproape de orasele istorice, si anunta in Occident ca sunt insule pentru nudisti.” Un an mai tarziu, mii de nudisti pogorau pe coasta pe atunci iugoslava… asa incepea turismul de masa pe Coasta Dalmatiei.
7. Sailing de-a lungul coastei – cum ziceam, sunt peste 1.000 de insule in Croatia… unele mai mici, altele mai mari, unele de-a dreptul pustii… Si ce poate fi mai frumos decat sa stai pe un iaht si marea sa te poarte de la una la alta…
8. Insula Mljet – este o rezervatie naturala si este cunoscuta ca un paradis pentru diveri… o insula cu adevarat paradiziaca. Pe langa marea de o culoare ireala, in interiorul insulei (cea mai impadurita din Adriatica) vei descoperi doua lacuri “secrete”, pesteri, dar si cateva sate traditionale.
9. Zagreb, capitala Croatiei. Cand am scris mai demult ca Zagrebul este mai frumos decat Viena, multi m-au criticat. Poate Zagrebul nu are cine stie ce monumente fastuoase, dar are o atmosfera boema care te linisteste si te face sa visezi. La ce altceva decat la Coasta Dalmatiei?
10. Viziteaza orasul la intarea caruia orice roman  opreste masina ca sa se pozeze cu indicatorul de intrare in localitate. Ei bine, in Pula nu numai numele e interesant (pentru noi), ci si faptul ca aici se afla cel mai bine pastrat amfiteatru roman din lume (cel mult asa sustin croatii), dar si alte cateva monumente ramase in urma stramosilor nostrii

Daca aveti de gand sa vizitati Croatia anul acesta (acolo e vreme buna si insorita cam tot timpul anului, deci e o destinatie pentru 12 luni, desi, din pacate, cea mai mare parte a turistilor se inghesuie in timpul verii), aruncati o privire si pe ofertele de la Eximtur. Gasiti aici zeci de oferte pentru toata Croatia (inclusiv in parcul Plitvice, unde nu prea sunt locuri de cazare).

In plus, daca mai aveti nevoie de un pic de inspiratie, va invit sa aruncati o privire pe lista de articole pe care le-am scris de-a lungul timpului despre insorita Croatie. Le gasiti aici. Si astept si parerilor voastre la comentarii – ce e frumos de facut si vazut in Croatia ?

Sursa foto – poze proprii si Wikipedia.

Imagini Croatia

Dubrovnik, perla Dalmatiei

Incredibilul parc national Plitvice

Centrul istoric al Splitului a fost de fapt un imens mausoleu

Korcula, insula lui Marco Polo

Nudismul este la el acasa in Croatia

sau poate mai bine inchiriezi o barca sa te plimbi printre insule

Fantasticul Mljet

Centrul capitalei croate – Zagreb

Sursa: Top 10 experiente Croatia – powered by Eximtur | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Bine ati venit la un nou guest post, scris de o cititoare a blogului meu care s-a dus intr-un loc frumos si nu a putut sa nu impartaseasca si cu voi ce a vazut pe acolo. O cheama Georgiana Achim, are 26 ani si calatoreste de vreo 7 ani. Ii plac destinatiile in care poate combina plaja cu locurile istorice si alte culturi. Si daca ar avea posibilitatea, intreaga ei viata ar fi o calatorie. Ii multumesc Georgianei pentru randurile scrise si va invit sa cititi despre Malta, un mic arhipelag din mijlocul Mediteranei, dar care concentreaza pe o suprafata extrem de mica plaje, cultura, istorie multi-milenara si multe panorame magnifice.

Second time in Malta! Aceasta tara care de abia se observa pe harta m-a vrajit prin frumusetea si simplitatea cu care isi primeste turistii si m-a determinat sa ma reintorc pentru a descoperi restul locurilor de poveste, dar, surprinzator, nu am reusit sa le vad nici acum pe toate :). Atunci cand va hotarati sa mergeti in Malta trebuie sa stiti ca pentru a putea vizita toate obiectivele importante aveti nevoie de cel putin opt zile. Reteaua de transport este foarte bine pusa la punct, toate legaturile pleaca din La Valleta, pretul unui abonament de autobuz pentru 7 zile fiind 6,5 euro/pers.

Pentru iubitorii de plaje salbatice, recomand Laguna Albastra, situata intre insulele Comino si Cominotto, o plaja stancoasa si cu o apa de un albastru cristalin rar intalnit. Daca aveti ochelari pentru snorkeling, sa-i luati cu voi pentru a observa pestisorii care se intrec in marimi si culori. Indicatii: din portul Cirkewweva luati o barcuta – 10 euro/pers. dus-intors.

O alta plaja deosebita este Ramla de pe insula Gozo, cu nisip rosiatic si apa curata ca lacrima. Indicatii: din portul Cirkewweva luati feribotul – 5 euro/pers. dus-intors. Ajunsi in portul de pe Gozo, puteti lua autobuzul direct spre plaja – 1,2 euro/pers./1 zi (nu va recomand sa cumparati excursii standard pentru insula Gozo, deoarece nu va lasa mai mult de 30 min. sa vizitati fiecare obiectiv, decat daca sunteti in “criza de timp”). Drumul catre plaja este foarte interesant, deoarece veti trece prin satucuri mai rustice decat cele de pe insula principala.

Pentru familiile cu copii, recomand satul lui Popey Marinarul, care pare rupt dintr-o fila de basm, asezat intr-un mic golf, cu casute din lemn viu colorate. Intrarea este 12 euro/pers. Pretul include: vizitarea tuturor casutelor, a corabiei si vederea filmului “Popey the sailor man”, turnat in acest loc. La intoarcere puteti ramane la plaja Mellieha pentru o baie, situata la 2 km. Indicatii: se ajunge cu autobuzul din La Valleta.

Pentru viata de noapte aveti la dispozitie cluburile care mai de care din Paceville. Daca ajungeti pana in ora 00:00, primiti vouchere cu care va puteti achizitiona bauturi gratuite :). La intoarcere puteti lua autobuzul de noapte care vine din ora in ora.

Cat despre mancare, gasiti italieneasca, dar si specific malteza, cum ar fi deliciosii carnati maltezi pe care ii puteti gasi in orice supermarket, traditionala tocanita de iepure servita in majoritatea restaurantelor si pestele proaspat pe are il puteti cumpara la pret accesibil de la targul de duminica dimineata din satul pescaresc Marsaxlokk, care nu trebuie ratat, unde veti vedea si traditionalele barcute pescaresti multicolore “luzzu”. Daca optati pentru restaurant, intrebati daca au peste crud preparat in stil carpaccio.

Marele avantaj de a alege Malta este faptul ca, oriunde te-ai duce sa vizitezi, te poti racori cu o baie dupa :)).

Imagini Malta

Laguna albastra

Plaja rosie de pe insula Gozo

Satul lui Popeye Marinarul

Plaja Mellieha

 Marsaxlokk – sat pescaresc

Sursa: Salutari din Malta – de la Georgiana Achim | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Numele meu este Loredana si desi nu sunt o “calatoare” asa cum este Cezar, vreau sa-i multumesc prin intermediul acestei postari pentru ca-mi ofera un mic spatiu, aici, pe blogul lui, pentru a impartasi un pic din experienta #roundtripromania. Se poate sa nu fi auzit de proiectul #roundtripromania, de aceea, inainte de a ma destrabala cu ale mele cuvinte dragi, am sa-ti povestesc foooarte pe scurt despre el.

#roundtripromania este viziunea unui american despre Romania. Timp de 14 zile,  americanul a voiajat impreuna cu un calator turistclub.ro, adica cu mine in toata Romania. Tripul a inceput in data de 1 iulie si s-a incheiat in data de 14 iulie.

Cum a luat nastere acest proiect?

Vorbind, discutand si planuind. Asa cum toate ideile iau nastere. Si, avand toate ingredientele necesare, am creat #roundtripromania. Totul sub umbrela agentiei de turism TuristClub.ro.

Cum a fost?

Daca as spune foarte pe scurt, as spune ca acest proiect a fost pentru mine mai mult ca o provocare. Sa vad daca pot si altceva. Si, se pare ca da. M-am cam subestimat, dar n-am s-o mai fac de acum inainte.

Pe lung, a fost o experienta plina cu de toate. Am trait in aceste doua saptamani cat altii in ani. Nervi, rabdare, suparare, dar toate au fost acoperite cu mult zambet. Ca pana la urma asta trebuia sa facem: sa ne distram frumos. Si asta am facut.

Cum americanul nu locuieste in Romania, ne-am dus dupa el la aeroport. Nu l-am lasat sa “respire” prea mult, ca i-am si aratat traseul; unde vom dormi, ce vom face etc.

Nu cred ca vrei sa stii ce fata a facut cand a vazut toate hartiile: harta, cazarile, traseul. S-a uitat speriat la mine si m-a intrebat “You know all this, right?”.

Am tras aer in piept (cred ca eram mai speriata decat el) si i-am raspuns “Of course. everything will be  fine”.

Fata, incet, i-a revenit la normal. Parea nitel mai relaxat. Si ca sa-l relaxez de tot, i-am propus sa facem o plimbare, plus o cina cu specific romanesc.

Aici am fost un pic cam egoista, ca eu (de fapt) aveam nevoie de o plimbare, ca sa-mi limpezesc gandurile.

I-a placut intalnirea cu mancarea romaneasca, dar a preferat mamaliguta cu sarmale, mentionand ca branza cu smantana si mamaliga este pentru fete, iar sarmalutele cu mamaliga pentru barbati. Pe undeva, cam are dreptate.

Dupa un trip prin Bucuresti, unde am inceput sa ne cunoastem mai bine, a urmat adevarata aventura. Cu masina. Prima destinatie: Constanta–Mamaia.

Astrele pentru cateva minute ne-au parasit. Avem doua GPS-uri si niciunul nu voia sa porneasca. Dar in cele din urma a pornit si ne-a dus unde am vrut noi. Fara probleme.

Isi dorea sa vada marea. Asa ca, dupa ce ne-am cazat, l-am dus sa vada marea. Ca o mama cu al ei copil.  Sau nu.

A vazut-o, s-a bucurat ca un copil de ea, de nu isi mai dorea sa iasa. Iar noi aveam un program de respectat.

Aici m-am surprins. Eu-s (sau eram) genul de persoana spontana, fara program etc., dar am ajuns la concluzia ca programul este un fel de Dumnezeu. Planuiala iti aduce lucruri frumoase. Nu exista spontaneitate nepregatita.

Nu a comentat nimic. A iesit din apa si ne-am vazut de programul stabilit.

Trebuie sa recunosc ca mi-a fost un pic teama ca voi trage de el ca sa mergem acolo, acolo. Sa ne trezim la ora cutare dimineata. N-am avut probleme. Probabil si datorita faptului ca (spre sa nu ma insel) americanii sunt mai parolisti decat noi. Cand isi dau cuvantul, pai sa stii ca ai pe cine te baza. Ce-i drept, se decid mai greu. Cantaresc, intreaba si apoi vin cu o decizie.

Am facut o comparatie, si noi, romanii, cam suntem pe minus aici. Nu prea ne place sa cantarim, sa analizam. Sa fie, daca tot a venit. Si daca e si gratis, atunci merge uns.

Am observat ca americanii nu sunt asa (iar sper sa nu ma insel). Ei stiu ca nimic nu este gratis, chiar daca aparent pare. Analizeaza si apoi iau o decize. Am invatat asta de la el si de acum sper sa pun si in aplicare. Cumva eram asa, dar ma mai sabotam singura.

Desi sunt nascuta si crescuta in Romania, nu am vizitat-o de la cap la coada. Iar in acest trip avem avut ocazia s-o fac.

Imi doream sa ajung in Maramures si in Sighisoara, locuri despre care toata lumea vorbea la superlativ. Maramuresul m-a cucerit cu totul.

Oamenii, peisajele si mancarea. Am fost cazati la pensiunea Dorin din Boztiza, unde gazda ne-a gatit. Cina si micul dejun.

Eu ca eu, ca mai mancasem ce gatise, dar americanul a ramas mut. Palinca i-a placut, chiar daca a fost prea tare pentru el. Iar ciorba de afumatura cu fasole l-a cucerit. Ce sa mai spun de snitelele din carne de pui, cu ingrediente facute si crescute de gazda. Mi-a vorbit multe zile despre mancarea de la pensiune. Eu il ascultam cu placere, ca eram de aceeasi parere cu el.

Un alt loc care l-a fascinat au fost Transfagarasanul si Lacul Rosu. Desi in Transfagarasan ne propusesem sa luam masa la un restaurant, am decis ca cea mai buna masa este formata din branza de oaie, vaca, pastrama si alte bunataturi, toate luate de la un nene care vindea la o taraba.

Sa-l fi vazut cu cata pofta se uita la toate bunataturile. Mi-a spus “I want all”. Desigur, am luat cate un pic din fiecare. Masina noastra s-a transformat in bucatarie. Dar a meritat experienta.

Am spus mai sus ca i-a placut foarte mult si la Lacul Rosu. De aici cred ca am inceput sa ne cunoastem mai bine si sa ne permitem sa facem glume intre noi.

Fiind in Moldova, i-am spus ca moldovencele sunt considerante cele mai frumoase femei. Stiind ca sunt moldoveanca, a inceput sa-mi spuna “Moldavian Princess”. Asta, dupa ce mi-a spus ca eu trezesc cocosii, nu ei pe mine.  Adica, m-a numit “romanian Rooster.” Iar eu, “lazy american.”

Desi in postarea unde si-a exprimat parerea despre Romania nu a precizat nimic despre prima fraza invatata in romana, am s-o fac eu.

Inainte de a-l invata cum se spune la “I want ten espressos.” (Pentru ca, deh, in fiecare dimineata il trezeam cu noaptea in cap) a invatat “bag p..a”.

Si nu l-am invatat din proprie initiativa, ci soferii romani m-au obligat sa fac asta.
O amica m-a intrebat daca i-am spus ca “bag p..a” inseamna “thank you”.

Nu puteam sa rad chiar in halul asta de el. Desi, ar fi fost amuzat sa spuna in loc de multumesc, bag p..a.

Au mai fost multe momente frumoase, dar cred ca cel mai important pentru mine a fost ca mi-am dat seama ca orice om trebuie ca din cand in cand sa faca o calatorie nebuna. Sa iasa din zona lui de confort (asta daca nu este deja calator) si sa ia o tara la vizitat. Desigur, de preferat ar fi sa inceapa cu Romania.

Si cand spun vizitat, nu ma refer la lenevire (sa stai la plaja si sa privesti cum soarele iti coloreaza pielea). S-o vizitezi cu un program, cu niste oameni etc.
Cam atat am avut de spus. Dar daca esti curios/curioasa sa afli parerea americanului despre aceasta aventura, te invit s-o citesti aici. Iar daca textul ala lung nu ti-a ajuns, te invit sa citesti concluziile mele despre acest trip aici.

Si cum un lucru frumos nu se poate realiza de unul singur (si cred ca asta stii deja), as dori sa-i multumesc lui Alexandru Grinzeanu (directorul agentiei de turism TuristClub.ro) pentru toata implicare, dar si colegilor din kooperativa 2.0 pentru sprijinul acordat. Si inca o data lui Cezar ca m-a lasat sa-mi astern cuvintele pe acest blog.

roundTripRomania este un eveniment organizat de agentia de turism TuristClub.ro, în colaborare cu kooperativa 2.0

In fata Teatrul National

Impuscand oameni pasnici la Alba Iulia

Din Bucovina

pana in Sapanta

 Loredana a ramas in picioarele goale !

Sursa: Roundtrip Romania – cu un american prin tara noastra | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Am trecut pe diverse continente si prin diverse tari in seria aceasta de “Top 10 experiente”. Dar ce-ar fi sa fac un clasament si pentru tara noastra, pentru Romania? Si stiti ce… asta e cel mai dificil. Si pentru ca suna incredibil, dar Romania este tara in care am calatorit cel mai mult si am vazut si am trait in foarte multe colturi de-ale ei. Si nu pot decat sa repet ce au zis toti strainii care au fost aici – Romania este incredibila, este un colt al Europei practic nedescoperit de turismul de masa. Pentru cei care calatoresc pe aici, e bine, pentru PIB-ul Romaniei, nu prea. Dar asta e, mergem mai departe.

1. Manastirile din Bucovina. Cred ca Bucovina este magica. Doar Bucovina, chiar si fara manastiri. Manastirile sunt perla coroanei… dar dealurile verzi unduitoare ale Bucovinei sau drumurile flancate de flori pe stanga si pe dreapta imi vor ramane intotdeauna intiparite in suflet. Mi-aduc aminte de prima oara cand am ajuns aici, in 1997, mi s-a parut ca Bucovina este intr-o alta tara. Iar de manastiri, ce sa mai zic… Au zis altii destul J
2. Zboara peste Transfagarasan. Cei de la Top Gear au spus ca Transfagarasanul ar fi cel mai frumos drum din lume. Poate au exagerat, dar nici departe nu au fost. Incearca insa un alt Transfagarasan, un Transfagarasan vazut de sus din parapanta. Nu am facut-o inca, dar sper sa ajung sa il vad de sus. Si o sa-l vad candva.
3. Plimba-te cu barca prin defileul Dunarii. Intr-o tara unde croazierele nu sunt deloc populare (ma refer la cele efectuate in Romania, nu in strainatate), iar pe Litoral barcile de agrement le numeri cu greu, merita sa iei o barcuta si sa treci prin superbul Defileu al Dunarii. Pentru ca nu vei uita aceasta minicroaziera.
4. Viziteaza “triunghiul de aur al Transilvaniei”. In India, autoritatea locala de marketing a turismului a inventat un brand “Triunghiul de Aur al Indiei”: Delhi – Agra – Jaipur. Avem si noi un astfel de triunghi de aur in Ardeal, trei orase istorice sasesti cu o arhitectura si o atmosfera minunate: Sibiu  – Brasov  – Sighisoara. Vizitati acest triunghi, dar si micile nestemate din jur (Marginimea Sibiului, Biertan, Viscri, bisericile fortificate din jurul Brasovului, Cetatea Fagarasului) si o sa descoperiti niste vestigii istorice de o frumusete aparte. Sa adaug ca, in mod salutar, din ce in ce mai multe astfel de cetati si castele sunt refacute, ca sa citez doar exemplul Rupei, dar si al Albei-Iulia.
5. Delta Dunarii este pur si simplu unica. Si desi e mai dificil de ajuns, merita investitia de bani si timp.
6. Se spune ca Maramuresul este regiunea din Europa cu traditiile cel mai bine pastrate. Biserici de lemn, oameni care poarta inca cu mandrie haine traditionale si un peisaj montan de vis.
7. Viziteaza Palatul Parlamentului. Stiu, imaginea lui este legata de Ceausescu, dar este o cladire de proportii unice in Europa. Si a fost construita de romani, exclusiv cu materiale romanesti.
8. Nu rata sa te duci la Peles. Am vazut numeroase palate si castele in lume, de la Beijing la Bangkok si din Valea Loarei pana in Mali. Continui sa sustin ca Pelesul este unul dintre cele mai frumoase palate pe care le-am vazut!
9. Urca-te in Retezat… Si nu rata sa vezi cele 80 de lacuri glaciare stralucind in soare!
10. Hotelul de gheata de la Balea – recunosc, nu am ajuns sa-l vad… era coada prea mare la telecabina de la Balea cand am ajuns intr-o iarna. Dar din pozele pe care le-am vazut si povestile celor care au intrat (pe post de clienti sau nu ai hotelului), acest hotel trebuie sa fie o experienta cu totul si cu totul speciala.

Inca nu s-a terminat vara, dar urmeaza toamna cu culorile sale absolut incredibile (mai ales la deal si munte) si iarna, sper eu, cu ceva mai multa zapada. Asa ca puteti arunca o privire si pe ofertele celor de la Eximtur care ofera inclusiv pachete tematice – in Delta, in statiunile balneo cum ar fi Sovata si evident la mare.

Iar pentru mai multe articole care sa va inspire sa sariti in tren, masina si, eventual, avion intern, cititi seria de articole despre Romania. Desi imensa majoritate a articolelor publicate aici sunt despre locuri din afara tarii, veti descoperi ca am destul de multe si despre Romania. Si sper ca o sa gasiti multe povesti si informatii pe care nu le stiti :).

Si pentru ca lista asta de experiente este in mod cert limitata, astept si comentariile voastre… Care ar fi clasamentul vostru? Ce colturi de Romanie ati descoperit si merita vazute? Multumesc!

Imagini Romania

Cu parapanta peste …

Transfagarasan

unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume (Top Gear dixit)

Un alt loc minunat – Defilul Dunarii sau Cazane

Triunghiul de Aur al Transilvaniei – Sibiu

Brasov

Sighisoara

Palatul Parlamentului

Peles – unul dintre cele mai frumoase castele care le-am vizitat vreodata

 iar despre Delta ce sa mai zic ?

Sursa: Top 10 experiente Romania – powered by Eximtur | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Mai acum cativa ani, observam o oferta interesanta din partea agentiilor de turism. Daca, toata vara, charterele nu pridideau sa transporte turisti spre destinatii din Grecia si Turcia (uneori, sporadic, am mai vazut chartere si spre Spania, Croatia sau Tenerife), ei bine, descopeream cu uimire ca, timid, isi facea aparitia un avion charter spre… Mombassa, Kenya! E drept, era doar un charter si cu ocazia Anului Nou, dar era, probabil, primul avion charter din Romania spre o destinatie exotica, asta in conditiile in care vecinii nostri unguri, ucraineni si, daca nu ma insel, chiar si bulgari au o groaza de chartere spre Asia si Africa. In fine.

Am descoperit ulterior ca era o idee a domnului Alin Burcea de la Paralela 45 ca sa organizeze un charter cu ocazia Anului Nou spre o destinatie exotica, iar mai multe agentii de turism mari s-au alaturat ideii. Asta se intampla cu ocazia Anului Nou 2013. Se pare ca ideea a avut succes, asa ca, de Anul Nou 2014, ideea a fost repetata si dublata. Charterul de Anul Nou a poposit in Mauritius, iar imediat dupa Anul Nou, mai era bisat charterul de Mombasa. Asa ca eram al naibii de curios daca si unde se va face charterul de Revelion 2015. Si pana la urma am aflat – destinatia aleasa pentru charterul de 2015 este Maldive. Charterul va fi o cursa directa Bucuresti–Male cu o scurta escala de realimentare in Dubai si va fi operat de compania emirateza Fly Dubai, fratele mai mic al Emirates. Perioada de calatorie este 26 decembrie 2014–2 ianuarie 2015, dar mai multe informatii puteti gasi aici.

Discutand cu cei de la Paralela 45 despre Maldive, mi-am adus aminte de excursia mea in Maldive de acum cativa ani. Am fost atunci in Maldive, venind din Sri Lanka. De fapt, obiectivul principal al calatoriei a fost sa descopar Sri Lanka, insula de smarald, dar, pentru ca tot eram prin zona, am zis sa dau o fuga si prin Maldive, ca nu se stie daca voi mai ajunge pe acolo. Sincer, nu aveam asteptari prea mari, ma asteptam sa ma plictisesc si sa gasesc cam ce vazusem deja prin Thailanda si Zanzibar, dar la dimensiuni mai mici. Insa Maldivele m-au contrazis din secunda in care am pasit in afara aeroportului din Male (un aeroport foarte haios de altfel)… la doi pasi de poarta de iesire spre paradis ma intampina o apa de un verde ireal. M-am desprins cu greu de debarcaderul de unde se lua barca spre Male (aeroportul nu se afla pe atolul-capitala, ci pe un atol aflat la vreo 500 de metri, poate un pic mai mult), pentru ca apa ma vrajise. Si, desi am stat vreo 5 zile in Maldive, vraja acelei ape verzi sau albastru fosforescent a ramas.

In Maldive nu am stat pe loc. Am dormit in fiecare noapte la o pensiune ieftina din Male, dar in fiecare zi plecam undeva. Am inchiriat o barca (deh, 1.000 de dolari pentru 3 zile, Maldivele nu sunt deloc ieftine) si in fiecare zi mergeam undeva. Asa am pasit pe celebrele stationi-atol de mare lux. Am vizitat trei resorturi de 5 stele de pe langa Male si, intr-adevar, merita sa ajungi acolo odata in viata.

In primul rand, politica locala este ca un atol reprezinta o statiune complet integrata. Evident, peste tot este un nisip incredibil de fin (ma rog, ma astept sa fie un pic maruntit :)), iar palmierii si vegetatia sunt plantate la milimetru. Uneori am stat sa ma gandesc de ce au lasat florile si arborii sa creasca un pic mai putin aliniati decat la armata, dar se pare ca asta este gustul local. Dar asta nu inseamna ca florile nu creeaza o atmosfera de Paradis.

Evident, orice statiune incearca sa te faca praf cu culoarea marii si reuseste. Practic, se joaca cu inaltimea apei de langa plaja si le reuseste. Adevarul este ca am vazut un albastru aproape electric intr-un astfel de resort, care m-a facut praf. Puteti vedea poze mai jos, dar nu cred sa existe aparat de fotografiat care sa surprinda cu adevarat culoarea de acolo. Si nu, nu e singurul colt de Maldive a carui culoare nu mi-a ramas pe retina. Nu am prins insa niciun moment cu nori, slava Domnului (am fost in ianuarie, imediat dupa Anul Nou, in plin sezon secetos), dar as fi foarte curios cum o fi albastrul acela in conditii de nori. Sau poate nu :).

Intr-una din statiuni am avut oportunitatea de a vizita si niste camere. De fapt, cei de la resort au fost destul de confuzi cand am debarcat la ei pe insula. Vacantele in Maldive se desfasoara dupa un tipic destul de simplu – turistul aterizeaza la aeroport, de acolo este preluat cu salupa sau hidroavionul pana la atolul-resort si, dupa 7 zile (sau 14, sau cate zile are), este transferat din nou la aeroport si apoi pleaca. In perioada in care sta in resort, in cel mai bun caz pleaca in vreo excursie organizata, dar de cele mai multe ori sta la plaja, bea cocktailuri si isi incearca mana la ceva scufundari, sailing si alte sporturi marine (nu, nu skijeturi, foarte putine resorturi ofera skijet pentru ca turistul obisnuit se duce in Maldive pentru o atmosfera linistita si zen, nu sa auda cine stie ce mizerii de motoare ambalate la maximum). De altfel, prin resorturi, mai ales in zona unde se afla camerele sau vilutele, este o liniste mormantala, intrerupta doar de cantece de pasarele (initial, am suspectat ca sunt inregistrate, dar chiar am vazut niste pasarele :)).

Cum ziceam, cand am ajuns la Anantara Dhigu, cei de pe mal nu au prea inteles ce e cu noi, asa ca au crezut ca suntem cine stie ce ziaristi, sau Dumnezeu stie ce, asa ca ne-au oferit un tur de resort. Si asa am reusit sa vad celebrele water villas. Pesonal, mi-au placut mai mult vilele cu piscina privata si baie in aer liber construite pe nisip, mi s-au parut mult mai interesante si senzuale, dar cred ca este o atmosfera cu totul iesit din comun sa simti apa sub vila ta. Evident, apa din zona water villas este extrem de linistita, se afla in general intr-o zona bine ferita de valuri si cu apa destul de putin adanca, dar trebuie sa fie ceva sa sari direct din pat in apa :).

Ideea de water villas a fost preluata de la cladirile traditionale sud-est asiatice construite pe picioroange in satele aflate in apropierea marii si mai ales a marilor rauri. In sezonul ploios, marile rauri se umfla si ies din albia lor, astfel ca solutia ingenioasa gasita de asiaticii de sud-est functioneaza de secole… casa pe picioroange, in sezonul secetos, pun ceva la parter, in cel ploios, parterul e inundat, dar locuitorilor nu le pasa, locuind la etaj si iesind din casa cu barca. Nu stiu cine a preluat ideea primul, daca au fost Maldivele sau Noua Caledonie, dar ideea a fost preluata si a prins… si sunt convins ca este o experienta memorabila.

Evident, astfel de resorturi au si restaurante fine. Avand oaspeti si din Asia, si din Europa, aproape orice resort trebuie sa ofere preparate din cele doua bucatarii – asa ca poti manca si dim sum, si pizza, fara probleme. Si de cele mai multe ori o sa vezi asiatici in restaurantul european si europeni in restaurantul asiatic… fiindca pentru multi calatoria este si un prilej de descoperiri culinare.

Poate putini dintre voi stiti, dar Republica Maldive este o republica islamica, cu legi similare cu Arabia Saudita. Alcoolul este interzis cu desavarsire pe tot teritoriul Maldivelor, exceptand, ati ghicit, statiunile-atol unde este imposibil sa nu gasiti ce tip de alcool sau cocktail va trece prin minte (well, nu chiar tot, nu cred sa fi vazut sa aiba tuica). Dar daca va duceti intr-o excursie la Male, in capitala Maldivelor, si va e pofta de o bere, asteptati pana reveniti in resort sau racoriti-va cu o bere islamica, fara alcool, dar cu hamei combinat, de cele mai multe ori cu suc de fructe.

Cum stiti, nu sunt exact un om al plajelor, imi place sa merg, sa vizitez, sa descopar. Da, nu zic nu sa descopar vreo plaja frumoasa, am fost recent in Corfu (inca n-am scris nimic, dar o sa scriu in zilele urmatoare) si vreo doua zile am vizitat mai multe plaje. M-am oprit vreo jumatate de ora, taman bine sa ma arunc in apa care ma atragea ca un magnet. La fel si in Maldive… am bantuit de la un resort la altul, dar, la un moment dat, ma opream pe vreun atol si nu puteam sa nu ma arunc in apa de un verde de smarald. Un verde care merita vazut. Cel putin odata in viata.

Imagini Maldive

Cum am iesit din aeroport, am ramas cu gura cascata

Asta e ferry-ul care face legatura intre Male, capitala si insula-aeroport. Apa insa are o culoare incredibila !

Bine ati venit la resort. Pentru ca onoratii clienti sa nu fie tulburati, debarcaderul este de multe ori relativ departe de zonele de agrement sa nu-i deranjeze zgomotul motorului

Ce poti face ? Sporturi de apa

Un albastru verzuliu electric

Acestea sunt faimoasele water villas

Ce sa mai comentez ? Uitati-va doar la culorile marii

Inca un debarcader

Nu e un loc rau de luat masa

Infinity pool

Si peste tot flori, multe flori

Hai sa vedem si cum arata camerele… iaca o baie in aer liber

Dormitorul

Piscina proprie (desi marea e la doi pasi)

Aici, puteti vedea o water villa … terasa de stat la soare

Dormitorul

Poti cobora direct in apa

 Urma de leopard Nu poti sa te incalti cu orice in Maldive

Sursa: Maldive Experience – primul charter romanesc spre Oceanul Indian :) | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Cred ca am fost in Budapesta de zeci de ori. Probabil, nu am prins suta de ori, dar nici departe nu sunt. In studentie, cand bateam Europa in lung si in lat cu trenul, Budapesta era un popas aproape obligatoriu, atat la dus, cat si la intors. Apoi, la job, tot bateam orase precum Sarajevo sau Skopje, iar avionul, fatalitate, il schimbam la Budapesta… de multe ori conexiunile nu se potriveau, asa ca ba petreceam o zi, ba petreceam o noapte… Nu pot spune ca imi parea rau. Niciodata. Indiferent de cate ori ajungeam la Budapesta, o plimbare pe promenada Dunarii in Pesta sau pe dealurile Budei era aproape obligatorie.

Am fost acum cateva weekenduri la Budapesta pentru cursa de Formula 1 de la Hungaroring. Despre cursa de Formula 1 o sa povestesc musai intr-un alt articol, ca este o super-experienta, dar acum sa va povestesc despre Budapesta altfel. Ca daca tot m-am dus la Budapesta pentru cursa care avea loc duminica, era musai sa stau tot weekendul. Si ce sa fac sambata? Hai sa descopar o Budapesta altfel, o Budapesta noua sau chiar si veche, dar vazuta altfel.

De altfel, orice oras care doreste sa aduca inapoi oameni care l-au vizitat deja trebuie sa ofere in permanenta ceva nou. Unora le place sa revada locuri vizitate anterior si indragite, dar altii prefera sa experimenteze de fiecare data ceva nou… asa ca, daca un oras doreste sa readuca vizitatori care au mai fost, trebuie sa inoveze in permanenta, sa aduca ceva nou. Iar Budapesta se pricepe la asa ceva… Prima mare schimbare a fost cand am trecut pe langa vechiul stadion Ferencvaros, pe unde am trecut de zeci de ori in drumul spre si dinspre aeroport. Intotdeauna ma uitam in viteza masinii la gradenele obosite, retro, probabil de pe vremea marii echipe a lui Kocsis, Puskas si Grosics, legendara echipa a Ungariei care a stralucit in anii ’50 (si care au pierdut ca fraierii o finala deja castigata a Campionatului Mondial din 1954 din Elvetia), si mi le imaginam pline de microbisti cu basti proletare. Ei bine, acum am ramas cu gura cascata, vazand un OZN verde pe locul vechiului stadion… “Asta e noul stadion Ferencvaros?” l-am intrebat pe soferul microbuzului de aeroport, combinand maghiara cu engleza. “Yes”, imi raspunde in engleza. “E nou. Ii dau drumul in cateva saptamani”. Am vazut ulterior postere pe garduri – stadionul era inaugurat cu un meci evident special: Ferencvaros Budapesta vs Chelsea :).

Dar sa revin. Inainte de-a ajunge la Budapesta, am inceput sa vad ce e nou in capitala Ungariei. Si am descoperit ca si Budapesta a fost cuprinsa, ca multe alte orase ale Europei, de febra tuk-tukurilor. Si nu pot sa nu recunosc ca am o anumita placere sa ma plimb cu tuk tukrile. Pentru mine, aceste masinute stramte si zgomotoase sunt o parte indisolubila a ceea ce inseamna Asia pentru mine, alaturi de mirosurile, haosul, culorile stridente si zambetele de pe acest continent minunat. Asa ca nu pot sa nu spun ca nu am tresarit de bucurie sa vad tuk tukuri, mai intai la Paris si apoi la Lisabona. Din pacate, atat in capitala Frantei, cat si in cea a Portugaliei am fost cam in viteza, asa ca nu am avut timp sa ma plimb cu tuk-tukul pe marile bulevarde ale Europei, dar cum am aflat ca au aparut tuk-tukuri si in Budapesta, m-am gandit ca nu e o experienta de ratat.

Asa ca, sambata, la ora 11:00, mi-am dat intalnire cu un tuk-tuk intr-o piata din Budapesta, acolo unde pe vremuri era autogara din centrul capitalei si astazi este o mica oaza de liniste si relaxare – Erzsebet ter. M-am uitat pe site-ul lor si m-am decis pentru Budapest Picnic Tour (1,5 ore de plimbare, terminat cu un pranz pe undeva prin dealurile Budei… ma rog, ii zice picnic, dar nu stiu unde te poti intinde pe iarba pe dealul Budei si sa mananci ceva). Punctul de intalnire, cum ziceam – Erzsebet Ter.

Evident, tuk-tukurile europene sunt curate si stralucitoare, nici pe departe ca de multe ori rablele Asiei. Aici, nu te inghesui intr-un loc stramt, dimpotriva, te tolanesti ca pasa, iar soferul mana pe bulvardele impecabile ale Budapestei, printre soferi atenti si politicosi (#budapestnotbucharest). Am pornit la drum de-a lungul Champs Elysées-ului budapestan, Andrassy ut, spre Piata Eroilor. Aflu ca, intr-adevar, tuk- tukul de Budapesta este foarte nou. De abia au inceput de cateva saptamani si au doar vreo 5 sau 6 tuk- tukuri in functiune. Lumea vine, se uita cu curiozitate, unii isi rezerva o tura cu tuk-tukul, altii se mai gandesc. Este totusi o noutate.

Oprim in Piata Eroilor, piata aceea in semicerc in care gasesti statuile eroilor istoriei Ungariei (evident, cu Iancu de Hunedoara si Matei Corvin la loc de cinste) si cu statuia descalecatorului Arpad si a sefilor de trib adiacenti. Incep sa apara nori cam amenintatori, asa ca probabil ca in curand soferul de tuk-tuk va trage prelata… ce pacat :). Dupa ce fac niste poze in piata, o pornim din nou pe bulevardele largi ale Pestei. Ma uit la soferi. E drept, este o sambata lenesa de vara, trei sferturi dintre budapestani sunt probabil plecati, mai degraba sunt mai multi straini decat localnici in oras. Si multi veniti pentru Formula 1 sau pentru Finala Campionatului European de Polo – iata ca Budapesta gazduieste doua megaevenimente sportive in aceeasi zi!

Trecem pe bulevarde, soferul imi mai spune una, alta, dar conteaza mai putin. Il ascult cu atentie, din politete, dar stiu toate locurile aratate. Am trecut de zeci de ori prin fata lor. Pur si simplu, savurez vantul in par, soarele care ba apare, ba dispare si sentimentul ca ma dau cu tuk-tukul intr-o capitala europeana, un sentiment ciudat de fusion.

Dar am parte si de o surpriza. Dupa ce trecem podul Margit, soferul o ia undeva pe dreapta, pe dealurile Budei mai putin turistice si mai degraba locative. Ajungem in fata unui monument islamic, un supravietuitor miraculos al perioadei pasalacului de Buda, cand aceste locuri erau parte integranta a falnicului Imperiu Otoman – este vorba de mormantul lui Gul Baba. Acesta a fost un dervis musulman si prieten al sultanului Soliman Magnificul (cel care a cucerit Buda in 1541) si despre care legenda spune ca ar fi adus trandafirii in Ungaria. O legenda probabil neadevarata pentru simplul motiv ca trandafirii existau inainte in forma salbatica, iar bietul Gul Baba a murit in timpul primei slujbe musulmane celebrate in proaspat cucerita Buda si datorita acestui fapt Soliman l-a proclamat ca fiind un soi de patron spiritual al Budei turcesti. Monumentul sau a supravietuit re-ocuparii de catre crestini a Budei si atator razboaie… O oaza islamica in mijlocul Budei, o curte invadata de altceva decat trandafiri… Se afla de asemenea in proprietatea Republicii Turcia care il si intretine.

Am ajuns apoi pe dealul turistic al Budei dupa ce tuk-tukul a urcat vijelios dealul. Soferul m-a lasat la doi pasi de catedrala Matei Corvin, langa un mic restaurant unde urma sa gust din diverse branzeturi si mezeluri maghiare. Iar tuk-tukul a redevenit un centru de interes pentru turistii curiosi.

In a doua parte a zilei, am participat intr-un tur pe bicicleta. Nu orice tur, ci organizat de Chainless Budapest, niste hipsteri care iti prezinta o altfel de Budapesta… o Budapesta hipstereasca, dar si originala. In primul rand, nu am pedalat pe orice fel de bicicleta, ci pe o bicicleta fara lant (de unde si numele de Chainless), unde clasicul lant impregnat cu ulei este inlocuit de un soi de sfoara foarte eleganta si care, slava Domnului!, nu te mai murdareste. In plus, frecarea este redusa, deci dai la pedale mai usor si cu mai mult spor. Turul vrea insa sa scoata la iveala si operele ungurilor – pe langa bicicletele Chainless (prezentate drept o inventie ungureasca), de fiecare data cand ne oprim sa admiram ceva, ghidul ne prezinta istoria ilustrata a locului cu ajutorul unei prezentari Prezi pe tableta. Iar Prezi, pentru cei care nu stiu, este un program de prezentari inventat de o firma din Ungaria.

M-am urcat pe bicicleta pe undeva pe langa catedrala Sz. Istvan. Mi-a trebuit un pic pentru a ma reacomoda cu mersul pe bicicleta. Nu m-am mai dat pe bicicleta de ani de zile, dar mersul pe bicicleta, ca si inotul, odata invatat, nu se uita… asa ca, dupa ce am facut niste cercuri prin fata catedralei spre spaima privitorilor, am devenit mult mai increzator in talentele mele si, dupa primii 100 de metri de biciclit, am redevenit destul de profesionist pentru a putea strabate Podul cu Lanturi printre sute de gura-casca.

Dupa o prima oprire langa leii de pe pod pentru a admira o zona urbana de langa Dunare reamenajata de un amic al ghidului nostru (care era arhitect la baza, dar care se ocupa de foarte multe proiecte artistice), unde punctul de forta era un autobuz care iarna se transforma in sauna… cred ca e cool sa stai in slip intr-un autobuz uitandu-te cu ninge afara :).

Am trecut apoi in revista un hotel ecologic, foarte modern si chic – 19 Lanchid hotel unde un numar de tineri designeri maghiari s-au intrecut sa scoata ce e mai bun din ei si ce e mai trendy in Europa. Urmatorul pas a fost in fata unui monument vechi care in sfarsit este refacut si reintrodus in circuitul turistic al Budapestei. Este vorba de zona de sub Palatul Buda care pe vremuri era un loc cu staif pentru dans si voie buna (inclusiv pe vremea in care proletariatul era la putere, aici, nu intrai decat la costum si 4 ace) care mai are putin si va fi gata ….  Vor fi aici numeroase magazine, locuri de distractie si se pare si un bazaar … asa ca inca un motiv sa revin candva in Budapesta

Apoi am pedalat pana pe langa hotelul Gellert, hotelul istoric al Budapestei, dotat cu un strand cu izvoare termale, poposind in cele din urma in locul unde se afla strandul copiilor, dar astazi se afla o binemeritata terasa. Dupa o gura de apa si de aer, am urcat mai usor sau mai greu (aici chiar am vazut cat de eficiente sunt bicicletele astea unguresti cu sfoara in loc de lant) unul dintre dealurile Budei pentru a admira un nou complex arhitectonic gandit de arhitecti olandezi (am inteles ca si cei de la banca ING ar fi fost implicati in acest nou complex plin, plin de culoare, dar care gazduieste un birou al celor de la Citibank :)).

Am trecut apoi pe langa un nou mall cultural din proximitatea Facultatii de Stiinte Economice a Budapestei (he, he, si pe aici am ajuns in timpul studentiei mele), o constructie plina de defecte dupa cum ne-a indicat cunoscatorul nostru ghid), pentru ca apoi sa descopar niste colturi absolut fabuloase ale Budapestei – asa-numitele “ruin pubs” – numeroase case in ruina au fost preluate de antreprenori, de obicei tineri si cu idei, si le-au transformat in niste localuri super cool… ma rog, daca aveti un pic de emotie hipstereasca in voi, aceste locuri vi se vor parea geniale. De altfel, am descoperit ca Budapesta se afla acum in moda de retro-cool. Absolut orice are de-a face cu anii ’50 sau ’60 sunt brusc cool. Orice masina de scris ori de cusut este la loc de cinste in restaurante si puburi, vechile cazi de email devin scaune de bar, iar imaginile cu Honeker pupandu-se pe gura cu Brejnev sunt cam peste tot. Puburile cool ale Budapestei privesc fara indoiala in urma, in perioada comunista, inspirate, probabil, si de filosofia de dictator luminat a lui Viktor Orban, prim-ministrul etern al Ungariei.

Dupa cateva baruri descoperite si care, jur, sunt super cool cu obiectele lor de acum cateva decenii aruncate parca in devalmasie, dar totusi dupa un plan minutios gandit, am descoperit si “the ultimate hipster space” – un spatiu comunitar construit la etajul cel mai de sus din bine cunoscutul magazin universal Corvin (un soi de magazin universal Unirea al Budapestei comuniste), construit insa inca din 1926 dupa modelul marilor magazine universale frantuzesti (era atat de popular incat primul semafor instalat in Ungaria a fost instalat in fata magazinului Corvin).

Din pacate, dupa Revolutie, Corvin nu a trecut printr-o perioada prea fasta, nu a fost privatizat la timp, asa ca noile malluri ale orasului i-au luat fata. Acum e un soi de bazar de lucruri ieftine pe unul din principalele bulevarde ale orasului, nu departe de gara Keleti… dar sus, in pod sau poate ultimul etaj, se afla HipsterLand, un “spatiu comunitar” cum a fost descris. Este un loc cu adevarat fascinant, un loc unde tinerii cu idei trasnite isi pot crea un birou… aici gasesti sali de conferinta, birouri pe care le poti inchiria temporar (cateva ore sau zile), evident, baruri, un restaurant si un ghid descult care ne-a aratat toate cotloanele. Cei care sunteti obisnuit cu sediile corporatiste, cu arhitectura corecta, “de business”, chiar si in cladirile autodeclarate “creative”, vor descoperi un cu totul alt stil de birouri… greu de explicat, dar in care banuiesc ca creativitatea poate deborda si scoate la suprafata idei de care ungurii sunt mandri – cubul Rubik, Prezi si cine stie, poate si bicicleta fara lant…

Sfarsitul turului a fost tot in piata Erzsebet, unde incepusem o zi lunga, dar plina, in care am descoperit o altfel de Budapesta. Da, am fost aici de aproape 100 de ori, dar, iata, pot descoperi ceva nou, chiar daca vechi, intr-un oras vibrant si inovativ ca Budapesta. Si daca tot v-am spus ce e nou si cool in Budapesta, am experimentat doar tuk-tukul si tururile celor de la Chainless Budapest, dar am descoperit si un nou tur cu un autobuz amfibie… care merge ce merge pe marile bulevarde din Budapesta, pentru ca, la un moment dat, sa se arunce in apele Dunarii, autobuzul transformandu-se intr-o ambarcatiune de croaziera! Am experimentat asa ceva acum ani buni in Philadelphia, dar iata ca autobuzele acestea amfibii au ajuns si la Budapesta, la doi pasi de noi. Aruncati o privire pe site-ul companiei numita River Ride, pe care sigur nu ii voi rata data viitoare :).

Daca ati ajuns recent la Budapesta, voi ce ati mai descoperit nou?

Imagini Budapesta

Un tuk tuk in Piata Erzsebet

Dar tuk tuk-ul meu a fost alb si evident… decapotabil

La drum pe marile bulevarde

Primul stop – Piata Eroilor si monumentul Descalecatului

Ca in India… intotdeauna soferii de tuk tuk au ceva de povestit

Un colt foarte putin cunoscut din Budapesta – mausoleul lui Gul Baba

Un colt din Imperiul Otoman in Europa Centrala

Eu si tuk tuk-ul meu, de data asta pregatit de ploaie

Punct final – langa catedrala Matei Corvin

Cu celebrul ei bastion al pescarilor

Nici nu stiti ce bine pica asa ceva intr-o zi torida de vara in Budapesta !

Si meze de Ungaria

Chainless Budapest – bicicleta fara lant

Oprire sub palatul Buda, unde in fine se reface marea terasa

Fostul strand al copiilor de la Gellert, acum o terasa (inclusiv in bazin :))

Budapesta colorata

Inca un popas prin Pesta

Mall-ul cultural de langa ASE-ul budapestan… arata ca o balena Si are o poveste de planuri plagiate, implementare defectuoasa

Monumentul Libertatii troneaza pe dealul Gellert si este cunoscut sub numele de “Desfacatorul de bere”

Unul din numeroasele ruin bar-uri cool din Budapesta

Spatiul comunal din pod de la Corvin

Expozitie foto tot in spatiul comunal

Poti sa inchiriezi si un birou de tip co-working

Un spatiu de birouri plin de vegetatie

Sala de conferinte… cine stie ce idei traznite sau geniale apar aici

Ruin barul Szimpla … primul de acest fel din Budapesta

Pe o strada ingusta

Cam asa arata… un haos aranjat

Hai sa bem o bere intr-o vana … pe post de canapea

 Am fost in weekend la Budapesta la invitatia biroului de promovare turistica a Republicii Ungare.

Sursa: Budapesta altfel | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Am spus-o si o spun de fiecare data cand se iveste discutia. Momentul-cheie al vietii mele este cand, la 19 ani, am primit o bursa in Olanda si cand am iesit pentru prima oara din Romania. Atunci, mi s-a deschis cu adevarat lumea, am descoperit incredibil de multe lucruri noi, dar mai ales si faptul ca nu este ingrozitor de scump sau periculos sa calatoresti. Ei bine, printre diversele descoperiri (alaturi de cum arata un supermarket sau cum functioneaza un ATM :)), am descoperit si Formula 1. Mi-aduc aminte de duelul dramatic dintre explozivul Senna de la McLaren Honda si britanicul Mansell de la Williams Renault. Nu mai stiu de ce, am tinut cu Mansell, dar in 1991 a castigat Senna. Un an mai tarziu, Mansell s-a revansat si a castigat Formula 1. Tot atunci, in 1991, debuta si un pusti considerat enfant terrible al Formulei 1 … il chema Michael Schumacher. De atunci, din 1991–1992, mi-am dorit sa ajung la Formula 1. Pe la inceputul anilor 2000, am fost la doi pasi sa ajung la Marele Premiu al Belgiei de la Spa–Francorchamps, desfasurat intr-o ploaie ingrozitoare cu un debut care a scos din cursa cam jumatate dintre participanti. Dar n-a fost sa fie, nu am ajuns. Am urmarit cursa de cursa in perioada Michael Schumacher, dar dupa aceea nu pot sa nu zic ca am mai urmarit… Dar cand am primit invitatia de a ma duce si urmari Marele Premiu al Ungariei de la Hungaroring, m-am entuziasmat brusc. Da, nu mai aveam sansa sa-I vad pe Senna sau Schumi, dar puteam sa vad o cursa de Formula 1, aici, in vecini, la Hungaroring :).

Asa da, dis-de-dimineata, fetele de la biroul de promovare turistica a Ungariei ma ridicau de la hotelul Astoria, marea doamna a hotelurilor din Budapesta, unul dintre marile hoteluri clasice ale capitalei de pe Dunare, si porneam spre Hungaroring. E drept, era 8 dimineata, al nabii de devreme, dar fetele trebuiau sa-si organizeze standul si sa fie la prima ora. Pana la urma, nu a fost o idee chiar proasta sa fiu si eu aici la prima ora… am putut sa ma plimb in voie pe pajisti fara imensa multime care urma, incet-incet, sa se stranga. E drept, adevaratii pasionati de Formula 1 care aveau bilete de “intrare generala” erau deja aici, nu stiu, poate chiar dormeau prin zona (am vazut si cateva corturi :)). Formula 1 nu este un eveniment ieftin, biletul meu la tribuna Silver 4 costa nu mai putin de 225 de euro (cele de la Gold din tribuna acoperita sareau relaxat de 300 de euro), iar intrarea generala care nu iti asigura nici un loc decat pe iarba, pe dealuri, costa 80 de euro. Dar, in ciuda acestor preturi, toata zona s-a umplut pana la inceperea principalului eveniment al zilei – cursa de Formula 1. Dar sa revin la configuratie – exista trei tipuri de tribune – Gold, Silver si Bronze. Gold sunt acoperite, fix in dreptul standurilor si al locului de start (dar si de finish, evident), Silver, putin pe langa, nu sunt acoperite, doar niste tribune, dar vizibilitatea este excelenta (cel putin, in cazul Silver 4 unde am stat eu), si mai exista si tribunele Bronze, cu o vizibilitate mai putin buna. Exista si intrarea generala, unde poti urmari cursele undeva pe dealurile care inconjoara pista. Si, evident, exista si niste locuri strategice, de unde se vede relativ similar ca la Silver, sa zicem.. Ei bine, aceste locuri megastrategice erau deja ocupate full pe la ora 9 dimineata cand ajunsesem acolo.

Primul sentiment pe care l-am avut este ca am nimerit la un mare eveniment campenesc. Oamenii pareau veniti ca la picnic, era cald si ceva soare, fetele se dezbracasera si se facea plaje, steaguri fluturau in vant… atat cele ale echipelor (steagurile rosii cu calutul cabrat ale lui Ferrari erau intr-o majoritate absoluta), cat si ale tarilor celor prezenti… iar pe dealul “de intrare generala”, in linia intai, flutura si un tricolor romanesc :).

Sentimentul de picnic gigantic mi-a fost intarit nu numai de dealurile molcome verzi care inconjoara pista, ci si de zecile de tonete de mancare, in general junk food care sfaraia in fel si chip – de la keaburile care fac ravagii prin Budapesta, la tot soiul de hamburgeri, hot dogs si alte minuni ale “gastronomiei” de peste Ocean.

Evident, daca ajungi la o competitie sportiva, trebuie sa tii cu cineva, sa-ti bata inima pentru vreo echipa, mai tare sau mai putin tare. Si pentru Schumi a fost, unul dintre sportivii mei favoriti, nu se putea sa nu fiu cumva atras de culorile rosu intens ale lui Ferrari. Si cred ca nu am fost singurul. Desi Ferrari nu prea mai este in prim-planul Formulei 1 (anul trecut a terminat pe locul 3 la maaaaaare distanta de castigatorii de la Red Bull – Renault), nu sunt singurul marcat de mostenirea lui Michael Schumacher … imensa majoritate a celor prezenti erau fani Ferrari, judecand dupa numarul de tricouri sau steaguri… Evident, nu se putea sa nu-mi iau si eu un tricou, dar la standurile oficiale, preturile erau chiar mari (cum zic, Formula 1 este un eveniment premium, si asta se reflecta in absolut orice, de la preturile biletelor de la intrare, pana la pretul hamburgerilor – un tricou Ferrari de la standul oficial costa 18.000 de forinti (57 de euro), iar o camasa mai cool era fix 30.000 de forinti (96 de euro). Noroc ca, la un moment dat, am descoperit un stand cu “reduceri” (sunt absolut convins ca nu erau fake-uri pentru ca nimeni nu-si permite sa aiba fake-uri fix la cursa), de unde mi-am achizitionat un tricou Ferrari la 8.000 de forinti (26 de euro), daca cumparai cu euro, dadeai 30 de euro (ma rog, eu aveam, evident, forinti la mine :)).

Evenimentul propriu-zis nu consta doar in cursa de Formula 1, evident, aceasta este perla coroanei. Ziua a avut parte de 4 curse – de Formula 3, Formula 2, un Porsche SuperCup, pentru ca la final sa aiba loc si marea cursa de Formula 1. Nu pot sa spun ca am urmarit cu mare atentie primele doua curse, mai degraba m-am plimbat pentru a vedea evenimentul, asa ca nu stiu cine a castigat. Probabil chiar daca v-as zice cine a castigat, doar connaisseurii cei mai connaisseuri ar recunoaste ceva nume. Dar la Porsche Super Cup chiar m-am uitat… nu de alta, dar masinile alea faceau un zgomot infernal, facandu-ma sa regret ca nu imi luasem dopurile de urechi cu mine… nici o problema, se puteau achizitiona si astea. Mi-am cumparat, dar cam degeaba, zgomotul masinilor de Formula 1 a fost chiar mai mic decat al celor de la Porsche. E drept, aficionados pasionati de Formula 1, care mai asistasera si la alte curse in anii precedenti, mi-au spus ca noile reglementari FIA au dus la reducerea zgomotului, care era parte integranta a experienteia F1. Nu stiu daca am simtit lipsa zgomotului, dar cei din jurul meu l-au resimtit “Hey, man, this is not what it used to be. Sucks!”.

Ei bine, cursa nu a “sucks” deloc, dimpotriva. A fost o cursa mega animata, cu numeroase schimbari de situatii. Si ce a ajutat enorm a fost… ploaia. Inca de cand ajunsesem la Budapesta, prognoza meteo anunta sanse sporite de ploaie in ziua respectiva, si daca dimineata incepuse cu un soare superb, incet- incet, norii, mai intai mai putin densi, apoi din ce in ce mai densi, isi facusera aparitia deasupra noastra. Iar imediat dupa ce s-a terminat cursa Porsche (aici a castigat un polonez, ceea ce mi-a explicat numarul masiv de polonezi de la Hungaroring), au inceput sa apara niste nori negri de ploaie zdravana… Asa ca am taiat-o spre tribuna acoperita, unde se afla si standul biroului de turism al Ungariei… am ajuns la tanc… ploaia a fost una d-aia de o vezi doar vara sau la Ecuator, iar eu si fetele de la stand eram la adapost :).

Ca orice ploaie de vara, n-a durat mai mult de 15–20 de minute, dar a fost sarea si piperul cursei. La inceputul cursei, pista era uda, asa ca masinile erau echipate cu cauciucuri de ploaie. Dupa cateva tururi de pista, cat s-a zvantat pista si cateva masini au tasnit in decor, a inceput dansul furibund al schimbarilor de cauciucuri… Vremea a fost in cumpana, la un moment dat am vazut imagini din standuri unde strategii de echipa urmareau starea vremii folosind niste softuri super-savante, asa ca unii au mizat pe ploaie, altii pe uscat. Au castigat cei care au mizat pe faptul ca nu ploua. Desi niste nori suparati s-au plimbat prin zona, nu a mai curs nici o picatura… cel putin in zona in care eram eu, am senzatia ca a mai plouat pe o alta parte a pistei.

Cum ziceam, cursa a fost super plina de adrenalina. Accidente, schimbari frecvente de cauciucuri, depasiri (tribuna Silver 4 este plasata strategic int-un loc in care au loc multe depasiri), aparitii frecvente ale safety car-ului… Desi clasamentul general este lipsit de orice suspans, pe primele 2 locuri fiind distantati Nico Rosberg (Germania) si Lewis Hamilton (Marea Britanie), colegi de echipa la Mercedes–Petronas, asta nu a contat absolut deloc la Hungaroring. La un moment dat, Rosberg a ajuns pe ultimul loc (ceva penalizari) si a recuperat dramatic, ajungand in cele din urma pe locul 5. Dar finalul de cursa a fost cu adevarat incredibil, urmarit in picioare de toata lumea. Cu vreo 4 tururi de pista inainte de final, Fernando Alonso (Ferrari) era pe locul 1, urmat de Lewis Hamilton (Mercedes–Petronas) si de necunoscutul de mine Daniel Ricciardo (Red Bull). A urmat imposibilul… cu 3 tururi inainte de final, Ricciardo l-a depasit pe Hamilton, iar cu 2 tururi inainte de finish, Ricciardo l-a depasit pe Alonso fix sub ochii mei… Ultimele ture au fost cu adevarat fantastice, am senzatia ca Ricciardo a avut cauciucuri noi, iar ceilalti 2 le aveau tocite, dar aveam impresia ca Alonso si Hamilton stateau pe loc, iar necunoscutul (de mine) Riccidardo conducea singur… Inutil sa spun ca toate dealurile vuiau cand Ricciardo a trecut primul linia de sosire. E drept, nu am fost decat la o cursa de Formula 1, dar ce cursa… connaisseurii imi spuneau ca a fost una dintre cele mai tari din ultimii ani. Deci, am avut noroc :).

A urmat decernarea cupelor, baia de sampanie si marea surpriza… Ricciardo nu e italian, ci … australian :). Si nu e chiar necunoscut, e pe locul 3 mondial si mai castigase anul acesta si Marele Premiu al Canadei. E drept, nu e in Formula 1 decat de trei ani, din 2011. Anul precedent, cand alergase pentru Torro Rosso, terminase abia al 14-lea in clasamentul pilotilor.

Am plecat spre sfarsit, dupa ce masele se cam dusesera si fetele de la biroul de turism au strans standul. Desi am mai stat cam o ora dupa terminare, faptul ca am asteptat nu a fost realmente rau… nu am stat prea mult in trafic, desi politia maghiara parea extrem de eficienta si cred ca nici in ora de dinainte nu s-a stat pra mult in ambuteiaje. Am ajuns la Budapesta incantat. Fusese prima mea cursa de Formula 1 si fusese cu adevarat spectaculoasa. Sper sa nu fie si ultima, mai ales ca am prins din nou gustul Formulei 1. Asa ca daca va tenteaza o experienta Formula 1 la vara, Hungaroring este la doi pasi de noi… Atentie insa, este probabil cel mai mare eveniment din Budapesta, exceptand festivalul de la Sziget, dar unde foarte multi participanti dorm in campingurile de pe insula festivalului… in weekendul cu Marele Premiu de Formula 1 de la Hungaroring, marea majoritate a unitatilor de cazare din Budapesta sunt cam full… asa ca ganditi-va din timp. Pentru bilete si preturile lor, aruncati o privire aici.

Imagini Hungaroring

Am bilet la cursa !

 Welcome to Hungaroring !

Dis-de-dimineata, e mai liber.

Tribuna Gold

Bine ati venit la biroul de promovare turistica a Ungariei

Incep sa apara fanii. Cei mai multi ai lui Ferrari.

Evident, poti sa-ti cumperi tricouri, camasi, hanorace Ferrari

Evident, nu numai Ferrari, toate echipele au standuri proprii

Dar, evident, tot cel de la Ferrari e cel mai popular.

Formula 1 – o oportunitate de bronzare

Mai sunt romani si in tribune

Ne pregatim de prima cursa a zilei

Formula 3

Aici sunt “tribunele” de “general admitance”

Am gasit si tricouri mai ieftine Iupiii !

Camping Hungaroring

Prietenia Mercedes – Ferrari

Tot sa mananci inghetata cu o astfel de vanzatoare

Alonso e spaniol, Ferrari e italian

Alonso pare sa fi rupt multe inimi

Cum ziceam, Ferrari uber alles

Cine doreste vreun carnat, vreun kebab ? Asta era una din zonele cu mancare

Am mai trecut din nou pe la fetele de la biroul de turism

Sa arunc o privire in tribuna Gold

Friptanele sfaraie

Pregatiri pentru penultima cursa a zilei – Porsche Super Cup – Hungaroring

Masinile sunt gata de plecare

Celebrele “fete de la Formula 1″

Runda de incalzire

S-au umplut si tribunele

Imagini de la Super Cup Porsche

Inainte de cursa, pilotii au facut o tura cu camionul, dand interviuri

salutandu-si fanii

dintre care unii se comportau ca pe terenurile de fotbal

Intre timp, au aparut niste nori de furtuna, asa ca m-am refugiat la biroul de turism

ca afara s-a pus pe o torentiala !

Pregatiri de cursa … schimba cursele, vezi cum e cu uleiul

Cauciucuri pentru toate conditiile meteo

Starting grid. Cine o fi Ricciardo asta ?

Gata de start

Tura de incalzire

Care a incalzit pana si pe suporteri

Si start intr-una din cele mai spectaculoase curse din ultimii ani (zic cunoscatorii)

Echipa Ferrari asteptandu-l pe Alonso

Cand rotile trebuie schimbate in cateva secunde

Mai apar accidente, mai intra si safety car-ul

Force India a fortat prea mult

Elicopterul care a filmat de sus toata cursa

Linia de finish

Poti urmari si zonele unde nu le vezi cu ochiul liber

Depaseste ? Nu depaseste ?

Finalul cursei

Cun niste suporteri finlandezi. Si ei pentru prima oara la o cursa de Formula 1, aici, la Hungaroring

Se pregateste decernarea premiilor

Tripleta de laureati de la Hungaroring – Ricciardo, Alonso, Hamilton

Traditionala bataie cu sampanie

Entertainment post-cursa – unii canta

altii sar peste cap

Tribuna Gold se goleste

 iar masinile incarca…. Circul se muta in Belgia

 Nota: Am asistat la Marele Premiu al Ungariei de la Hungaroring la invitatia biroului de promovare turistica a Republicii Ungare.

Sursa: Prima oara la Formula 1 – Marele premiu al Ungariei de la Hungaroring | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Thailanda a fost prima tara asiatica in care am calcat si a fost dragoste la prima vedere. Am iubit din primul moment haosul de pe sosele si circulatia turbata (intre timp nu mai e la fel), templele colorate, zambetele oamenilor, culorile stridente, mancarea de pe strada, palmierii, apa marii de un verde intens, tuk-tukurile… Si cum Thailanda mi-a placut asa de mult, ata m-a tras si in celelalte tari ale Asiei, din Coreea de Nord si Japonia pana in Tibet, Sri Lanka si insulele uitate de lume ale Indoneziei. De atunci, am tot revenit in Thailanda, revazand Bangkokul sau Chiang Mai, dar descoperind atatea locuri noi si avand numeroase experiente. Pentru cei care nu au iesit niciodata din Europa si vor sa descopere Asia, probabil Thailanda este cea mai buna solutie… vei descoperi Asia adevarata, atat cea moderna, cat si cea traditionala, si poti sa te refugiezi daca ti se pare prea mult si in mici oaze europene… Sincer, imi este dificil sa selectionez doar 10 experiente din Thailanda, dar o sa incerc. Si, vreau sa subliniez, lista nu inseamna vreo ordine… ordinea e pur aleatorie.

1. Bangkok sau “Orasul Ingerilor” este una dintre cele mai vibrante metropole ale Asiei. Desi exista zone supermoderne, cea mai mare parte este “truly Asia” – tuk-tukuri, mancare stradala, canale, un pic haos. Il vei iubi sau il vei ura, Bangkokul trebuie simtit si experimentat.
2. Trekking la hill tribes este una din acele experiente care te vor face sa descoperi atat Thailanda rurala, cat si niste privelisti superbe. Am avut parte si de un grup foarte fain si haios, si asta, evident, ajuta la o experienta cu adevarat deosebita.
3. Plimba-te cu bicicleta prin Sukhothai – Pe langa Bangkok, Thailanda a mai avut doua capitale importante de-a lungul istoriei. Daca ruinele Ayuthayei sunt imprastiate in mijlocul unui oras modern si nu tocmai bogat, Sukhothai, capitala anterioara Ayuthayei, se gaseste intr-un parc superb, verde si linistit. Pentru ca templele si palatele sunt construite la distante considerabile unele de altele, cel mai bine este sa dai cativa bahti si sa inchiriezi o bicicleta. Daca prinzi si o vreme frumoasa, vei avea o experienta extraordinara.
4. Peninsula – insula Railay. Tehnic, este o peninsula, dar de fapt este o insula pentru ca nu exista nicio sosea care sa strabata muntii abrupti care separa Railay de continent… nu poti ajunge decat cu barca sau inot :). Imaginati-va un taram cu munti abrupti si inverziti care parca rasar brusc din apa de un verde cristalin a marii… Daca mai adaug si plajele cu nisip alb si fin, parca suna paradiziac. Chiar si este.
5. Fa un masaj thailandez sau, mai degraba, cat mai multe – nu, nu va ganditi la prostii. Masajul thailandez este mai mult decat un mijloc de relaxare, este o arta perfectionata de secole si secole. De-a lungul istoriei, masajul thailandez a avut si rol terapeutic, inlocuind de multe ori medicina. In continuare, in zilele noastre, numerosi thailandezi si thailandeze urmeaza scoli special (Wat Pho este cea mai faimoasa) pentru a deveni maseuri. Vei gasi saloane de masaj peste tot, de la cele care iti cer 150–200 de baht pe ora (4–5 euro) pana la cele mai sofisticate spa-uri, si nici nu stiti ce placere e ca cineva sa-ti maseze picioarele dupa o zi intreaga de alergat.
6. Interactioneaza cu elefantii, aceste superbe animale de o inteligenta rara. Fie ca e vorba de exclusivista cupa de polo pe elefanti sau sa fii mahout pentru o zi, vei avea ce invata de la aceste superbe pahiderme.
7. Du-te la un show de travestiti – in primul rand vei fi uimit ca fetele astea superbe care canta si danseaza sunt de fapt… baieti. Si dupa ce iti revii din uimire, show-urile sunt de multe ori spectacole cu care pana si Las Vegasul s-ar mandri. Exista trei sali importante cu astfel de spectacole – doua in Pattaya si una in Patong, Phuket (cred ca mai e una si in Bangkok), daca sunteti prin zona, nu ratati o seara de spectacol totusi de varietati. Si, da, tipele alea baieti!
8. Viziteaza templele thailandeze – asa-numitele “wat” – de la Wat Pho si Wat Phra Kaeo in Marele Palat din Bangkok pana la templele “obisnuite” de oriunde din Thailanda, te vor uimi prin stralucire si te vor seduce prin linistea pe care ti-o insufla (ma rog, mai putin cele mega-turistice care gem de vizitatori). O nebunie de culori, o colectie impozanta de statui cu Buddha, dar daca vrei sa te simti bine, cumpara niste betigase parfumate si intra in ele in varful picioarelor goale, aseaza-te intr-un colt si inchide ochii.
9. Ia un tuk-tuk prin Bangkok. Mijlocul de locomotie iconic pentru Bangkok este aceasta incrucisare dintr-o motocicleta si o minimasina, nu este cel mai ieftin, dar in mod cert cel care iti da cea mai mare cantitate de adrenalina… Mi-aduc aminte si acum de liniutele facute noaptea prin Bangkok in competitie cu soferii de taxiuri Toyota Camry… evident, cu zambetul pe buze si strigate de “you are craaaaaaazy”. Pardon, “clazy”, thailandezii nu pronunta “r”.
10. Gusta mancarea thailandeza – iti place sau nu bucataria asiatica, nu se poate sa nu gusti vreun pad thai pe strada sau vreun durian, celebrul fruct care pute ingrozitor (dar are un gust apreciat de multi). Daca decizi ca mancarea thai nu este pentru tine, oricand poti trece la fusion-uri gandite pentru turisti europeni, cum ar fi legendara banana pie.

Daca aveti de gand sa vizitati Thailanda anul acesta (de prin noiembrie incepe sezonul secetos, adica taman bine), aruncati o privire si pe ofertele de la Eximtur. Gasiti aici zeci de oferte pentru toata Thailanda (inclusiv in Phi Phi sau de Revelion cand e cam full prin Thailanda).

In plus, daca mai aveti nevoie de un pic de inspiratie, va invit sa aruncati o privire pe lista de articole pe care le-am scris de-a lungul timpului despre tara zambetelor. Le gasiti aici. Si astept si parerile voastre, a celor care ati ajuns in Thailanda, mai jos, la comentarii – ce e frumos de facut si vazut in Thailanda?

Imagini Thailanda

Bangkokul este un mish-mash adorabil de vechi si nou, inalt si scund, haos si ordine

In Bangkok, cel mai rapid mijloc de transport este Chao Praya Express

Mr. Thai de pe strada Rambuttri

In drum spre Railay

Si plajele ei minunate strajuite de dealuri abrupte

Spa-urile din Thailanda… niste oaze de liniste

Un prieten elefant

Ce ziceti ? Sunt fete ?

Muntele de Aur din Bangkok

Wat Traimit din Chinatown

Tuk tuk, mijlocul de transport inventat in Asia (unii zic ca de indieni, altii zic ca de thailandezi)

 Multa lume sustine ca cea mai buna mancare thailandeza este cea cumparata pe strada.

Sursa: Top 10 experiente Thailanda – powered by Eximtur | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Trrrr. Telefonul suna. Ma uit cine ma cauta asa hodoronc tronc. Simona. “Neata, ce faci ?” (ii zic “Neata” la orice ora din zi sau din noapte cand ma suna pentru ca o cheama Neata. “Ce faci sambata, nu vrei sa vii sambata pe Transfagarasan? Am dat drumul la Hormia”. “Hormi… ce?”. “Las’ ca iti zic eu. Dar iti zic sambata, nu se poate sa nu vii”. Sigur…

Pe Simona o stiu de ani de zile ca ziarista, PR-ista, calatoarea, bantuitoare prin lume. Am fost si impreuna prin Malta (he, he, primul meu infotrip inca de dinainte de a avea un blog ) si recent prin Iordania. Imi spusese la un moment dat ca vrea sa lanseze un proiect care sa ofere excursii scurte de 1, 2 sau 3 zile cu plecare din Bucuresti, dar excursii mai putin obisnuite – nu neaparat sa vezi niste obiective turistice, ci sa ai parte de niste experiente, dar si de workshopuri, fie ca e vorba de olarit, fie ca e de vorba de cursuri de fotografie. Am intrebat-o cum se cheama proiectul. Hormia. Ce inseamna Hormia, vreun acronim ceva ? Nu, inseamna salvie in limba daca. Mda, stiu exista o lista de nume de plante in limba daca ce a supravietuit intr-un document roman. Asa ca sa o luam la drum cu salvia, pardon cu Hormia.

Ei bine, ne-am intalnit la ora 8:00 (unii pareau ca au ochii cam obositi), unii cu scule profesionale, altii cu scule mai putin profesionale, cert este ca toti erau dornici de o zi faina in afara Bucurestiului. Desi starea meteo anunta ceva soare, semnele nu erau tocmai bune… Dar ce conta acuma. La drum!

Am avut doua gazde – Simona, pe care o stiam care ne-a fost ghid, si inca unul tare bun, si Elena Hirtan,specialista in fotografii, care urma sa ne imbunatateasca mestesugul pozatului. Dar pana sa ajungem la primul stop la Curtea de Arges urma o autostrada lunga si cam plicticoasa, asa ca Simona ne-a dat niste ghicitori. Ghicitori, ghicitori ca de claca, ghicitori ca de demult. O ghicitoare a fost: “Daca il ai, iti doresti sa-l imparti cu altii, daca il imparti cu altii, nu-l mai ai”. Hai sa nu va fierb – e secretul. Ma rog, premiul era tentant – sa fiu invitat si urmatoarea ieseala la un workshop de olarit, asa ca m-am chinuit sa raspund cat mai bine. Pe ansamblu, am fost OK, dar altcineva a fost mai bun. Asta e… bravo lui!

Si tot asa cu ghicitori, cu hahaiala, nici nu ne-am dat seama cand a trecut autostrada si, dupa ce am evitat Pitestiul, am luat-o pe pitoreasca sosea de Curtea de Arges unde am tras in final in fata Bisericii Domnesti. Curtea de Arges nu este chiar un obiectiv turistic chiar necunoscut, dimpotriva, sunt destul de multi turisti care se perinda prin urbe, dar imensa majoritate a acestora se opresc la faimoasa manastire. Ei bine, daca ajungeti pe acolo, opriti-va si la cativa kilometri dupa, pentru ca, vorba unui clasic in viata si inca in libertate, “nici nu stiti ce pierdeti” J

Biserica domneasca de la Curtea de Arges este cea mai veche biserica inca bine pastrata din Valahia si una dintre cele mai vechi din Romania. Daca e sa arunci o privire in cartea de istorie, vei descoperi ca a fost construita de Basarab I Intemeietorul (a fost de altfel terminata in anul mortii acestuia, 1352), iar picturile au si ele mai bine de 700 de ani, fiind terminate pe vremea nepotului sau, Vlaicu-Voda. Asa ca dupa ce am dat o scurta tura prin curte, unde se afla ruinele unor cladiri contemporane cu biserica (slava Domnului ca biserica este inca in picioare), am intrat sa vad extraordinarele fresce (unele au fost acoperite acum mai bine de un secol, dar lucrarile arheologice le-au scos la lumina pe cele originale de pe vremea Intemeietorilor), dintre cele mai neobisnuite fiind cele cu Maica Domnului insarcinata (una din putinele din lume, mai sunt cateva la Bizant) sau cu un calaret fara cap (una din teorii sustine ca ar fi fost negru si de aceea a fost stearsa dupa mai multe secole, ca sa ascunda unele secrete).

De altfel, biserica domneasca poate fi locul de pornire al unui nou roman gen “Codul lui Da Vinci”. Si de altfel romanul cred ca este in curs de scriere, cel putin judecand dupa istorisirile care ni le-a spus dl Marius Achim, muzeograful din Curtea de Arges. Am aflat ca arheologii au descoperit urme mai vechi decat biserica construita de Basarab, probabil din perioada contestatilor parinti si bunici ai lui Basarab, revitalizati de curand de Djuvara care ii suspecteaza ca ar fi cumani. Lucru probabil. Am aflat si de faptul ca pictura din biserica este de tip “renastere paleologa”, o renastere artistica din Bizant care a precedat mult mai faimoasa Renastere italiana, dar ale carei aripi au fost taiate de invazia otomana. Si apoi, am aflat despre descoperirile mai putin cunoscute de la Vatican ale unui istoric pe numele sau Florin Horvath, care ar fi gasit niste documente care indica existenta unui conducator numit Radu candva la inceputul secolului al XIII-lea, deci cu 100 ani inainte de Basarab si pe care papa de la Roma il punea la mai mare cinste decat pe regele Ungariei, pentru ca Radu ar fi fost de-al locului. Daca ideea ca pe locul bisericii domnesti s-ar fi aflat un asezamant mai vechi l-as crede, in schimb, povestea cu acest Radu mi s-a parut un pic cam legenda… Radu ar fi fost astfel contemporan cu Ionita cel Frumos, imparatul de la Trnovo al romanilor si bulgarilor, a carui viata este bine documentata de numeroase documente de la Bizant, Roma si alte locuri. Iar despre Radu atat de important, mai pe nicaieri. In seara in care m-am intors acasa, evident ca am sarit pe net si am descoperit ca distinsul Florin Horvath, specialist, e drept, in heraldica este si scriitor de romane de facture istorica… si asa a disparut primul Radu Negru contemporan cu cea de-a patra cruciada…

In schimb am aflat ca Biserica Ortodoxa incearca sa puna mana din nou pe biserica domneasca (de parca nu le-ar ajunge cate lacasuri de cult s-au construit in toate tara), care este in ultima instanta un obiectiv istoric de o importanta nationala care trebuie lasat ca atare. Am aflat ca biserica s-a opus vehement proiectului Genesis care ar putea rezolva cateva din teoriile lansate mai demult sau mai recent cu privire la originea voievozilor nostri. Primul mormant deschis din care s-au prelevat mostre ADN este misteriosul mormant domnesc din biserica domneasca ce pana acum i-a fost atribuit lui Vlaicu-Voda, nepotul lui Basarab si ctitorul picturii murale. Se pare ca nu este asa, deoarece datarea cu carbon radioactiv il da ca fiind mort in jurul lui 1340, iar Vlaicu a murit mult mai tarziu. Hainele de pret il dau ca facand parte din familia domnitoare (desi hrana e destul de ascetica), dar poate sa nu fie nici unul din domnitori… Oricum proiectele de tip Genesis (care au fost interzise de fostul ministru al inculturii Hasotti, iar dl Achim a sustinut ca asta s-a intimplat la lobby-ul Bisericii) au relevat multe informatii care au schimbat istoria – doar 5% din maghiarii de azi au de-a face genetic cu cei descalecati in Panonia acum 1.000 si ceva de ani, iar englezii sunt in proportie de 50% germanici. Oare ce secrete ne-ar releva un proiect Genesis pe scara larga si in Romania?

Am oprit, evident, si la superba manastire, construita de Neagoe Basarab si refacuta (unii sustin ca mult prea refacuta de André Lacomte de Nouy in secolul al XIX-lea) de regele Carol I. Nu trebuie sa scriu prea multe despre manastire, este pur si simplu superba, o tesatura de arabescuri de piatra aducandu-mi aminte de arta Orientului. Am intrat si in interior (unde poti face poze daca dai niste bani in plus, parca 5 lei daca mi-aduc bine aminte), un interior absolut superb, minunat luminat… Am trecut si pe la mormintele regilor nostri – Carol I si Elisabeta, regii Independentei si europenizarii Romaniei abia iesite din feudalismul oriental, dar si Ferdinand si Maria, intregitorii Romaniei Mari. Langa ei, piatra de mormant a lui Radu de la Afumati, mai putin cunoscutul domnitor care a reusit sa impiedice transformarea Tarii Romanesti intr-un pasalac in probabil cea mai critica perioada a rezistentei antiotomane… si, din pacate, Radu este mai putin cunoscut decat Mircea cel Batran sau Vlad Tepes care au reusit si ei sa evite ocuparea Valahiei de otomani.

Si pentru ca intr-adevar o luasem pe o ruta istorica, nu se putea sa nu ne oprim si la cetatea Poenari… Am urcat fara sa cracnim cele 1.500 trepte (ma rog, asa scria jos cand am inceput mini-ascensiunea, dar cineva din grup s-a ambitionat sa le numere si i-a dat cam 1.200 si ceva) pentru a putea pasi pe urmele lui Vlad Tepes. Din fericire, cetatea a fost restaurata, din nefericire, cuiva i-a venit ideea sa ridice niste baieti trasi in teapa din plastic destul de kitschiosi, cert este ca panorama e absolut superba si am realizat ca si Vlad se prinsese ca pe aici se poate construi un drum spre Tara Fagarasului…

Reveniti in masina, am pornit spre faimoasa sosea a Transfagarasanului, sosea construita cu greu de armata romana cu pretul a sute de vieti omenesti si de la a carei inaugurare tocmai se implineau 40 de ani in acele zile de septembrie. Am facut totusi o oprire la hotelul Valea cu Pesti de pe malul lacului Vidraru ca sa mancam o ciorba (auzisem vag de acest hotel, dar m-a impresionat ca arata chiar bine!) si apoi am luat-o voiniceste (sigur, cu masina) sus, spre Balea.

Am oprit la celebra cascada cunoscuta si sub numele de Chisatoarea Caprei si, dupa ce am strabatut unul dintre cele mai lungi tuneluri rutiere din tara, am ajuns exact la Balea…. Un loc frumos, cu un lac profund, in care se oglindesc niste culmi semete la altitudini de peste 2.000 de metri, dar din pacate toata zona este mai degraba un talcioc decat un crampei de munte… si e pacat. Din fericire, daca o iei pe malul lacului, in afara de cabanele care arata totusi decent, privirea nu-ti mai este zgariata de balci, asa ca am stat linistit pe malul apei, urmarind cum Elena da lectii de fotografie… si pana si unii care sunt fotografi pasionati (nu pozari ca mine) pareau sa-i soarba cuvintele, inseamna ca chiar e buna :).

Din pacate, ziua era pe sfarsite. Tot ce e frumos se sfarseste repede… asa ca obositi, plini de informatii noi, am pornit-o la vale spre Bucuresti cu o oprire de cateva minute la barajul Vidraru si am ajuns acasa cam cu doua ore mai tirziu de ora propusa. Nu mai conta. Dimpotriva, chiar m-am bucurat ca am ajuns mai tarziu.

Cert e ca a fost o sambata foarte, foarte faina. Iar Simona si Elena chiar stiu sa organizeze ture memorabile. Intre timp au facut o tura la Cosesti la olarit, iar urmatoarea programata in 28 septembrie este la Vulcanii Noroiosi. Daca nu aveti ce face weekendul viitor, eu zic ca merita. Aruncati o privire aici. Sau daca aveti ce face weekendul viitor, atunci uitati-va pe programele care se organizeaza in viitor… cum ar fi o nunta la Sibiel :).

Dis-de-dimineata, gata de plecare de langa Izvor

Biserica domneasca din Curtea de Arges, cea mai veche biserica din Tara Romaneasca

Pictata acum vreo 650 ani !

Probabil, Basarab I Intemeietorul

Renasterea paleologiana

Care o fi cel mai bun unghi ?

Daca ajungeti in Curtea de Arges, nu ratati Biserica Domneasca !

Cum nu trebuie sa ratati nici superba Manastire construita de Neagoe Basarab

Minunatul interior al manastirii… iar luminatia care pune in valoare arhitectura si pictura este chiar excelenta !

Oare de ce o fi pictat aici cneazul Lazar ?

Aici se odihneste primul cuplu regal al Romaniei – Carol si Elisabeta

Si cuplul unificator – Ferdinand si Maria

Unul dintre cei mai viteji, dar si necunoscuti domnitori ai Tarii Romanesti – Radu de la Afumati se odihneste si el in manastire (a fost ginerele lui Neagoe Basarab)

Gata de atac …. spre cetatea Poenari, vitejii mei !

Mor, mor

O mica parte din cele 1500 (sau 1200) de trepte

Noroc ca mai ai ce citi pe drum

Am ajuns la cetateeeee !

Privelistea merita toate treptele

Ca oricarui castel, ii stau bine si vreo doua domnite

O taiere de cap in program ?

De aici, incepe Transfagarasanul

Valea cu Pesti – o imagine relaxanta

Aproape de Balea, Chisatoarea Caprei

Capre n-am vazut, dar am numarat la oi de era sa adorm

Frumos. Intotdeauna mi-au placut cascadele !

Lacul Balea si o ceata de-a dreptul poetica

E locul de facut poze pentru tineri insuratei

Sau de mancat niste carnati cu bulz de mamaliga !

O fraza vizuala

Imaginea clasica a Transfagarasanului. De aici, incepe Ardealul

Si daca tot incepe Ardealul, sa inceapa si mezelurile !

La intoarcere, statuia energiticianului… sincer, e chiar cool

Sursa: Cu Hormia pe Transfagarasan | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Ajunsesem in cele din urma in Puerto Natales, un oras din Patagonia chiliana care initial nu mi-ar fi spus mai nimic. Peste tot unde citisem despre el era ca e un oras anonim, fara nimic iesit din comun, dar destul de turistic pentru ca era poarta de intrare spre faimosul parc national Torres del Paine. Nu venisem cu mari asteptari, dar orisicat.

Din momentul in care am iesit din autogara orasului (noua, mare, moderna) si am facut vreo doi pasi, mi-am dat seama ca ceva de o frumusete rara ma va paste. Soarele stralucea (o rara avis in zona asta, chiar daca eram in plina vara), eu eram sus in varful unui deal, iar intreg orasul mi se prelingea la picioare, scurgandu-se parca spre o apa de un albastru ireal. Ei bine, poate orasul nu e cine stie ce, dar apa golfului Ultima Esperanza (un nume nu prea incurajator, trebuie sa recunosc) imi sugera ca vor urma niste zile admirabile.

In dupa-amiaza respectiva, dupa ce m-am cazat la hostelul Don Guillermo (70 de euro, 3 nopti, o camera cat o celula cu baie comuna, dar curat si OK, mic dejun inclus), am cautat sa rezerv tururile pentru zilele urmatoare. In prima zi, am optat pentru o croaziera pe apele Ultimei Sperante spre cativa ghetari (o sa va povestesc la un moment dat si despre acea experienta extraordinara, dar, tinand cont ca dupa cateva zile am ajuns la El Calafate unde a fost ceva de nedescris, o sa va povestesc despre El Calafate… la un moment dat J), iar in ziua urmatoare am luat un tur spre Torres del Paine, muntii aceia pe care i-am vazut in niste poze si am zis ca e musai sa ma duc candva sa-i vad.

Romano-spaniola mea m-a facut sa cred ca “Torres del Paine” inseamna “Turnurile Painii” sau “Turnurile de Paine”. Ei bine, eroare… pentru ca numele muntilor (si al parcului national) nu este in spaniola, ci in spaniolo-tehuelche (o limba a bastinasilor din zona).. “Torres” vine din spaniola, iar “Paine” din tehuelche si inseamna “albastru”. “Turnurile albastre” ar inseamna. Ce poate fi albastru la un munte. Ei bine, nu muntele este albastru, ci apele din jurul acestor masivi, apele din zona parcului national sunt de un albastru ireal indescriptibil. Exista o expresie in limba engleza destul de frecventa in ghidurile turistice “You need to see in order to believe”. Ei bine, Torres del Paine este un astfel de loc unde vei descoperi ca albastrul a fost probabil inventat aici!

Cum ziceam, am luat un tur de o zi. Gasesti la orice agentie din oras, sunt destule, dar pretul e similar – 25.000 de peso (adica 32 de euro). Venit din Tara de Foc argentiniana unde orice tur costa minimum 100 de dolari (si era vorba de ture de jumatate de zi), un pret de genul 32 de euro pentru o zi intreaga mi s-a parut o super-afacere.

Desi am avut o zi incredibila, daca ajungeti acolo v-as recomanda sa nu luati un astfel de tur. Nu pentru ca e naspa, dimpotriva, este foarte fain, va duce prin foarte multe locuri, dar pur si simplu este ingrozitor de frustrant ca nu te poti opri la fiecare 10 metri pentru ca vezi altceva, si acel altceva ti se va parea de o frumusete tulburatoare. Cel mai bine este sa va duceti in parcul national si sa faceti ceva hiking… celebrul tur W dureaza vreo 7 sau 8 zile si banuiesc ca este incredibil. Dar chiar daca nu sunteti cine stie ce montaniarzi, puteti face ture de o zi destul de usurele. Sunt cabane prin zona, dar daca va duceti vara (iarna la noi), sa le rezervati cu mult in avans. Pot fi arhipline. Si in fine, chiar daca nu vreti sa faceti prea multi pasi pe poteci de munte, cel mai bine este sa inchiriati o masina. Daca nu gasiti loc in Torres del Paine, puteti dormi si in Puerto Natales, orasul e la circa 110 km de parcul national, iar soselele sunt impecabile si destul de goale. Din pacate, masinile de inchiriat sunt cam rare si scumpe in Puerto Natales, dar pentru o experienta extraordinara merita sa mergi pana hat in Punta Arenas sa-ti iei o masina de acolo pentru o suma mai prietenoasa.

In fine, dis-de-dimineata eram in fata hostelului asteptand autocarul care a venit la fix. Chilienii sunt cunoscuti in America Latina ca fiind nemtii continentului – totul functioneaza ceas (exceptand zilele in care ii loveste pofta de greva), casele arata impecabil, ce sa mai… cine i-a poreclit asa a avut mare dreptate.

Daca, cu o zi inainte, avusesem parte de o zi noroasa, cu ceva ploaie pe alocuri, ziua de Torres del Paine a fost impecabila. Ar fi fost crima impotriva umanitatii sa nu fi fost asa. Un cer senin, un soare de o stralucire aparte cum numai in zonele arctice (sau antarctice) mai vezi, ce sa mai, una din acele zile care iti vor intra in inima si in memorie pentru totdeauna.

Pe drumul spre Torres del Paine, la cativa kilometri de Puerto Natales, ne-am oprit la Cueva del Milodon, o pestera in care s-au descoperit urmele unui animal preistoric, un animal preistoric care, conform pozelor si statuilor aflate in pestera din abundenta, semana cu un soi de urs diform, de dimensiuni mai mari, dar erbivor. Se pare ca bietul milodon este tot o victima a rasei umane. Desi se credea initial ca a disparut cam acum 10.000 de ani, se pare ca totusi a fost contemporan cu oamenii care au inceput sa colonizeze aceste locuri in jurul anului 6000 i.Hr, homo sapiens avand grija sa faca din milodon o rasa disparuta.

Dupa ce ne-am invartit un pic prin pestera (ma rog, nu e clar ca milodonul a locuit aici, in pestera au locuit oameni, probabil milodonul a ajuns in pestera pe post de friptura). In schimb, milodonul se poate consola cu faptul ca nu a fost singura specie distrusa de oameni din zona, mai multe animale (aflate acum doar in forma de poze pe tablite) disparand odata cu aparitia speciei umane prin zona.

Apoi, am mai mers un pic pana la o adunatura de cabane langa punctul de frontiera chilian de pe granite cu Argentina. Noi ne-am oprit aici pentru o gura de ceai cald si pentru inevitabilele suvenire. Dupa ce am aruncat un ochi prin interior, am iesit afara, dar din pacate nu am rezistat prea mult. Da, era soare, nu, nu era prea frig, in schimb, era un vant de te spulbera… si de altfel asta a fost singura problema intr-o zi incredibila… vantul care te spulbera… de altfel, la un moment dat, m-am dat cumva pe spate, iar vantul ma sustinea, practic nu puteam sa cad datorita vantului si nu pentru ca ma sustineam eu. Incredibil!

Intre timp, simpaticul nostru ghid incepuse sa ne povesteasca despre aceste formatiuni geologice stranii, cu ajutorul unei tablete (hei, Chile e o tara dezvoltata, ce credeati?), pana cand toti l-am lasat sa vorbeasca singur ca televizorul. A aparut un lac, un ochi de apa de un albastru turcoaz indescriptibil. Sincer, mi-este imposibil sa va povestesc acel albastru pentru ca … “you need to see it in order to believe it”. Evident ne-am oprit, era un gard urat care delimita ceva proprietate (cred ca cea mai mare industrie din Chile este cea de garduri, am vazut sute si sute de km de garduri), dar puteam vedea dincolo de gard, un lac de un albastru uimitor si in departare pe… TORRES DEL PAINE.

Sincer, ghidul a facut mari eforturi sa ne urneasca de acolo, ne-a reimbarcat in autocar si am plecat mai departe. Pe drum am facut o oprire din motive de fauna… soseaua fusese luata cu asalt de guanaco, rudele patagoneze ale lamelor peruviene, un erbivor extrem de frumos si de elegant. Daca lamele sunt domesticite, se pare ca guanaco sunt parintii lamelor si au ramas salbatici… Dar nu foarte salbatici, dovada ca cel putin guanaco din Torres del Paine nu se fereau prea tare de turistii care trageau poze dupa poze cu elegantele animale.

Ulterior, am mai oprit langa un lac, dar de data asta neingradit, asa ca am putut s-o luam literalmente la goana pana la marginea lui. Albastrul de aici era altfel, un albastru laptos, deschis la culoare, spre deosebire de albastrul tare si dur de la prima oprire. In plus, ori de cate ori trecea cate un nor pe deasupra, era imposibil sa nu scoti din nou aparatul de fotografiat si sa faci o poza cu un alt tip de albastru. Uimitor!

Ce a urmat mai apoi nu are poveste, ci mai degraba o serie nesfarsita de culori si senzatii incredibile… Am oprit in numeroase locuri, unde apa se intrepatrundea cu stanca si cu flora de un culorit intens al sudului pre-antarctic (va asigur ca probabil florile cel mai viu colorate din lume sunt in zonele reci ale planetei)… Am descoperit zeci si sute de nuante de albastru, nuante care nu am crezut ca exista – de la turcoazul aprins la cel palid, albastru spre negru sau bleu-jandarm… In plus, ori de cate ori trecea un nor, apareau alte si alte nuante de albastru.

Nu prea stiu ce sa scriu mai mult. Sa consemnez ca am vazut o cascada minunata (iubesc cascadele, iar asta, combinand albastrul apelor din zona cu albul caderii de apa, a fost cu adevarat spectaculoasa… asta in conditiile unui vant din cauza caruia de abia ma tineam pe picioare ).

Dupa aceasta goneta, am avut parte si de un pic de liniste. Pranzul l-am luat sub forma de picnic. Puteam sa mananc si la un restaurant aflat in zona, dar am preferat sa-mi aduc sandviciuri de la Puerto Natales. Era mai ieftin si mai ales mai repede… Si in perioada in care altii asteptau friptura, eu m-am catarat pe unde deal de unde am avut cea mai frumoasa panorama din Torres del Paine. Cea mai frumoasa? Cred ca era cea de-a 379-a cea mai frumoasa panorama din Torres del Paine din ziua aceea.

Credeam ca asta este totul. Dar nu era totul, nu, in nici un caz. Urma sa ne ducem intr-un loc numit Lago Grey. Ce putea sa ma mai surprinda dupa ce vazusem absolutul. Masina ne-a lasat intr-o parcare si am pornit-o pe o carare care la un moment dat se transforma intr-o punte peste un rau repede de munte. Am urcat un pic, am coborat un pic, vegetatia masca ceva si, la un moment dat, am ramas mut de uimire… Jos, la capatul drumului aparea o plaja enorma cu nisip gri, iar pe luciul apei se gaseau niste bucati de ghetari de un albastru de nedescris. Vazusem ghetari si ieri, dar fusese cam nor (si ploaie), era prima oara cand vedeam ghetari stralucind in lumina soarelui… iar gheata nu este alba, este de un albastru intens. Nu am putut sa stau. Am luat-o la fuga prin nisipul gri de parca inotam in el. Voiam sa ajung la cel mai mare ghetar care parea sa stea pe plaja. Nu statea, era la vreo cativa metri in larg, dar nu puteai sa te bagi in apa… doar daca bagai un deget inghetai fulgerator. Si atunci am blestemat ideea de a-mi planifica doar o zi in Torres del Paine. Dar atunci, acolo, pe plaja gri a Lago Grey, in fata unor bucati de ghetar de un albastru extraterestru, mi-am promis ca voi reveni candva in Torres del Paine. Pentru a sta si a-l savura, pentru a ma contopi cu acest loc mirific, locul unde probabil a fost inventata culoarea albastra…

Imagini Torres del Paine

Puerto Natales.

Hostal Don Guillermo. Inauntru nu era asa de stralucitor, dar, orisicum

De dimineata, la drum spre Torres del Paine

Cueva del Milodon

Din bietul milodon nu a ramas decat o statuie

Un ultim stop pentru cumparat suveniruri

Initial am crezut ca o fi vreo reclama la Ferrari. Si cu acoperisul acela rosu pe fundal

In drum spre parcul national Torres del Paine, ghidul ne povesteste una alta de pe o tableta

Doamne, ce albastru !

Bietul ghid de abia a reusit sa ne smulga sa purcedem mai departe

Dar n-am putut sa nu ne oprim la vederea unei turme de guanaco

Niste animale extrem de elegante

Inca un lac, o alta culoare

care se schimba ori de cate ori trece cate un nor

Torres del Paine

In schimb, vantul te cam spulbera. Aici stateam pe spate, sprijinit de vant

O cascada din Torres del Paine

Un loc de picnic mai mult decat pitoresc

Pofta mare !

albastru, albastru, albastru

In drum spre Lago Grey

Unde se afla ghetari. Doamne, ce culori au !

Un ghetar deja “mancat” de apa

 La revedere, Torres del Paine. Sigur ma voi intoarce

Sursa: Torres del Paine – locul unde s-a inventat culoarea albastra | vezi mai multe pe ImperatorTravel